joi

25 aprilie, 2024

14 iulie, 2022

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat joi la 7,05% pe an, de la 6,99% pe an în ziua precedentă, un nivel mai mare fiind înregistrat pe 28 iulie 2010, respectiv 7,07%, conform datelor Băncii Naționale a României (BNR).

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 7,24%, de la 7,18% anterior, iar ROBOR la 12 luni a urcat la 7,39%, de la 7,33%, miercuri.

La începutul acestui an, indicele ROBOR era la circa 3%.


În ceea ce privește indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), introdus în 2019, acesta este în prezent de 2,65% pe an, în creștere de 1,86%, valoarea anterioară.

IRCC este calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacțiilor interbancare din trimestrul anterior, în cazul de față din T1 2022.

Risc în cazul creditelor ipotecare

Experții BNR avertizau în cel mai recent Raport asupra stabilității financiare asupra riscului de dobândă, în special a creditelor ipotecare.

”În cazul creditelor ipotecare, riscul de dobândă este semnificativ, având în vedere maturitatea reziduală mult mai îndelungată a acestor credite (20 de ani în medie), dar și proporția importantă a creditelor cu dobândă variabilă (aproximativ 70 la sută)”, se arată în document.


BNR evalua riscul de dobândă pentru creditele de consum drept unul redus având în vedere că 80% din creditele de consum au o rată de dobândă fixă.

”În cazul creditelor cu o rată de dobândă variabilă, datorită maturității reziduale reduse a portofoliului (2,5 ani), o majorare a dobânzii are un impact scăzut asupra serviciului datoriei lunar”, se mai arată în raportul citat.

Începând cu mai 2019 a fost schimbat modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobândă variabilă. ROBOR a fost înlocuit de indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), care se calculează trimestrial, exclusiv pe baza tranzacțiilor interbancare.

Indicele ROBOR se calculează pe baza cotațiilor de pe piața monetară interbancară.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: