28 octombrie, 2024

Aeronavele fără pilot (drone) care trec ilegal frontiera de stat a României și zboară in spațiul aerian national fară autorizare vor putea fi distruse, neutralizate sau zborul acestora poate fi luat sub control, arată un proiect de lege inițiat de Ministerul Apărării Naționale. Proiectul a fost publicat luni pe site-ul MApN.

Până în prezent, oficialii Armatei au susținut, referitor la dronele rusești care au survolat frecvent în ultimele luni spațiul aerian al României, că acestea nu pot fi doborâte din cauză că ”nu există legislație” în acest sens.

La începutul lunii octombrie, anunță Digi24, ministerul Apărării a mai publicat un proiect de lege „privind desfășurarea pe timp de pace a misiunilor și operațiilor militare pe teritoriul statului român”, inițiativă care, odată aprobată de Parlament, ar permite armatei române să doboare inclusiv dronele de atac ale Rusiei care survolează teritoriul național.

Ce prevede noul proiect MApN


Proiectul de lege „privind controlul utilizării spațiului aerian național” definește mai multe situații în care o aeronavă (cu sau fără pilot) „utilizează neautorizat” spațiul aerian național, precum:

  • executarea unui zbor neautorizat
  • abaterea de la o rută stabilită anterior
  • întrerupe funcționarea dispozitivelor de identificare
  • execută un zbor în zone restricționate
  • execută misiuni de fotografiere aeriană fără aprobarea MapN
  • dacă aeronava fără pilot la bord execută un zbor și, prin modul de operare, pune în pericol grav și iminent misiunile MApN sau ale instituțiilor din subordinea Ministerului Transporturilor din respectiva zonă.

Astfel, „împotriva sistemelor de aeronave fără pilot la bord se poat lua una sau mai multe din următoarele măsuri:

  • ”noncinetice”, care presupundetectarea dronei, preluarea controlului sau neutralizarea prin dezactivarea funcțiilor de comandă, control sau de comunicații

  • „cinetice”, precum imobilizarea sau distrugerea aeronavei fără pilot la bord

Ordinul de doborâre al aeronavelor care încalcă spațiul aerian este dat de „persoanele cu „drept de decizie stabilite prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării”.


Focul de nimicire împotriva unei aeronave militare străine care utilizează neautorizat spațiul aerian național se execută de aeronavele interceptoare sau de mijloacele de apărare aeriană cu baza la suprafață, fără efectuarea avertismente prealabile dacă:

  • efectuează un atac armat pe/de pe teritoriul statului român;
  • efectuează manevre pentru poziționarea favorabilă executării unui atac;
  • ripostează, prin manevre agresive sau cu foc, la instrucțiunile, dispozițiile și semnalele transmise.

Proiectul permite și acțiunea forțelor NATO aflate în România, nu doar a Armatei

Proiectul de lege inițiat de MApN detaliază și „modul de acțiune împotriva aeronavelor cu pilot”. În cazul în care respectivele avioanefolosesc „în mod neautorizat” spațiul aerian al României, ele sunt interceptate și, după caz, asupra acestora, avioanele interceptoare pot trage un foc de avertisment și, în ultimă instanță „foc de nimicire”.

Proiectul de lege permite forțelor și avioanelor NATO aflate în misiune pe teritoriul României să doboare astfel de aeronave.

De asemenea, în cazul în care o aeronavă militară străină atacă o aeronavă interceptoare, decizia de executare a focului de nimicire este luată de pilotul aeronavei interceptoare sau de liderul formației de interceptoare.

(Citește și: ”Acuzație de la Kiev: Tăcerea României în legătură cu incidente precum cel cu drona căzută la Plaurul face ca Rusia să îi folosească spațiul aerian”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: