29 octombrie, 2024

Alegătorii vor putea vota în aceleaşi secţii de votare la referendum şi la alegerile parlamentare, prezidenţiale sau europarlamentare, au decis marţi deputaţii, prin adoptarea unui proiect de lege în acest sens.

S-au înregistrat 221 de voturi „pentru”, 18 „împotrivă” şi 19 abţineri.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de lege care modifică şi completează acte normative în materie electorală în sensul eficientizării şi ordonării activităţii infrastructurii implicate, al eliminării eventualelor disfuncţionalităţi şi al înlăturării vidului de reglementare în ceea ce priveşte desfăşurarea concomitentă a operaţiunilor electorale şi referendare.


Astfel, s-a urmărit crearea mecanismului pentru ca, în acelaşi timp în care au loc fie alegeri parlamentare, fie alegeri prezidenţiale, să se poată desfăşura nu numai un referendum naţional, ci şi unul local.

Guvernul stabileşte prin hotărâre măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional sau local, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale aplicabile alegerilor care se organizează la aceeaşi dată cu referendumul naţional sau local, stipulează proiectul.

Cum s-au poziționat partidele

La dezbaterile generale, liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a subliniat că parlamentarii formaţiunii au solicitat adoptarea acestui proiect pentru a stabili o procedură care să permită desfăşurarea referendumului propus de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

UDMR susţine instituţia referendumului, dar nu organizarea acestuia odată cu alegerile generale şi, de aceea, parlamentarii Uniunii se abţin la vot, a declarat deputatul Miklos Zoltan.


Parlamentarii USR au susţinut şi susţin propunerea lui Nicuşor Dan pentru organizarea unui referendum local odată cu alegerile prezidenţiale sau parlamentare, a amintit liderul deputaţilor Uniunii, Ionuţ Moşteanu.

Deputatul AUR Dan Tanasă a afirmat că Nicuşor Dan a iniţiat consultarea bucureştenilor „fără să aibă o bază legală în acest sens”.

Deputatul independent Ludovic Orban a arătat că referendumul se poate desfăşura indiferent dacă are sau nu are loc această modificare legislativă, pentru că sunt îndeplinite condiţiile legale.

Camera Deputaţilor este for decizional, proiectul fiind adoptat de Senat. 

(Citește și: ”Referendumul pentru București, aprobat de Consiliul General – 3 întrebări”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: