Cererea de plată numărul 3 pentru banii din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă se poate depune doar după ce Comisia Europeană aprobă PNRR revizuit, a afirmat, joi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu.
Întrebat într-o conferinţă de presă, organizată la Palatul Victoria, ce „riscuri” sunt legate de cererea de plată numărul 3 şi când va depune Guvernul documentul la Comisia Europeană, ministrul a răspuns:
„Cererea de plată numărul 3 – noi avem estimarea că o depunem în luna noiembrie. Cererea de plată numărul 3 se poate depune doar după ce Comisia aprobă Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă revizuit. O să mai spun odată, România a trebuit să revizuiască Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Nu este singura ţară, toate ţările care au apelat la Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă au revizuit sau revizuiesc Planurile Naţionale de Redresare şi Rezilienţă în cursul acestui an, pentru că între momentul în care mecanismul a fost aprobat, în anul 2021, şi momentul 2023 au apărut o serie de probleme socio-economice şi crize suprapuse, cea mai importantă fiind criza preţurilor la energie, criza lanţurilor de aprovizionare.
Drept pentru care, Comisia a venit cu noul regulament REPowerEU şi toate statele revizuiesc Planurile Naţionale de Redresare şi Rezilienţă şi introduc finanţarea pe capitolul REPowerEU”.
Conform acestuia, totodată, toate statele îşi ajustează Planurile Naţionale de Redresare şi Rezilienţă din perspectiva granturilor. „Potrivit regulamentului iniţial, estimarea sau alocarea iniţială, formatată în anul 2021, începând cu 2022, când datele finale despre evoluţia economică a statelor membre au fost disponibile la nivelul Comisiei, toate statele au revizuire din perspectiva alocării de grant, 21 de state au diminuări de granturi şi restul de state au suplimentări de granturi”, a indicat ministrul.
***