sâmbătă

20 aprilie, 2024

16 octombrie, 2019

Cea de-a doua secție din țară destinată tratării pacienților cu arsuri grave a fost inaugurată miercuri, în cadrul secției de Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă a Spitalului Județean Sf. Spiridon din Iași.

Unitatea are cinci paturi pentru mari arși, cinci săli de operație, cinci paturi pentru terapie intensivă intermediară și 10 paturi pentru arsuri mici și medii (sub 20% din suprafața corpului).

Secția a fost construită și amenajată cu bani de la Ministerul Sănătății, bugetul investiției fiind de 40 de milioane de lei.


„Secția a fost dotată cu principalele 34 tipuri de echipamente, respectiv paturi, monitoare, ventilatoare, ecografe, module de infuzie/perfuzie, microscop, dermatom, instrumentar chirurgical, etc. Valoarea totală a echipamentelor achiziționate este de 11,5 milioane lei”, se arată în comunicatul transmis de Ministerul Sănătății.

Săptămâna trecută a fost inaugurată prima cea modernă secție din țară pentru pacienți cu arsuri grave. Are o capacitate de cinci paturi, însă doar trei sunt funcționale în prezent.

Patru mari centre pentru mari arși urmează să mai fie construite, în cadrul unui program finanțat de Banca Mondială, la București (la Spitalul Bagdasar Arseni și la Spitalul Grigore Alexandrescu), precum și la spitalele județene din Iași și Timișoara.

Echipamentele cu care au fost dotate cele două centre provizorii de la Iași și Timișoara, care sunt deja funcționale, au fost finanțate tot de Banca Mondială.


România mai are paturi de siguranță pentru pacienții arși la Spitalul de Arși și la Spitalul Floreasca din București, însă acestea nu îndeplinesc toate condițiile de siguranță pentru astfel de pacienți.

Mai există două paturi la Spitalul Județean din Brașov, unde medicul Dan Grigorescu, șeful Secției de Chirurgie Plastică și Reconstructivă, a reușit să le cumpere dintr-o sponsorizare.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: