joi

18 aprilie, 2024

4 ianuarie, 2021

Principalii acționari ai proprietarului Peugeot, PSA, au dat undă verde luni fuziunii grupului cu Fiat Chrysler (FCA), unul dintre ultimii pași către crearea celui de-al patrulea producător auto din lume, anunță Reuters.

La o adunare specială a acționarilor, acordul de formare a noii companii, Stellantis, a fost susținut de peste 99% din voturile exprimate de investitori cu drept de vot dublu.

Acționarii Fiat Chrysler urmau să voteze la rândul lor fuziunea, tot luni.


Tranzacția a fost avizată anul trecut de Comisia Europeană, după ce producătorii auto au făcut anumite concesii favorabile concurenței și s-au angajat să finanțeze vehiculele mai prietenoase cu mediul.

Stellantis va fi condus de actualul Director executiv al PSA, Carlos Tavares, care va trebui să revigoreze producția din China, să raționalizeze un imperiu global extins, să abordeze problema supracapacităților de producție și să reorienteze grupul către autoturisme ”verzi”.

Ținta lui Carlos Tavares este reducerea costurilor cu 5 miliarde de euro (circa 6 miliarde de dolari) pe an, fără închidere de fabrici.

Stellantis care va deveni un gigant auto care deține 14 mărci, aproximativ 200 de sit-uri de producție, capacități de producție totale de 8 milioane de vehicule/an și, teoretic, 400.000 de angajați, care vor trece însă prin sita restructurării de personal.


Ambele grupuri implicate în fuziune au probleme financiare mari pe care speră să le rezolve prin reducerea cheltuielilor, prin punerea în comun a producției pentru mai multe modele. Unii analiști spun că alianța este o chestiune de supraviețuire pentru ambele grupuri.

Peugeot – Citroen (209.000 angajați la nivel global) a produs 3,5 milioane de mașini în 2019 și a avut afaceri de 74,9 miliarde euro. Grupul cuprinde mărcile Peugeot, Citroën, DS, Opel și Vauxhall.

Fiat – Chrysler (192.000 de angajați la nivel global) a produs 4,41 milioane de mașini în 2019 și cuprinde mărcile Abarth, Alfa Romeo, Chrysler, Dodge, Fiat, Jeep, Lancia, Maserati și Ram.

Stellantis va deveni al patrulea cel mai mare grup auto mondial după producție și al treilea după cifră de afaceri, după Toyota și Volkswagen.

În grupul Stellantis intră și producătorul de componente Faurecia, companii siderurgice, de robotică, de vânzări de vehicule de ocazie și furnizori de servicii de mobilitate.

Datorită fuziunii, Fiat-Chrysler își va crește prezența în Europa, iar Peugeot – Citroen și-a propus să vândă mai mult în America de Nord.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: