vineri

26 aprilie, 2024

5 octombrie, 2020

Laboratorul pentru Analiza Războiului Informațional și Comunicare Strategică (LARICS) a lansat luni prima Enciclopedie dedicată geopoliticii Mării Negre, editată în România și tiparită de editura Cambridge Scholars Publishing.

Volumul “The Geopolitical Black Sea Encyclopaedia” reuneşte sub coordonarea prof. univ. dr. Dan Dungaciu analizele a 19 autori referitoare la rolul edificant pe care Marea Neagră şi l-a asumat în contextul geopoliticii europene şi al climatului generator de parteneriate estice, balcanice, euro-asiatice.

În nota introductivă a volumului se precizează că Enciclopedia a fost scrisă pentru publicul Occidental, pentru care Marea Neagră nu este un subiect familiar, nici din punctul de vedere al istoriei zonei, nici din perspectiva evoluțiilor actuale.


Evenimentul de lansare a fost organizat la Academia Română, cu participarea extraordinară a ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a Ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Andrew Noble, a Consilierului de Stat în cadrul Departamentului Securităţii Naţionale Constantin Ionescu.

”Această enciclopedie ne ajută să înțelegem mai bine toate problemele și ne ajută să răspundem unor provocări complexe. (…) Iar când vorbim despre aliați nu ne referim la doar la cei de acum 75 de ani, de acum 35 de ani sau 25 de ani. Aliați ca România sunt absolut vitali pentru a consolida solidaritatea, iar Marea Britanie și România cooperează permanent”, a fost mesajul Ambasadorului Andrew Noble.

”Am încercat să aducem în faţa cititorului principalele repere pentru a înţelege evoluţiile de la Marea Neagră fără să îngreunăm foarte mult abordarea. Nu am exagerat cu bibliografia, reducând-o la minim. Spaţiul alocat acestui volum ne-a obligat şi el la o selecţie a intrărilor în enciclopedie care nu a fost deloc uşoară”, a declarat pentru Agerpres, Dan Dungaciu.

El a explicat că „punctul de plecare a fost, evident, unul local, respectiv perspectiva lui Gheorghe Brătianu din 1942, celebrul curs predat la Universitatea din Bucureşti, niciodată reeditat, care este ”de o provocatoare actualitate”. ”Teza principală a viziunilor sale era aceea potrivit căreia sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui următor inaugurează o etapă care s-a prelungit şi în secolul al XX-lea, respectiv o luptă pentru Marea Neagră între Rusia şi Europa. Suntem tot acolo şi astăzi”, mai spune Dan Dungaciu.


Volumul „The Geopolitical Black Sea Enciclopaedia” poate fi achiziționat de pe siteul editurii Cambridge Scholars Publishing.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: