sâmbătă

4 mai, 2024

9 aprilie, 2021

Experţii Comisiei Europene (CE) vor face o analiză de cost pe fiecare proiect inclus în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), iar dacă lucrurile merg bine se poate primi un avans de 13% din totalul fondurilor înainte de luna iunie, a afirmat, vineri, comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, citată de Agerpres.

„După depunerea Planului care, teoretic, are termen limită sfârşitul acestei luni, intră experţii Comisiei care trebuie să facă analiză de cost pe fiecare proiect. Dacă lucrurile merg bine, se poate primi un avans de 13% din totalul fondurilor înainte de luna iunie. Negocierile nu sunt încă finalizate, deci vom vedea în curând care vor fi datele exacte pentru acordarea primelor fonduri”, a declarat Adina Vălean, la o conferință online organizată de DC News Media Group.


Oficialul european a adăugat că România trebuie să aibă „o listă de proiecte concrete, mature, care să permită cheltuirea rapidă a banilor, pentru că ultimele decontări se vor face în 2026”.

„Proiectele, la nivel provizoriu, arată bine, dar aştept detaliile. Mai sunt ţări care nu au depus (PNRR-uri, n.r.), sunt ţări care au spus că nu depun (la termen, n.r.). Olanda, de exemplu, va depune până în septembrie, dar e problema lor pentru că termenul de folosire a banilor – 2026 – rămâne”, a precizat Adina Vălean.

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al României este documentul strategic care fundamentează priorităţile de reformă şi domeniile de investiţii la nivel naţional pentru instituirea Mecanismului de redresare şi rezilienţă.

(Citiți și: „Mandatul de negociere al Ministerului Investițiilor cu Comisia pe PNRR – aprobat de guvern”)

„Cred că există, în momentul de faţă, motive de optimism (în privinţa economiei, n.r.) datorită campaniei de vaccinare, care începe să prindă viteză în ţările Uniunii Europene. Toate estimările spun că, după un trimestru mai lent, ne putem aştepta la imunizarea populaţiei într-un procent extrem de mare pentru a opri pandemia undeva la sfârşitul acestei veri. Asta ar însemna o ridicare cât mai rapidă a restricţiilor. Ca oportunităţi de finanţare, în acest moment statele membre sunt pe ultima sută de metri cu depunerea Planurilor Naţionale de Redresare Economică şi Rezilienţă. Dacă e să mă refer la domeniul transporturilor, Planul Naţional al României, în forma pe care am văzut-o până acum, există o alocare importantă pentru transporturi. Să vedem cât va fi în final, dar în orice caz un minim de două miliarde de euro ar fi o şansă importantă pentru infrastructura din România. Sigur, nu acoperă toate nevoile”, a mai spus oficialul citat.


Mecanismul este gândit pe şase piloni, şi anume: Tranziţie verde; Transformare digitală; Creştere inteligentă, sustenabilă şi favorabilă incluziunii, inclusiv coeziune economică, locuri de muncă, productivitate, competitivitate, cercetare, dezvoltare şi inovare, precum şi o piaţă internă funcţională, cu întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri) puternice; Coeziune socială şi teritorială; Sănătate, precum şi rezilienţă economică, socială şi instituţională, în scopul, printre altele, al creşterii nivelului de pregătire pentru situaţii de criză şi a capacităţii de reacţie la criză; Politici pentru generaţia următoare, copii şi tineret, cum ar fi educaţia şi competenţele.

Guvernul a discutat, în şedinţa de miercuri, 7 aprilie 2021, în a doua lectură, modificarea şi completarea OUG nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea PNRR necesar României în vederea accesării de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă. De asemenea, pe agendă s-a aflat Memorandumul care mandatează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) să desfăşoare negocierile pe acest document cu Comisia Europeană.

PNRR a fost discutat în primă lectură pe data de 19 martie 2021.

 

Articole recomandate:

Etichete: , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: