23 martie, 2012

Mihai-Răzvan Ungureanu şi Mark Mobius

Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu şi administratorul Fondului Proprietatea s-au declarat , vineri, reciproc interesaţi de introducerea managementului corporatist în companiile de stat şi pentru succesul listării unor pachete minoritare de acţiuni la aceste companii.

Potrivit Guvernului, Ungureanu a avut vineri o întâlnire cu administratorul unic şi manager de investiţii al S.C. Fondul Proprietatea, Franklin Templeton Investments, reprezentat de Mark Mobius, preşedinte executiv al Templeton Emerging Markets Group, precum şi cu Grzegorz Konieczny, manager de fond.

”A fost menţionat interesul reciproc pentru buna implementare a Codului de Guvernanţă Corporativă, introdus prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, în ceea ce priveşte introducerea managementului corporatist în companiile de stat, precum şi pentru desfăşurarea cu succes a procesului de listare a unor pachete minoritare de acţiuni la companii aflate în proprietatea statului”, a menţionat Executivul.


”Aceste demersuri pot ajuta procesului de consolidare economică şi stimulării pieţei de capital locale, unde Fondul Proprietatea joacă un rol extrem de important”, mai apreciază Guvernul.

Fondul Proprietatea deţine pachete importante de acţiuni la unele companii de stat, dar şi cu capital majoritar privat.

De exemplu, la Petrom, companie deţnută în proporţie de 51% de grupul austriac OMV, Fondul Proprietatea are circa 20% din acţiuni, iar Ministerul Economiei încă 20%. Anul trecut, Guvernul a încercat vânzarea pe bursă a unui pachet de 9,8% din Petrom, din pachetul pe care îl deţine, însă tranzacţia a eşuat.

La Romgaz, o altă companie foarte valoroasă, Guvernul deţine circa 85% din acţiuni, iar Fondul Proprietatea restul de 15%.


O altă companie de stat valoroasă este Transgaz, la care Ministerul Economiei are circa 73% din acţiuni, Fondul Proprietatea aproape 15%, iar restul este împărţit la o serie de persoane juridice şi fizice.

UPDATE Şefii Franklin Tempelton cer Guvernului angajamente ferme privind companiile de stat

Reprezentanţii Franklin Templeton Investments au cerut Guvernului un „angajament ferm” în procesul de privatizare şi au subliniat că „mai sunt multe de făcut” pentru îmbunătăţirea standardelor de guvernanţă în companiile de stat şi listarea unora dintre aceste întreprinderi la bursă:

  • Mark Mobius, preşedinte executiv al Templeton Emerging Markets Group: ”A fost o întâlnire foarte productivă. Suntem încurajaţi de planurile de privatizare ale Guvernului României şi sperăm să vedem un angajament ferm, care va fi esenţial pentru fructificarea acestor planuri. Credem cu tărie că progresele în procesul de privatizare vor aduce beneficii pieţei locale de capital şi economiei româneşti.

Îmbunătăţirea transparenţei şi ridicarea standardelor de guvernanţă corporativă vor ajuta la creşterea profitabilităţii şi a eficienţei companiilor implicate, generând în acelaşi timp un interes sporit al investitorilor străini pentru piaţa românească. Din acest punct de vedere, salutăm în special noul Cod de Guvernanţă Corporativă, care reprezintă un pas înainte în ceea ce priveşte reformarea companiilor de stat şi prin care se poate asigura faptul că drepturile acţionarilor minoritari sunt respectate cu stricteţe.”

  • Greg Konieczny, manager de fond al Fondului Proprietatea: ”Fondul salută eforturile continue ale Guvernului României de a lista unele companii de stat la BVB şi de a îmbunătăţi standardele de guvernanţă corporativă. Aceştia sunt doi factori foarte importanţi, pe care Fondul i-a susţinut în ultimii doi ani şi suntem mulţumiţi cu progresele înregistrate până acum. Totuşi, mai sunt multe de făcut. Suntem încântaţi să lucrăm mai îndeaproape cu Guvernul României şi să ne implicăm împreună în aceste demersuri, care ar trebui să aibă, în cele din urmă, un impact pozitiv asupra portofoliului Fondului”
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: