8 noiembrie, 2023

Secţia pentru procurori în materie disciplinară a CSM a respins marţi acţiunea disciplinară iniţiată de Inspecţia Judiciară împotriva procurorului Daniel Horodniceanu, vicepreşedibnte CSM. Acesta a fost acuzat de Inspecția Judiciară că și-a folosit funcția deținută pentru a obţine un tratament favorabil, atunci când a amenințat echipajul de poliție care l-a oprit în trafic.

”Respinge acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului procuror Daniel Constantin Horodniceanu, membru al CSM, cercetat sub aspectul săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art 271 lit. a) şi lit. m) din Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către pârâtul procuror Daniel Constantin Horodniceanu, membru al CSM, ca fiind inadmisibilă. Cu  drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la completul de 5 judecători al ICCJ”, se arată în decizia Secţiei pentru procurori  în materie disciplinară a CSM, citată de News.ro.

„Am să vorbesc cu şeful IPJ, domnul Gîtlan”

Vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Daniel Horodniceanu, fost procuror-şef al DIICOT, a fost oprit în trafic de poliţiştii ieşeni, moment în care i-a întrebat pe oamenii legii dacă ştiu cine este şi a ameninţat totodată că va lua legătura cu şeful Poliţiei judeţului Iaşi, imaginile apărând în spaţiul public.


Conform unei înregistrări video apărute în spaţiul public, el i-a întrebat poliţiştii care l-au oprit în trafic dacă ştiu cine este şi le-a spus că îi va contacta pe superiorii lor.

În momentul în care unul dintre poliţişti a răspuns că nu îl cunoaşte, Daniel Horodniceanu i-a menţionat că a condus DIICOT şi este cunoscut de toţi poliţiştii din judeţ.

„Sunt procuror-şef Daniel Horodniceanu de la Crimă Organizată. Nu mă cunoaşteţi?”, a spus actualul vicepreşedinte al CSM.

„Nu vă cunosc”, a venit replica agentului de poliţie.


„Dar de ce nu mă cunoaşteţi oare? Dar de unde sunteţi dumneavoastră, de la Vaslui sau de la Iaşi?”, a întrebat Daniel Horodniceanu, moment în care unul dintre agenţii de poliţie îşi declină identitatea şi precizează că este de la Secţia 1 Poliţie Rurală.

În aceeaşi filmare este surprins momentul în care vicepreşedintelui CSM îi sunt solicitate actele de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare al maşinii şi poliţa de asigurare.

„Eu am să vă dau legitimaţia mea de procuror şi am să vă mai întreb o dată de ce m-aţi oprit?”, a continuat Horodniceanu.

Agentul de poliţie îi răspunde că a fost oprit pentru că nu a păstrat distanţa regulamentară în trafic, a făcut o depăşire fără a semnaliza corespunzător şi rula cu o viteză mai mare decât prevederile legale. Poliţistul i-a transmis că nu îl amendează, ci doar i-a solicitat actele pentru că a dorit să îi atragă atenţia la greşelile din trafic.

„Vă rog să îmi mai spuneţi o dată cum vă numiţi”, a continuat Horodniceanu, în timp ce îi înmâna o parte dintre documentele solicitate.

„Sunteţi scrupuloşi la datorie. (…) Vă faceţi treaba pe strada principală dintr-un sat? (…) Am să vorbesc cu şeful IPJ, domnul Gîtlan”, a adăugat Daniel Horodniceanu.

Ulterior, el le-a comunicat poliţiştilor că este procuror de 25 de ani, iar în 2016 a vorbit cu fostul ministru Gabriel Oprea pentru majorarea salariilor poliţiştilor cu 15%.

După apariţia filmării în spaţiul public, Daniel Horodniceanu a transmis că nu a încălcat nicio normă rutieră şi întreaga situaţie ar fi fost pusă la punct de cei doi poliţişti, care îl cunoşteau. 

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: