Adoptarea unei legislații care să favorizeze vânzarea legumelor și fructelor autohtone în marile lanțuri de magazine e o oportunitate. Din păcate, în spatele acestei inițiative Nu se află și datele statistice prezentate de Eurostat privind poziția României la principalele sortimente din aceste produse alimentare, importante nu doar pentru producători dar și, prin calitatelor lor superioară, pentru starea de sănătate a populației.
Astfel, în pofida potențialului uriaș de care dispune, din punct de vedere al calității solului și climei relativ favorabile, țara noastră figurează doar pe locul al cincilea în topul UE atât la legume cât și la fructe, cu poziții situate, în general, în partea de jos a clasamentului primilor zece producători pe tipuri de produse.
Pentru referință, trebuie menționat locul pe podium ocupat de Polonia. Țară care ne depășește net, cu o producție de fructe și fructe de pădure de peste două ori și jumătate mai mare decât a noastră, deși nu beneficiază de condiții mai favorabile decât cele de aici.
Dacă în cazul Poloniei s-ar mai putea invoca o populație dublă și o suprafață ceva mai mare, și mai bizar este că suntem depășiți de Grecia, cam pe jumătate cât România la ambele aceste capitole.
La legume, deținem o pondere ceva mai mare (7,3% din producția UE), dar suntem tot în urma Poloniei și la o distanță apreciabilă de trio-ul latin Italia, Spania, Franța. Aici ocupăm și cea mai bună poziție la nivelul de categoriilor de produse alese de Eurostat ca fiind reprezentative, respectiv poziția a șasea la producția de roșii. Dar și o poziție codașă, prin nivelul cu totul insignifiant al recoltei de dovlecei (0,1%).
Destul de bizară poziționarea la morcovi, unde ne situăm pe locul 9, cu o producție mai mică de o treime din cea a Belgiei și depășim de puțin Suedia (!). După cum apare ca greu de explicat și situarea în spatele Greciei la castraveți. Legumă la care depășim, totuși, destul de clar, producția bulgarilor. Care, alături de poziționarea Marii Britanii în producția de morcovi, spune multe despre diferența dintre percepția publică și realitate.
Toate aceste statistici se suprapun peste cele ale jucătorilor din piață: potrivit analiștilor din domeniu, doar 60% din consumul la nivel național este asigurat de producția internă de legume. La fructe, doar 35% din piață este acoperită de producția autohtonă.
Cert este că mai avem multe de îmbunătățit pe domeniul producției de legume și fructe, de la facilitățile oferite producătorilor, trecând prin funcționarea piețelor de en-gros și mergând până la îmbunătățirea infrastructurii din zonele rurale. Care condiționează accesul la marile centre urbane, unde ar putea fi desfăcută producția în condiții mai avantajoase.
Simultan, ceea ce ar trebui să preocupe guvernanții, inclusiv din perspectiva creării de locuri de muncă în mediul rural, ar fi facilitarea creditării pentru utilizarea legumelor și fructelor produse pe plan local la fabricarea de conserve și de produse alimentare cu valoarea adăugată mai mare. Este, în fapt, principala oportunitate de dezvoltare care ar trebui să stea în atenția factorilor de decizie.
