4 octombrie, 2024

Lituania a ratificat acordul cu Berlinul privind găzduirea pe teritoriul său a unei brigăzi militare germane (5.000 de soldați). Unitatea de comandă avansată, formată din aproximativ 20 de militari, a sosit pe 8 aprilie, alţi 120 urmând să ajungă în Lituania la începutul lunii octombrie.

Acordul, încheiat la Berlin pe 13 septembrie, prevede staţionarea de trupe germane şi angajaţi civili ai forţelor armate germane în Lituania, scrie DPA, agenție preluată de Agerpres.

Ca răspuns la schimbarea situaţiei de securitate din Europa în urma invaziei ruse în Ucraina, Germania a decis să staţioneze permanent o brigadă de luptă în Lituania, care urmează să fie pregătită pentru desfăşurare până în 2027.


Planul prevede ca până la 5.000 de militari să fie staţionaţi în Lituania, 80% dintre ei la Rudninkai, iar restul la Rukla.

Parlamentarii lituanieni au început să dezbată planul săptămâna trecută, după un discurs în Parlament al ministrului german al Apărării, Boris Pistorius.

Unii parlamentari au remarcat joi caracterul simbolic al aprobării acordului de Ziua unităţii germane, care este sărbătorită în Germania în fiecare an pe 3 octombrie pentru a marca reunificarea din 1990.

Ministrul lituanian al Apărării, Laurynas Kasciunas, a salutat ratificarea acestui acord, apreciindu-l drept „o altă piatră de temelie a parteneriatului nostru strategic” cu Germania.


Urmează, de asemenea, ca parlamentarii germani să ratifice acordul, dar încă nu a fost stabilită o dată. În timpul vizitei sale în Lituania, ministrul german,  Boris Pistorius, a spus că se aşteaptă ca procedura de ratificare să fie finalizată anul viitor.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: