17 iunie, 2014

România a înregistrat în luna mai cea mai mare creştere a înmatriculărilor de autoturisme noi din UE, de 46,1%, iar Dacia se numără printre primele mărci de pe piaţa auto europeană, din punct de vedere al creşterii vânzărilor, potrivit unui comunicat al Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

În România, vânzările de autoturisme au crescut în primele cinci luni ale anului 2014 cu 18%, până la 24.278 de unităţi, în timp ce piaţa UE a urcat cu numai 6,9%, până la 5,43 milioane.

Creşteri semnificative ale înmatriculărilor, dar mai lente decât în România, au fost înregistrate, în luna mai, în Grecia – de 42,3% , până la 7.459 maşini, şi în Portugalia – de 36,5%, la 13.773 autoturisme.


În aprilie, însă, România a fost una dintre puţinele ţări unde au scăzut vânzările.

Piaţa auto din UE a crescut în luna mai cu 4,5%, până la 1,09 milioane de maşini, fiind a noua lună consecutivă de creştere.

Italia este singura dintre marile pieţe europene în scădere în luna mai (-3,8%).

În rândul mărcilor, Dacia a consemnat un avans al înmatriculărilor de 25%, la 30.848 unităţi. Doar trei mărci au avut creştere mai puternică – vânzările Jeep s-au dublat la 2.967 de maşini, cele ale Mitsubishi au crescut cu 38,3%, la 7.625 de autoturisme, iar cele ale Lexus cu 36,6%, la 2.126 unităţi, spune ACEA, preluată de MEDIAFAX.


Vânzările mărcii Renault a grupului francez cu acelaşi nume, care deţine şi Dacia, au crescut cu 16,2%, la 70.486 unităţi.

În perioada ianuarie-mai, înmatriculările Dacia au urcat cu 37%, la 155.053 de maşini, ritm devansat doar de Jeep, cu 39%, la 12.140 autoturisme.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: