28 aprilie, 2020

Lucrările de infrastructură principală pentru irigații nu vor fi plătite dacă nu corespund standardelor contractate, a atenționat marți ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, într-o conferință de presă.

Potrivit acestuia, în acest moment, este folosită mai puțin de un sfert din capacitatea capacitatea de irigare a României.

„Calitatea lucrărilor va fi verificată şi toate lucrările care s-au făcut prost şi nu au fost plătite, nu o să le plătim, iar contractele respective le vom rezilia. Toţi cei care în ultima perioadă au răspuns de aceste lucrări din partea ministerului, din partea ANIF-ului, au monitorizat şi au gestionat aceste lucrări, şi vom constata că aceste lucrări sunt proaste, vor pleca. De asemenea, vom prioritiza lucrările astfel încât să se facă reabilitarea infrastructurii principale acolo unde sunt şi beneficiari, acolo unde infrastructura secundară este reabilitată pe sub-măsurile accesate de către organizaţiile de fermieri”, a spus ministrul Oros.


Decizia a fost luată în condițiile în care seceta a afectat deja aproximativ trei milioane de hectare de culturi, adică aproape o treme din terenul arabil (9,5 milioane hectare, anul trecut).

Lungimea canalelor de irigaţii umplute cu apă este de 1.966 de kilometri, ce ar trebui să asigure irigarea a 600.000 de hectare, însă nu sunt irigate decât 133.407 ha. ”Am îndemnat și îndemnăm în continuare pe toți fermierii, chiar dacă nu fac parte din organizații de udători, să solicite apa pentru irigații. Practic, astăzi irigăm undeva la 133 de mii de hectare. Acesta este adevarul. Aceasta este consecința acelui program de un miliard de euro (lansat de fostele guvernări PSD – ALDE – n.red.), care trebuia să deservească două milioane de hectare”, a spus ministrul Agriculturii.

”S-au alocat 520 de milioane de lei  în ultimii trei ani pentru reabilitarea infrastructurii secundare. În Galați suprafața este de 120.000 de hectare, nu s-a reabilitat nimic. Situație în oglindă și în județul Olt, unde anul trecut s-au irigat  doar 847 de hectare. Nu o să plătim lucrările care s-au făcut prost, iar contractele le vom rezilia”, a detaliat Adrian Oros.

40 ml. de euro pentru subvenționarea contractelor de asigurare împotriva secetei

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a mai spus, că au fost alocate 40 de milioane de euro din fonduri europene pentru a subvenționa contractele de asigurare ale fermierilor împotriva secetei.


Sesiunea de de depunere a cererilor de finanțare va fi deschisă în prima jumătate a lunii mai și toate dosarele eligibile vor fi finanțate.

Ministrul a arătat că deja au fost cheltuite 1,75 de milioane de euro pentru combaterea secetei.

„S-au semnat doar 998 de contracte de finanțare și s-au cheltuit 1,75 milioane euro. Am simplificat mult procedurile pentru acest sprijin”, a spus Oros într-o conferință de presă susținută la sediul instituției.

Subvenția va acoperi 70% din valoarea poliței de asigurare.

Simplificarea procedurii pentru acordarea sprijinului destinat fermierilor

”Am adus modificări importante pentru acordarea unei densități unice de sprijin pentru toți fermierii: 70% sprijin maxim. Am revizuit procesul de organizare a sesiunilor, eliminând cele două etape aferente culturilor de primăvară, respectiv toamnă și deschidem o sesiune anuală pentru toate tipurile de cultură sau specie. Simplificăm mult ghidul solicitantului și am renunțat la 3 piese din 7 de la dosar: contractul de asigurare cu anexe, documentul sau documentele care atestă plata a cel puțin 50% din valoarea integrală a primei de asigurare, actul de identitate și documentul privind codul IBAN,” a mai spus ministrul.

Stocuri suficiente de alimente de bază

Nu există nicio problemă legată de stocurile de alimente de bază, a asigurat ministrul Agriculturii, care i-a îndemnat marți pe români să cumpereze produse alimentare autohtone: ”Fermierii români au suficiente stocuri de lactate, carne și legume și se plâng că nu se vând. Ce se poate face în această situație? Am spus și o mai spun încă o dată. Putem face un singur lucru. Fiecare din noi, care suntem îngrijorați, trebuie să căutăm și să cumpărăm numai produse românești, numai așa în câteva luni toate magazinele vor avea produse romanesti”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: