vineri

29 martie, 2024

21 mai, 2023

Partidul conservator de guvernământ al Greciei are mari șanse să câștige alegerile parlamentare de duminică, dar formarea unui nou guvern va fi probabil un maraton, scrie Politico.

Partidul Noua Democrație al prim-ministrului Kyriakos Mitsotakis (foto) menține un avans sigur față de principalul său rival, de stânga, Syriza, potrivit ultimelor sondaje, în ciuda faptului că mandatul său de premier este împovărat de un scandal de spionaj, inflație în spirală și preocupări crescânde cu privire la statul de drept.

Noua Democrație este creditată cu 32,7% din intenţiile de vot, iar Syriza cu 26%, potrivit unui sondaj efectuat de societatea Arco joi. Pe locul al treilea se află partidul socialist Pasok-Kinal, creditat cu 8,3% din sufragii.


Un asemenea rezultat nu i-ar permite însă dreptei să guverneze singură, iar Kyriakos Mitsotakis a exclus formarea unei coaliţii, într-o ţară în care cultura politică nu se bazează pe compromis.

În caz de imposibilitate a alcătuirii unei majorităţi guvernamentale, ceea ce numeroşi analişti prezic, un nou scrutin ar urma să fie convocat la sfârşitul lui iunie sau începutul lui iulie

Birourile de vot s-au deschis la ora locală 07.00. Sondaje efectuate la ieşirea de la urne vor fi publicate la închiderea birourilor de vot, la ora locală 19.00.

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: