Partidul premierului maghiar Viktor Orban (foto), Fidesz, a obţinut o majoritate de două treimi în viitorul parlament de la Budapesta, potrivit rezultatelor preliminare ale alegerilor de duminică.
Rezultatele au fost anunţate după numărarea a 93% din voturi, potrivit Reuters.
Prim ministrul ungar și-a clamat victoria, pretinzând că este un salvator al culturii creștine maghiare împotriva migrației musulmane în Europa.
„Am învins, Ungaria a a obțiut o mare victorie (…)o victorie crucială, care ne dă o șansă să apărăm Ungaria”, a declarat Victor Orban.
Mesajul lui Victor Orban a fost în rezonanță cu milioane de votanți, mai ales din zonele rurale, potrivit sursei citate.
(Citiți și: ”Vremuri grele în relațiile UE – ecoul alegerilor din Ungaria după victoria lui Viktor Orban ”)
Cu o majoritatea astfel obținută , partidul lui Viktor Orban capătă puterea de a schimba legile constituționale.
Uniunea Europeană va încerca să răspundă demersurilor guvernului lui Viktor Orban, care a folosit victoriile de până acum, din 2010 și 2014 pentru a eroda mecanismele democratice de control între puterile statului, potrivit sursei citate.
Rezultatele preliminare indică obținerea a 134 de locuri din cele 199 în viitorul parlament de către Fidesz, potrivit datelor autorităţii electorale naţionale, la numărarea a 93% din voturi.
Partidul naţionalist Jobbik va avea 26 de parlamentari, iar socialiştii doar 20.