marți

23 aprilie, 2024

20 mai, 2018

Candidatul partidului socialist (PSRM), Ion Ceban avea aproape 42 % din voturi, după numărarea a jumătate din cele exprimate în alegerile anticipate pentru postul de primar al capitalei Republicii Moldova, potrivit Publika.md.

Andrei Năstase, candidatul Platformei „Dreptate și Adevăr” avea peste 31%, iar candidatul independent Silvia Radu aproape 18%.

Legea electorală prevede că acolo unde niciun candidat nu întruneşte majoritatea în primul tur, se organizează al doilea tur, peste două săptămâni, cu participarea primilor doi candidaţi în ordinea numărului de voturi obţinute


Prezenţa la urne a fost scăzută, abia la ora 18 depăşind pragul de validare de o pătrime dintre alegători atât în Chişinău, cât şi la Bălţi.

În cele două orașe, cele mai mari din Republica Moldova, alegătorii au votat duminică în alegerile locale anticipate pentru a-şi alege primarul pe un an, după demisia primarilor precedenţi din cauza dosarelor penale declanşate împotriva lor, pe care aceştia le consideră motivate politic.

Datele consiliilor electorale de circumscripţie transmise în direct arată că, până la ora 18:00, în Chişinău au votat aproximativ 29% din alegători, iar la Bălţi – peste 30%, potrivit Agerpres.

Prezenţa la urne este mult mai redusă decât în alte alegeri din trecut. Mai mulţi demnitari şi politicieni moldoveni au lansat apeluri la mobilizarea alegătorilor pentru creşterea participării la acest scrutin, considerat şi o repetiţie înaintea alegerilor legislative de la sfârşitul anului.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: