Cât ne va costa amânarea scăderii deficitului: Costurile de finanțare s-au triplat în ultimul deceniu – în 2023 am plătit numai dobânzi cât 2 autostrăzi Pitești-Sibiu

Premierul Ciolacu a anunțat că guvernul negociază cu Comisia Europeană pentru a amâna revenirea deficitului bugetar în ținta de 3%, progresiv, pe termen de 7 ani – recunoscând, în același timp, că anul acesta deficitul va urca spre 7-8% din PIB: argumentele primului ministru par rezonabile, dacă se referă la nevoia de a cofinanța proiectele cu bani europeni. Însă premierul nu a vorbit și despre prețul acestor amânări:

e vorba de dobâzile uriașe pe care România le plătește an de an, în timp ce datoria guvernamentală crește:

în 2023, de exemplu, România a plătit numai dobânzi (fără rate) de aproape 31 de miliarde de lei – adică de 2,5 ori mai mult decât a fost bugetul executat al Sănătății, și de 14,5 ori mai mult decât a fost bugetul executat al Cercetării-Inovării și Digitalizării:

Iată cum stau lucrurile cu zecile de miliarde plătite anual – cât ne costă fiecare punt procentual din deficitul bugetar:

Datoria publică a României a urcat în aprilie la 52% din PIB (cu 2% din PIB mai mult decât prevede legea responsabilității fiscal-bugetare că se declanșează mecanismele de aducere sub control), potrivit datelor Ministerului Finanțelor Publice (MFP).
Costurile (dobânzile) aferente rostogolirii datoriei au cunoscut o creștere semnificativă în ultimii ani, iar proiecțiile (optimiste) sugerează că abia peste un deceniu ar urma să coboare la nivelurile de dinainte de pandemia de COVID-19.

Creșterea accelerată a inflației din ultimii ani care a forțat băncile centrale din jurul lumii să majoreze dobânzile s-a tradus printr-o creștere considerabilă a dobânzilor pe care România le plătește anual, de la buget, în contul datoriei publice.

Astfel, dacă în 2020 plăteam dobânzi anuale circa 14,5 miliarde de lei, trei ani mai târziu acestea se dublaseră, ajungând la 30,6 miliarde de lei, reiese din datele privind execuția bugetului general consolidat.

Ce înseamnă dobânzi de 30,6 mld. pe an:

Suma plătită de România numai ca dobână la credite în 2023 poate fi comparată cu câteva cheltuieli esențiale ale statului. Astfel, ea reprezintă:

-, de 2,5 ori mai mult decât bugetul executat al Sănătării pe anul 2023 (care a fost de 12,3 mld. lei)

-, de 14,5 ori mai mult decât bugetul executat al Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării pe anul 2023 (care a fost de 2,3 mld. lei)

-, de 2 ori mai mult decât construcția autostrăzii Pitești-Sibiu (care costă 2,7 mld. euro)

-, cât cea mai scumpă autostradă din România – Iași-Tg. Mureș – (care costă 6,4 mld. euro).

Cum vede guvernul viitorul costurilor de finanțare

Din proiecțiile MFP (care includ și comisioanele), costurile cu dobânzile vor continua să crească până anul viitor, când vor atinge 36 de miliarde de lei, urmând ca apoi să scadă către nivelul de 12,4 miliarde de lei peste 10 ani, în 2033. Desigur, dacă lucrurile sunt ca acum – adică pace, nicio criză în următorii 10 ani, și cu ciclul economic pe panta ascendentă.

România plătește unele dintre cele mai mari dobânzi din UE pentru finanțarea datoriei publice.

La nivelul lunii iunie, dobânda medie la obligațiunile pe termen lung era de 5,9%, pe locul doi la nivel european, după Ungaria (6,8%), reiese din cele mai recente date Eurostat.

Dealtfel, România se află într-un cerc vicios: deficitul bugetar mare – la care se adaugă un la fel de mare deficit de cont curent – scumpește creditele, crește dobânzile și împovărează și mai mult deficitul.

”Producția” de deficit nou duduie

La creșterea costurilor cu dobânzile a contribuit și creșterea considerabilă a deficitului bugetar, care a crescut substanțial necesarul de finanțare (cât trebuie să împrumute guvernul an de an pentru a acoperi diferența dintre veniturile și cheltuielile statului și pentru a rostogoli datoriile mai vechi care ajung la scadență în anul respectiv).

În 2024, statul are un necesar de finanțare estimat la 181 de miliarde de lei, aceesta ”fiind determinat de nivelul previzionat al deficitului bugetar, de 5% din PIB (aproximativ 86,6 mld. lei) precum și de volumul datoriei de refinanțat în anul 2024, în sumă de cca 94,4 mld. lei”, apreciază specialiștii MFP.

Premierul Ciolacu vorbea, însă, săptămâna trecută, despre posibilitatea ca în acest an deficitul bugetar să urce spre 7-8% din PIB.

Necesarul de finanțare din acest an este de trei ori mai mare decât cel din urma cu un deceniu.

Din proiecția serviciului datoriei publice pe termen lung mai reiese o creștere a costurilor cu dobânzile și comisioanele aferente împrumuturilor externe.

Acest lucru este o consecință a emisiunilor tot mai dese de euroobligațiuni lansate de guvern în ultimii ani. Anul trecut, spre exemplu, a fost atrasă, suma de 10,6 miliarde de euro de pe piețele externe.

Pentru acest an, volumul indicativ al împrumuturilor de pe piețele externe este estimat la aproximativ 12-13 miliarde de euro.

Vulnerabilitatea – creșterea dependenței de extern

Datoria publică externă a cunoscut un ritm accelerat de creștere în ultimii ani, ca urmare a scăderii semnificative a dobânzilor pe plan extern, evoluție ce a permis României să atragă capital la costuri mai avantajoase.

Dacă până de curând datoria publică era preponderent internă, în 2023 datoria publică externă a ajuns la 50% din totalul datoriei guvernamentale.

La nivelul lunii aprilie 2024, datoria externă (pe metodologie cash) a României era de 428,6 miliarde de lei, față de doar 173 de miliarde de lei în 2019 și cu 1% mai ridicată decât datoria internă, reiese din cele mai recente date MFP.

O altă tendință conturată anul trecut vizează creșterea ponderii de titluri de stat emise pe piața internă (datorie internă), dar deținute de străini.

Această pondere a scăzut semnificativ în ultimii ani însă în 2023 a urcat la 26,4% (de la 19,3% cu un an înainte.

În 2021, expunerea non-rezidenților pe titluri de stat emise pe piața internă a scăzut la 16,6%, cel mai scăzut nivel din 2017, potrivit datelor oficiale.

Creșterea expunerii non-rezidenților poate reprezenta un punct vulnerabil în ceea ce privește administrarea datoriei publice pe termen lung, deoarece acest tip de investitor este primul care se retrage în momente de criză.

(Citiți și: ”Cine finanțează România: structura datoriei externe și creditorii. Statul e mai îndatorat decât economia”)

***