10 mai, 2022

Doar unu din patru medicamente inovatoare aprobate la nivel european între anii 2017-2020 au fost rambursate în România în această perioadă, potrivit unui studiu citat de Alina Culcea, președintele Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM).

”Cauzele întârzierii accesului la medicamente inovatoare sunt multiple. Dinanțarea insuficientă este una dintre ele. Pe de altă parte sunt alte cauze care ar putea fi corectate fără un efort semnificativ și aici vorbim de lipsa de claritate a legislației privind actualizarea listei de rambursare și a protocoalelor terapeutice. Aici, deși termenele spun una, în realitate se întâmplă altceva. În același timp, din punct de vedere al voinței politice nu există un termen legal, ci simpla decizie de a introduce mai multe molecule și de a fi aprobate în ședință de guvern pe lista de molecule compensate. O altă cauză este și faptul că nu e valorizată suficient în evaluarea pentru compensare a gradului de inovație”, a declarat Alina Culcea, marți, în cadrul conferinței ”Banul investit în Sănătate și multiplicarea lui în economie: legătura dintre investițiile în Sistem și speranța de viață sănătoasă activă”, organizată de CursdeGuvernare.

Un alt studiu citat de Alina Culcea arată că România se menține pe ultimul loc în UE în ceea ce privește timpul de așteptare al pacienților pentru a avea acces la medicamente de ultimă generație – 900 de zile pentru majoritatea medicamentelor, respectiv 964 de zile pentru cele pentru cancer.


”Un raport din 2016 arată că în Elveția, utilizarea medicamentelor cardio-vasculare inovatoare e responsabilă de aproximativ un sfert din creșterea longevității”, a mai precizat președinta ARPIM.

Studiul a fost realizat pe 22 de mii de persoane peste 65 de ani, cărora le-au fost administrate medicamente inovatoare în perioada 2003-2012.

Mi s-a mai părut interesant ce economii am putea face la nivelul României dacă inactivitatea rezultată din boală ar fi redusă cu 10%. Calculul pe care l-am găsit este că România ar putea să beneficieze de aproximativ 2,8 miliarde de euro la nivelul prețurilor din 2017 dacă această inactivitate ar putea fi redusă cu 10%”, a mai precizat Alina Culcea.

***

Conferința integrală:


Partener principal:

MSD

Parteneri:

ARPIM, Regina Maria

Parteneri de comunicare:

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer | Alianța Pacienților Cronici din România | Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune – APAA | BRCC (British Romanian Chamber of Commerce) | Project-E | Consiliul investitorilor Străini – FIC | Societatea Națională de Medicina Familiei | RBL – Romanian Business Leaders | RFI România | Sănătatea TV | RoHealthReview | Raportul de gardă | 360 medical | Media Kompass

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: