luni

22 aprilie, 2024

21 decembrie, 2020

Decanii de vârstă ai Camerei Deputaților și Senatului au prezidat luni primele ședințe de plen a noii legislaturi, principala lor misiune fiind înființarea Comisiilor de validare a mandatelor noilor deputați și senatori.

Alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor şi, respectiv, al Senatului se va face prin vot secret, cu buletine de vot. Potrivit înțelegerilor din coaliția de guvernare, președinte al Camerei Deputaților ar urma să fie votat Ludovic Orban, iar președinte la Senat Anca Dragu.

După aprobarea componenței comisiilor, restul parlamentarilor au luat o pauză, nu înainte ca partidele parlamentare să își desemneze liderii de grup.


Noii deputaţi au ţinut în primul plen un moment de reculegere în memoria martirilor de la Revoluţia din decembrie 1989. A fost aleasă apoi componenţa Comisiei de validare a mandatelor.

Reprezentanţii grupului minorităţilor naţionale au absentat de la şedinţă, aceştia fiind în izolare din cauza că unul dintre ei a fost confirmat cu noul coronavirus.

La Cameră, liderii de grup în noua legislatură sunt: Alfred Simonis – PSD, Gabriel Andronache – PNL, Ionuţ Moşteanu – USR PLUS, George Simion – AUR, Csoma Botond – UDMR şi Varujan Pambuccian – minorităţi. Schimbarea fostului lider de grup- Florin Roman- al PNL arată că acesta va face parte, foarte probabil, din noul cabinet.

Fiecare lider de grup a prezentat în plen reprezentanţii în Comisia de validare. Preşedinţia comisiei revine, potrivit cutumei, PSD, care are cel mai mare grup în Camera Deputaţilor. Vicepreşedinte al Comisiei este de la PNL.


Comisiile de validare sunt compuse din 30 de deputaţi, respectiv 15 senatori, conform configuraţiei politice a fiecăreia dintre camere. Aceste comisii vor verifica dacă alegerea noilor parlamentari s-a realizat cu respectarea prevederilor legii electorale şi vor întocmi rapoartele de validare.

Comisiile de validare pot recomanda şi invalidarea mandatului unui parlamentar în cazul în care au fost constatate nereguli. Ulterior, deputaţii şi senatorii ale căror mandate au fost validate vor depune jurământul.

Camera Deputaţilor şi Senatul sunt considerate legal constituite după validarea a două treimi din mandatele de deputaţi, respectiv al senatorilor şi după depunerea jurământului de către aceştia. Parlamentarii care refuză depunerea jurământului sunt consideraţi invalidaţi.

După constituirea legală a Camerei Deputaţilor şi Senatului, se aleg preşedinţii celor două foruri legislative şi ceilalţi membri ai Birourilor permanente – vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii. De asemenea, se prezintă grupurile parlamentare şi se alcătuiesc comisiile parlamentare, potrivit configuraţiei politice a fiecărei Camere.

În urma alegerilor din 6 decembrie, PSD a obţinut 157 de mandate (110 deputaţi, 47 senatori), PNL – 134 de mandate (93 deputaţi, 41 senatori), USR-PLUS – 80 de mandate (55 deputaţi, 25 senatori), AUR – 47 de mandate (33 deputaţi, 14 senatori), UDMR: 30 de mandate (21 deputaţi, 9 senatori), minorităţile naţionale – 18 deputaţi.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: