fbpx Modifica setari cookieuri

Analiză

Prețurile energiei – România, fruntașă la scumpirea curentului electric și la ieftinirea gazelor naturale

România s-a situat în a doua jumătate a anului 2019 pe locul patru între statele membre UE la creșterea prețului curentului electric livrat consumatorilor casnici,… Mai mult

24.06.2020

Chestiunea

Planul, proiectele și hărțile megaproiectului de relansare economică a UE propus de Institutul de Studii Economice din Viena. România – între marii beneficiari

Institutul pentru Studii Economice din Viena propune un plan de investiții în valoare de 2.000 de miliarde de euro, care s-ar putea realiza în următorii… Mai mult

23.06.2020

Europa

Tabloul european al Inovării 2020: Marile probleme ale României, care are un decalaj de peste 68% față de media UE

România rămâne cel mai slab inovator din UE, cu un scor în clasamentul indicatorilor de anul trecut situat la doar 31,6% din performanța media a… Mai mult

23.06.2020

Europa

Economia viitorului iminent și finanțarea ei: Polonia, Ungaria şi Cehia sunt între primii 10 emitenţi de „obligaţiuni verzi”. România nu e deloc

Cehia, Polonia și Ungaria sunt deja pe piaţa „obligaţiunilor verzi”, prin care au atras finanţări de aproape 5 miliarde de euro, pentru proiecte cu efecte… Mai mult

22.06.2020

Accidentul aviatic din Apuseni: Test de reacție pentru 4 instituții. Rezultatul: doi morți

de Victor Bratu 21.1.2014

(FOTO: Monitorul de Cluj)

Acidentul aviatic produs luni după-amiază în munții Apuseni relevă un paradox:
în urma prăbuşirii aeronavei BN2 toţi cei şapte ocupanţi au supravieţuit în primă instanță. Doi dintre aceştia au murit ulterior, din cauza rănilor şi a şocului hipotermic, la ore bune după producerea accidentului.

Acesta este motivul pentru care premierul Victor Ponta l-a desemnat pe vicepremierul Gabiel Oprea să prezinte Guvernului, până miercuri, o informare despre modul în care a acţionat fiecare instituţie în parte în cazul operaţiunilor de luni – de la instituțiile abilitate să localizeze epava avionului și până la cele care trebuiau să intervină medical pentru salvarea victimelor.

O echipă de anchetă, formată din procurori, ofiţeri criminalişti şi inspectori ai Aviaţiei Civile a început cercetările.

Şeful Salvamont Vlădeasa: Operaţiunea de căutare a fost o nebunie!

Şeful Salvamont Vlădeasa, Florin Mihuţ, a declarat că marele noroc în descoperirea victimelor a fost participarea localnicilor la căutări.

„Eu eram chiar în Răchiţele când am fost sunat de la dispecerat şi anunţat de eveniment. Am constituit imediat trei echipe. Am luat echipamentul pe care îl aveam în maşină, am mai trecut pe la bază şi am luat tărgi, ce ne mai trebuia, şi am stabilit un punct de comandă la Poiana Horea.

Eram trei echipe de 10 salvamontişti, iar eu am luat 15 localnici cu mine, altă echipă a luat alţi localnici. Am avut mare noroc cu ei, au avut un cuvânt greu de spus, cunoşteau locurile, se cunoşteau între ei. Au ţinut tot timpul legătura între ei. Şi noi discutam frecvent cu autorităţile, a fost o nebunie!” – a declarat șeful Salvamont citat de MEDIAFAX.

Locul accidentului – indicat de colegii de la București ai victimelor

Florin Mihuţ spune că informaţiile iniţiale oficiale arătau că avionul s-a probuşit undeva între localităţile Măticeşti (Alba)- Poiana Horea- Măguri- Răcătău (Cluj). Localizarea exactă nu a venit de la STS, ci de la colegii de la București ai celor accidentaţi.

„Am vorbit cu un coleg al celor din avion, de la Bucureşti, care ne-a spus că victimele văd din locul accidentului un lac şi o pârtie de schi. A trebuit să îmi dau seama dacă se aflau în zona Tarniţa, sau trecuseră de Beliş”, a declarat şeful Salvamont Vlădeasa.

STS a dat publicităţii un comunicat în care precizează: „Localizarea locului evenimentului în Sistemul 112 s-a realizat, potrivit prevederilor legale, pe baza informaţiilor furnizate de operatorii de comunicaţii mobile odată cu primirea apelului la 112, respectiv la nivelul sectorului celulei din care a fost generat acesta”, comunică Biroul de Presă STS.

Soluţia software care permite localizarea pe hartă a apelurilor de urgenţă a fost furnizată către STS, anul trecut, de către firma Teamnet, aparținând în acel moment grupului Asesoft. Directorul companiei, Bogdan Padiu, declara în 2013 la ZF Live:

Am mai făcut şi proiectul de management al centrului unic 112. Noi am realizat şi partea de localizare GIS pe hartă, parte care reuşeşte ca în 5 secunde să localizeze fiecare apel”.

Responsabilii legali

Instituțiile cu atribuții de intervenție într-un atare caz sunt: Inspectoratul pentru Situații de Urgență (intervine și rezolvă, pe baza datelor primite de la celelalte entități), Romatsa (localizează în spațiu situația de urgență), Serviciul de Telecomunicații Speciale – STS (asigură transmiterea în timp util a informațiilor privind locul apelului de urgență) și Ministerul Transporturilor – care coordonează operațiunea și comunică public situația.

Legislaţia în vigoare- HG de adoptare a Regulamentului privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de producerea unui accident de aviaţie civilă, aprobat de Guvernul Tăriceanu- arată responsabilităţile în asemenea situaţii.

În vederea gestionării situaţiei de urgenţă generată de producerea unui accident de aviaţie civilă au competenţă următoarele structuri:

  • Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă din cadrul Ministerului Transporturilor
  • Centrul operativ pentru situaţii de urgenţă din cadrul Ministerului Transporturilor
  • Centrul de coordonare a operaţiunilor de căutare şi salvare a aeronavelor aflate în pericol şi a supravieţuitorilor de la ROMATSA
  • Inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă
  • Centrele unice de preluare a apelurilor de urgenţă 112

Atribuţiile specifice sunt precizate de aceeaşi Hotărâre de Guvern:

Comitetul ministerial are atribuţii birocratice– elaborează regulamente, propune măsuri, centralizează proceduri specifice şi planuri operaţionale

Centrul operativ (Ministerul Transporturilor) monitorizează activităţile de salvare, asigură informarea operativă a ministrului de resort, gestionează informaţional situaţia de criză, adună date şi crează informaţii pentru decidenţi şi mass-media

Centrul de coordonare ROMATSA (Ministerul Transporturilor) determină zona de căutare a aeronavei aflate în pericol,declanşează şi coordonează activitatea de căutare în urma informaţiilor primite de la unităţile de alarmare

Inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă (ISU – Ministerul de Interne) coordonează activitatea la sol a operaţiunilor de salvare

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) pune la dispoziţie resursele, pentru organizarea dispozitivelor temporare de comunicaţii, susţine funcţionarea sistemelor IGSU

Victor Zota: „Puteau fi salvați toți, dar au fost descoperiţi ca pe vremea lui Vlad Ţepeş!”

Dr. Victor Zota, coordonatorul naţional pentru transplant (de care aparțin medicii aflați în avionul prăbușit) , consideră că cei decedaţi în accident ar fi putut fi salvaţi dacă echipele de asistenţă ar fi ajuns mai repede la faţa locului.

Este inadmisibil să ajungi în şase ore la locul unui accident, dacă ar fi ajuns mai repede, nici fata asta, nici celălalt nu ar fi murit. Bine că nu au rămas şi ceilalţi peste noapte, am fi vorbit acum de 7 morţi… I-am căutat ca pe vremea lui Vlad Ţepeş, orbecăind cu padurarii, pe jos”, a spus Victor Zota, citat de televiziunile de ştiri.

Victor Zota își bazează declarațiile pe realitatea din teren.

Formaţiunile ISU din Alba, Cluj, Bihor (participante la căutări) nu deţin nici logistică, nici echipamente adecvate intervenţiilor montane- au recunoscut oficialii ISU. Investiţiile acestor instituţii s-au concentrat în cel mai fericit caz, conform datelor publice, pe achiziţia de autospeciale, maşini de intervenţie la incendiu. Publicăm AICI centralizatorul de achiziţii şi investiţii al ISU Bihor, de exemplu: doar cheltuieli curente de funționare.

Filmul evenimentelor

Ora 16.00. Avionul medical tip Britten Norman Islander 2 (BN 2), cu 7 persoane la bord anunţă controlorii de trafic că are probleme din cauza gheții depuse pe aripi și cere permisiunea de-a naviga la altitudine mai joasă.

Pasagerii sunt: pilotul Adrian Iovan, copilotul Răzvan Petrescu, Aurelia Ion, student la Institutul Medico-Militar Bucureşti, dr. Valentin Calu, Spitalul Elias, dr. Radu Zamfir, Spitalul Fundeni, dr. Cătălin Pivniceru, Spitalul Regina Maria, dr. Sorin Ianceu, Spitalul Municipal Oradea.

Echipajul se îndrepta spre Oradea, pentru a preleva organe de la un pacient în moarte clinică.

Ora 16.16.Aeronava se prăbuşeşte pe raza comunei Beliş, jud. Cluj, la graniţa cu judeţul Alba. Unul dintre supravieţuitori (dr. Calu) sună la 112.

Ora 16.30. Ministrul Apărării, Mircea Duşa, este anunţat de accident şi anunţă că va pune la dispoziţie tehnică specială de căutare „dacă vremea o va permite”

Ora 17.20. Şeful Poliţiei Cluj, anunţă că nu se cunoaşte exact locul unde s-a prăbuşit avionul

Ora 17.25. Inspectorul general Ion Burlui, şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă anunţă că toţi cei şapte pasageri sunt în viaţă. Burlui se bazează pe informaţiile furnizate de victimele accidentului.

Ora 17.27. Oficiali MAI anunţă televiziunile că aeronava a fost localizată lângă un lac de acumulare, în zona localităţii Fântânele, jud. Cluj. În urma anunţului, trei ambulanţe, două maşini de intervenţie şi un elicopter SMURD Mureş sunt trimise în zonă. Jandarmii montani pleacă şi ei în aceeaşi direcţie.

Ora 17.38. Elicopterul SMURD Mureş se retrage din cauza ceţii. Coordonatorul SMURD Mureş, anunţă că „din câte a înţeles” şi pompierii din Cluj şi Alba organizează echipe de căutare.

Ora 18.30. Echipele Salvamont primesc coordonate de la Serviciul 112, însă acestea acoperă o arie de 30 de km pătraţi. Dr. Calu foloseşte aplicaţia Google Maps pe telefonul mobil în încercarea de a transmite salvatorilor o poziţie mai exactă.

Ora 19.11. Un oficial al CJ Cluj anunţă că prima echipă de salvare a ajuns la locul accidentului. Informaţia se dovedeşte falsă.

Ora 19.57. Şeful Ocolului Silvic de la Poiana Horea anunţă că aproximativ 200 de localnici participă la căutări. Lor li se adaugă membri ai Transylvania Offroad Club.

Ora 20.20. Dr. Victor Zota, coordonatorul naţional de transplant, vorbeşte din nou la telefon cu unul dintre supravieţuitori, care îi transmite că „doi dintre cei care se aflau în avion şi-au pierdut cunoştinţa”.

Ora 20.47. IGSU anunţă că peste 70 de jandarmi montani, pompieri salvatori, salvamontişti şi poliţişti continuă să-i caute pe supravieţuitori.

Ora 21.30. Locul exact al accidentului este descoperit de localnici şi de padurari. „I-am găsit, nu sunt în stare foarte bună. Acum le facem foc pentru că le este frig”, anunţă Gheorghe Giurgiu, din Petreasa, care a ajuns primul la epavă.

Ora 22.30. Echipa Salvamont Bihor ajunge la locul accidentului. Alina Marescu, purtător de cuvânt al ISU Alba, anunţă că două victime au fost coborâte de localnici până la locul unde staţionau maşinile clubului Transylvania Offroad, care i-au preluat şi transportat în Petreasa.

Ora 22.35. O echipă ISU coboară încă o victimă până la punctul unde ambulanţele SMURD Cluj au putut să urce. Este vorba de studenta Aurelia Ion, care nu a mai putut fi salvată.

Ora 04.50. Ultimii doi răniţi ajung la Spitalul de Urgenţă Cluj-Napoca.

Ora 06.15. Adela Golea, medic şef al UPU Cluj, anunţă că cei cinci supravieţuitori ai accidentului sunt în afară de orice pericol.

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 21.1.2014

Lăsați un comentariu


Stiri

Paradoxurile pieței muncii în pandemie: S-au închis 400.000 de contracte de muncă, dar numărul total din economie a scăzut cu numai 80.000

Mariana Bechir

La 1 februarie, în REVISAL, registrul angajaților, existau 6,520 de milioane de contracte de muncă, iar la 1 iunie, cu toate că în cele patru… Mai mult

Stiri

Turcia aprinde un nou foc în relația cu Occidentul: Intenția transformării Hagiei Sofia în moschee. O decizie în justiție – așteptată în două săptămâni

Iulian Soare

Intenția Turciei de a schimba statutul celebrului monument Sfânta Sofia din Istanbul din muzeu în moschee provoacă reacții din toată lumea. Grecia avertizează că Turcia… Mai mult

Europa

Economia SUA – revenire peste așteptări: În iunie s-au creat 4,8 milioane de locuri de muncă

Vladimir Ionescu

Economia americană a creat noi locuri de muncă într-un ritm record în iunie, pe măsură ce tot mai multe companii și-au reluat activitatea, indicând faptul… Mai mult

Stiri

Mediul de afaceri își anunță disponibilitatea de a ajuta la implementarea Planului de relansare economică

Vladimir Ionescu

Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR) anunță joi că este pregătită să contribuie la elaborarea de măsuri concrete în spiritul Planului Național de Investiții și Relansare… Mai mult

Europa

Comisia a aprobat pentru România scheme de ajutor de stat de 800 de mil. euro pentru sprijinirea companiilor afectate de pandemie

Vladimir Ionescu

Comisia Europeană a aprobat joi o schemă în valoare de 4 miliarde de lei (aproximativ 800 de milioane de euro) pentru a sprijini companiile din… Mai mult

Stiri

Cele 400 de branduri celebre care și-au retras publicitatea de pe Facebook: motivele invocate și boicotul ca formă de publicitate

Iulian Soare

Reclamele a peste 400 de branduri celebre la nivel global au fost retrase de pe Facebook, după eşuarea discuțiilor ce au avut loc miercuri între… Mai mult

Stiri

ANRE vrea să oblige toţi participanţii la piaţa gazelor să tranzacţioneze la bursă 40% din volume

Adrian N Ionescu

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a pus în dezbatere publică proiectele de regulament prin care toate companiile de pe piaţa gazelor naturale, producători,… Mai mult