miercuri

24 aprilie, 2024

19 octombrie, 2019

Guvernul şi sindicatele din industria naţională de Apărare au semnat vineri un acord prin care Cabinetul demis Viorica Dăncilă promite să mențină unitățile de profil, asigurându-le comenzi, restructurare și retehnologizare cu fonduri preponderent de la buget și facilități fiscale pentru angajații din domeniu.

Programul ar urma să se aplice în următorii cinci ani, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei.

Acordul a fost semnat în prezenţa prim-ministrului României, Viorica Dăncilă, a ministrului Economiei, Niculae Bădălău, a ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, şi a ministrului Fondurilor Europene, Roxana Mânzatu.


„Este un acord istoric pentru că reuşim, pentru prima dată în ultimii 30 de ani, să venim cu un set de măsuri coerente, agreate de toată lumea, pentru a redresa industria naţională de apărare. Această industrie are o componentă dublă, deosebit de importantă: pe de o parte componenta de securitate şi pe de altă parte componenta economică, pentru că este bine ştiut faptul că în industria de apărare se creează produse cu o plus valoare ridicată.

Obiectivul Ministerului Economiei a fost să susţină, prin alocări bugetare şi prin administrarea responsabilă şi cu viziune pe termen lung, această industrie.

Spre exemplu, în anul 2019 am reuşit să alocăm fonduri pentru această industrie ce depăşesc cuantumul total alocat în perioada 2015-2018. Acordul conţine şi măsuri care vor avea un impact direct asupra angajaţilor din acest sector: facilităţi fiscale pentru angajaţi şi măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă”, a declarat, cu ocazia semnării acordului, ministrul Economiei, Niculae Bădălău.

Promisiunile din Acord

Documentul precizează că industria naţională de apărare reprezintă un domeniu strategic al economiei naţionale care cuprinde operatorii economici, indiferent de structura capitalului social, care dispun de resurse tehnologice, organizatorice şi de management necesare realizării şi furnizării către Forţele Sistemului Naţional de Apărare (FSNA) a produselor militare, sensibile şi strategice, precum şi serviciile necesare.


Obiectivele privind protejarea intereselor naţionale de apărare, inclusiv a intereselor esenţiale ale securităţii naţionale se realizează, potrivit documentului, prin:

  • implicarea industriei naţionale de apărare în activităţile de asigurare a suportului logistic integrat al echipamentelor militare
  • protejarea operatorilor economici din industria naţională de apărare care deţin capacităţi strategice, cu scopul menţinerii acestora, fiind obiective de interes naţional
  • stimularea investiţiilor in industria de apărare, cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare
  • alocarea, cu precădere de la bugetul de stat, a fondurilor necesare pentru restructurarea, modernizarea şi retehnologizarea capacităţilor de producţie şi/sau servicii pentru apărare ale operatorilor economici din industria naţională de apărare
  • scutirea acestor operatori de la anumite taxe şi impozite şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.

Semnatarii au „convenit asupra faptului că este necesară asigurarea furnizării, în condiţii de eficienţă şi siguranţă, de produse şi/sau servicii pentru instituţiile din cadrul FSNA şi menţinerea şi dezvoltarea industriei naţionale de apărare, ca industrie strategică de interes naţional”.

Totodată, documentul menţionează faptul că scopul principal al statului român este acela de a lua toate măsurile necesare care să conducă la redresarea din punct de vedere economico – financiar al operatorilor economici din industria naţională de apărare, precum şi la eficientizarea şi dezvoltarea acestora pe termen mediu şi lung, ca structuri viabile şi eficiente care să fie pregătite pentru a implementa programe de reorganizare şi/sau restructurare, precum şi atragere de investiţii.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: