Grupurile parlamentare germane au convenit marți asupra unei propuneri de alegeri anticipate pentru Bundestag pe 23 februarie, scrie FAZ. Publicația germană a confirmat informația cu surse din SPD.
Data a fost convenită și cu CDU, cu Verzii și cu FDP.
Olaf Scholz va cere un vot de încredere în Bundestag pe 16 decembrie. Decizia finală cu privire la data alegerilor trebuie apoi luată de președintele federal Frank-Walter Steinmeier.
Faptul că SPD a stabilit data anticipatelor arată clar că Olaf Scholz se așteaptă să piardă acest vot de încredere în Parlament
Olaf Scholz a vrut inițial să ceară un vot de încredere pe 15 ianuarie pentru a organiza noi alegeri la sfârșitul lunii martie. După presiuni publice, duminica se arătase dispus să facă compromisuri.
CDU a cerut 19 ianuarie ca dată a alegerilor. Luni și marți, candidatul CDU la postul de Cancelar, Friedrich Merz, și liderul grupului parlamentar al SPD, Rolf Mützenich, au purtat discuții pe acest subiect.
Criza politică germană cade într-o perioadă complicată- Germania nu va avea un guvern stabil când Donald Trump își va prelua mandatul, în ianuarie, și nici când Ucraina se așteaptă să primească noi ajutoare militare la începutul anului viitor.
Mai mult, nu este clar dacă Olaf Scholz mai are timp să promoveze legislație care să îi îmbunătățească imaginea înainte de alegeri și șansele SPD de a le câștiga. În plus, Olaf Scholz ar putea pierde și condicerea partidului la Congresul SPD din inauarie în detrimentul actualului ministru al apărării, Boris Pistorius.
(Citește și: ”Criză guvernamentală în Germania – guvern minoritar SPD-Verzi după ce liberalii au fost scoși din coaliție”)
***