cursdeguvernare

marți

17 septembrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Grevă generală la Boeing – se oprește producția celui mai bine vândut avion al său

14 septembrie, 2024

Aproximativ 30.000 de muncitori din fabricile Boeing au votat joi cu largă majoritate respingerea noului contract de muncă și declanșarea grevei generale. Asfel, vineri dimineață au încetat lucrul oprind producția celui mai bine vândut avion – B 737 MAX, în timp ce compania se confruntă cu întârzieri severe ale producției și are de achitat imense datorii.

Prima grevă a angajaților după 2008 are loc chiar în timpul în care constructorul de aeronave este supus unui control riguros din partea autorității de reglementare din SUA, după ce un panou din fuselajul unui avion 737 MAX a fost smuls în timpul zborului în luna ianuarie.

Numeroasele crize au afectat capitalizarea bursieră a Boeing și au provocat o revoltă în conducerea companiei. Acțiunile Boeing au scăzut vineri cu 4% în presesiunea de tranzacționare. De la începutul anului 2024, Boeing a pierdut 38% din valoarea de piață.


Noul CEO al Boeing, Kelly Ortberg, a fost adus doar cu câteva săptămâni în urmă la conducerea companiei în efortul de a restabili încrederea clienților și a propus o ofertă de creștere a salariului cu 25% în patru ani, mult mai mică decât cei 40% cât solicitaseră sindicatele.

„Este vorba despre respect, despre abordarea trecutului și despre lupta pentru viitorul nostru”, a declarat Jon Holden, cel care a condus negocierile pentru cea mai mare uniune sindicală, înainte de a anunța rezultatul votului de joi seară.

Cât va dura greva generală?

O grevă de lungă durată ar putea afecta grav finanțele Boeing, care deja sunt sub presiune din cauza datoriilor care se ridică la 60 de miliarde de dolari.

„Rămânem angajați să restabilim relația cu angajații noștri și cu sindicatul și suntem gata să ne întoarcem la masa negocierilor pentru a ajunge la un nou acord”, a transmis Boeing într-un comunicat joi.


Acordul propus include un bonus de 3.000 de dolari și angajamentul de a asambla următorea aeronavă comercială Boeing în fabricile din Seattle, cu condiția ca programul să fie lansat în cei patru ani de la semnarea contractului colectiv de muncă.

„Întrebarea cheie este durata grevei, având în vedere decalajul dintre creșterea salarială propusă și cererea membrilor de sindicat”, a spus analistul Jefferies Chloe Lemarie într-o notă, adăugând că o grevă lungă durată reprezintă un risc major pentru repectarea termenelor de predare a avioanelor 737 MAX.

Deși conducerea principalului sindicat a recomandat duminica trecută ca membrii săi să accepte contractul, mulți muncitori au răspuns furioși, solicitând respectarea cererii inițiale și deplângând pierderea unui bonus anual.

„Vom reveni la masa negocierilor cât de repede putem”, a spus Holden reporterilor, fără să spună cât de mult crede că va dura greva sau când vor fi reluate discuțiile.

Situație dificilă la Boeing

O grevă pune compania Boeing în fața mai multor dificultăți: va trebui să decidă cum să răspundă la discuții după ce a spus că a oferit tot ce se putea în condițiile date. De asemenea, trebuie să găsească o modalitate de a conserva valoroasele avioane aflate pe liniile de producție, aflate în diverse stadii de execuție.

Muncitorii au protestat toată săptămâna în fabricile Boeing din apropiere de Seattle unde se asamblează avioanele Boeing 737 MAX, 777 și 767.

La scurt timp după miezul nopții, muncitorii în grevă au început să se adune în afara intrărilor fabricilor Boeing din zona Seattle. Mulți purtau pancarte pe care scria: „În grevă împotriva Boeing”, iar șoferii aflați în trecere claxonau în semn de sprijin.

Dacă se prelungește, o grevă ar afecta și companiile aeriene care depind de livrările avioanelor comandate precum și furnizorii producătorului de aeronave care produc piese și subansamble.

CEO-ul Air India, Campbell Wilson, a declarat vineri că livrările Boeing 737 MAX către compania sa aeriană păreau să fie „întârziate puțin” chiar înainte de anunțul grevei, din cauza controlului mai riguros de calitate după incidentul Alaska Airlines și a problemelor legate de lanțul de aprovizionare care afectează industria pe scară mai largă.

„Nu există încă nimic oficial, dar cred că livărirle vor fi întârziate”, a spus el într-un interviu.

Potrivit unei note a agenției TD Cowen, o grevă de 50 de zile ar putea costa Boeing între 3 și 3,5 miliarde de dolari.

Ultima grevă a lucrătorilor Boeing din 2008 a închis fabricile timp de 52 de zile și a redus veniturile cu aproximativ 100 de milioane de dolari pe zi.

S&P Global Ratings a spus că o grevă prelungită ar putea întârzia redresarea producătorului de avioane și ar putea afecta ratingul general. Atât S&P, cât și Moody’s evaluează Boeing cu un nivel peste pragul recomandat pentru investiție.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: