15 ianuarie, 2012

Foto: cnn.com

Cel puțin 13 persoane, din care doi jandarmi, primeau îngrijiri medicale la spital, după ce fuseseră rănite în urma unor incidente violente la un miting de protest, duminică, în centrul Bucureștiului.

Potrivit medicilor, cei doi jandarmi au fost duși la spital în stare gravă, unul dintre ei fiind pierzându-și conștiența.

În total, peste 30 de persoane au fost rănite, duminică, la protestele din Capitală, la care au participat circa 2.000 de persoane.


Potrivit unor cifre oficiale provizorii, la ora 23.00, 40 de persoane fusesră conduse de jandarmi la secțiile de poliție, pentru a fi sancționate.

Proteste antiprezidențiale și antiguvernamentale au început pașnic, duminică, în a treia zi de manifestații în Capitală, sute de bucureșteni nemulțumiți de guvernare cerând demisia președintelui Traian Băsescu.

Persoane de toate vârstele au protestat pașnic până în jurul orei 19.00, când grupuri aparent bine organizate, de tineri violenți, au început să arunce înspre jandarmi cu bucăți de caldarâm, pietre, sticle incendiare și fumigene precum cele folosite pe stadioane.

Jandarmeria susținea încă de sâmbătă că fani violenți ai unor echipe de fotbal din București s-au alăturat protestelor din Piața Universității.


Potrivit unor jurnaliști de la televiziunile de știri, și grupruile violente de duminică sunt formate tot din membri ai unor galerii ale echipelor de fotbal.

În urma actelor de violență, forțele de ordine intervenit cu gaze lacrimogene și lovituri de bastoane, reușind să-i izoleze pe tinerii violenți.

De asemenea, sute de tineri agresivi au atacat forțele de ordine cu pietre și bucăți de caldarâm, în cadrul unor manifestări violente care prezentau o anumită coordonare.

Sub presiunea jandarmilor, tinerii s-au mișcat pe bulevardul IC Brătianu spre Lipscani și Piața Unirii și apoi spre restaurantul Budapesta, devastând mobilierul stradal și spărgând vitrinele magazinelor.

Tinerii, despre care atât jandarmii cât și televiziunile de știri au spus că sunt membrii ai unor galerii violente, au aprins focuri din scaunele luate de la terasele din zona Lipscani și au incendiat un magazin în zona Unirii.

La un moment dat, tinerii violenți au demontat gardul de protecție care delimitează pasajul Unirii și au improvizat baricade pentru a bloca circulația.

Și autospecialele pomierilor veniți să stingă incendiile au fost atacate u pietre, iar jandarmii au ripostat cu gaze lacrimogene și tunuri cu apă.

Potrivit televiziunilor de știri, efective de jandarmi ar fi fost trimise și de la Constanța pentru a face față evenimentelor din București.

De asemenea, Poliția Capitalei și-a mobilizat tot efectivul.

În paralel, în Piața Universității manifestațiile anti-Băsescu au continuat, iar protestatarii au cerut mai departe, în mod pașnic, demisia președintelui.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Asteptam cu drag, in caz de nereusita a demonstratiilor, ca tovarasul iliescu sa cheme in ajutor muncitorii de la Republica, 23 August, Grivita Rosie etc., etc. Sau macar minerii, ca aici se pricepe cel mai bine. Sa te tii atunci democratie subtire si originala…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Asteptam cu drag, in caz de nereusita a demonstratiilor, ca tovarasul iliescu sa cheme in ajutor muncitorii de la Republica, 23 August, Grivita Rosie etc., etc. Sau macar minerii, ca aici se pricepe cel mai bine. Sa te tii atunci democratie subtire si originala…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: