cele mai mari parcuri de energie solară din românia

19 martie, 2024

România a pierdut la Tribunalul Arbitral al Băncii Mondiale de la Washington (ICSID) un proces intentat de producători de energie regenerabilă, despăgubirile fiind stabilite la 42 milioane de euro plus dobânzi, conform Ministerului Finanțelor.

Nemulțumirea companiilor din domeniul energiei regenerabile a fost provocată de anularea unei scheme de ajutor extrem de favorabilă pentru investitorii în acest domeniu promovată de guvernul condus de Victor Ponta prin ordonanță de urgență în anul 2013. Prin această OUG se acordau 6 certificate verzi pe MWh timp de 15 ani și asigurarea unei piețe pentru vânzarea certificatelor verzi, în limitele unor praguri minime și maxime.

Președintele de la acea vreme, Traian Băsescu, a considerat că investitorii beneficieau de un sprijin exagerat din partea statului și a refuzat să promulge legea.


Astfel, ulterior, începând cu jumătatea anului 2013, România a modificat schema de ajutor prin mai multe acte normative, reducând din sprijinul financiar acordat de stat..

În data de 23.05.2018, 10 societăți au notificat secretariatul Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții (ICSID) că inițiază o procedură arbitrală internațională investițională împotriva României.

Reclamanții au fost dezvoltatorii LSG Building Solutions GmbH (Austria), Pressburg UK GmbH (Germania), Green Source Consulting GmbH (Austria), Solluce Romania 1 BV (Olanda), Risen Energy Solar Project GmbH (Germania), Core Value Investments GmbH & Co KG Gamma (Germania), Core Value capital GmbH (Austria), SC LJG Green Source Energy Beta SRL (România), Anina Pro Invest Ltd (Cipru) și Giust Ltd (Cipru).

Companiile acuzau că, pe baza cadrului normativ avantajos stabilit anterior de Guvernul Ponta au investit în sectorul de energie regenerabilă construind mai multe parcuri fotovoltaice. Ulterior, datorită modificării legislației, ei s-au plâns că profiturile le-au fost mult diminuate.


„Disputa între părți gravitează în jurul schimbărilor legislative reglementate de România în privința sistemului de promovare în energia regenerabilă, astfel cum au fost realizate în perioada 2013-2014 și 2017-2018. În acest sens, reclamanții susțin că, în urma ratificării de către România a Protocolului de la Kyoto la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, aceasta s-a angajat să adopte o serie de măsuri pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin scăderea dependenței de sursele convenționale de energie şi prin încurajarea producției de energie regenerabilă. Se afirmă că România a adoptat mai multe acte normative (relevantă este Legea nr. 220/2008  și modificările la aceasta reglementate până la nivelul anului 2012) prin intermediul cărora, în opinia investitorilor, a fost constituită una dintre cele mai favorabile scheme de stimulare a investițiilor în domeniul energiei regenerabile din Europa. Pe baza cadrului normativ stabilit anterior, reclamanții susțin că au investit în sectorul de energie regenerabilă construind mai multe parcuri fotovoltaice, însă, începând cu jumătatea anului 2013, reclamanții precizează că România a implementat o serie de măsuri adoptate prin mai multe acte normative care au avut efectul de a modifica regimul instituit în sectorul de energie regenerabilă, afectând în mod semnificativ și ireversibil investițiile acestora”, arată Ministerul Finanțelor.

Drept urmare, companiile au cerut României plata unor daune evaluate de ei la valoarea de 142,7 milioane euro.

În data de 20 februarie, Tribunalul arbitral a dat dreptate companiilor și a obligat România la plata către reclamanți a sumei de 42,2 milioane de euro plus dobândă calculată de la data 1 ianuarie 2022. De asemenea, Tribunalul arbitral a mai obligat România la plata către reclamanți a sumei de 600.000 dolari costuri de arbitraj și aproximativ 3,5 milioane euro reprezentând cheltuieli de apărare (60% din total) urmând ca la acestea să fie calculate dobânzi de la 30 de zile de la emiterea hotărârii.

Ministerul Finanțelor a mai precizat că unul dintre arbitri ICSID a avut o opinie separată care a fost „mult în defavoarea României”. Hotărârea împotriva României a fost luată cu 2-1.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: