marți

16 iulie, 2024

piata universitatii

Preşedintele Klaus Iohannis participă joi la ceremoniile de comemorare a victimelor Revoluţiei, la Piaţa Universităţii. Înainte de acest moment, preşedintele a transmis un mesaj în care arată că în 1989 românii au cerut ”Jos comunismul!”, iar acest strigăt...
21 decembrie, 2017
Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns în Piaţa Universităţii duminică, seara când protestele au înregistrat cel mai mic număr de participanți – puțin peste 1.000 de persoane. „M-aţi chemat, am venit”, le-a spus Iohannis protestatarilor, care s-au înghesuit în...
8 noiembrie, 2015
Între 1.000 și 2000 de manifestanți s-au adunat duminică seara în Piața Universității, pentru a protesta față de proiectul exploatării miniere cu cianură de la Roșia Montană, cerând, totodată, demisia Guvernului. Manifestația a început în jurul orei 17.00,...
1 septembrie, 2013
„Pentru cei care cu adevărat sunt nemulţumiţi şi şi-au spus nemulţumirea în stradă avem toată înţelegerea şi încercăm să găsim soluţii la problemele lor. Pentru ceilalţi, care fac din asta politică, eu zic că e mai bine să...
2 februarie, 2012
Circa 500 de de persoane au protestat și vineri în Piața Universității, în cea de-a opta zi a manifestațiilor din București împotriva președintelui Traian Băsescu și a Guvernului Boc. Sub o ploaie măruntă, numărul protestatarilor a scăzut mult...
21 ianuarie, 2012
Peste 100 de persoane au fost duse la secţiile de poliţie din Capitală, pentru acte de violență produse la protestele de joi, printre cei în cauză fiind și membri de galerii ale unor echipe de fotbal, a susținut...
20 ianuarie, 2012
Circa 7.000 de membri și simpatizanți ai celor trei partide care compun USL au manifestat, joi, între Arcul de Triumf și Piața Victoriei, potrivit cifrelor oficiale ale Jandarmeriei. Organizatorii, de la PNL, au susținut, însă, că numărul manifestanţilor...
19 ianuarie, 2012
Cel puțin 13 persoane, din care doi jandarmi, primeau îngrijiri medicale la spital, după ce fuseseră rănite în urma unor incidente violente la un miting de protest, duminică, în centrul Bucureștiului. Potrivit medicilor, cei doi jandarmi au fost...
15 ianuarie, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: