Lgea ce le-ar fi permis unor medici să ocupe până la 70 de ani funcții de conducere în spitalele publice, a fost declarată joi neconstituțională.
Curtea Constituţională a admis cu unanimitate de voturi sesizarea partidelor de opoziție USR şi Forţa Dreptei.
Comunicatul CCR, precizează:
În esență, Curtea a reţinut că legea a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului, consacrat de art.61 alin.(2) și art.75 din Constituţie, întrucât, pe de o parte, există deosebiri majore de conţinut juridic între formele supuse dezbaterii celor două Camere ale Parlamentului şi, implicit o configuraţie semnificativ diferită a legii faţă de forma avută în vedere de Camera de reflecţie, iar, pe de altă parte, se constată o abatere de la obiectivul urmărit de iniţiatorul proiectului de lege, constând în asigurarea accesului imediat şi nediscriminatoriu la servicii conexe actului medical al pacienţilor cu tulburări
din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate.
Este vorba despre Legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 150/2022 pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi a Legii 151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii.
Argumentele invocate în sesizarea USR și Forței Dreptei
USR a acuzat că, prin amendamentele aduse de PSD şi PNL ordonanţei privind accesul nediscriminatoriu la serviciile conexe actului medical pentru copiii şi adulţii cu autism (OUG 150/2022), profesorii universitari, medicii membri titulari şi membri corespondenţi ai Academiei de Ştiinţe Medicale şi ai Academiei Române, medicii primari doctori în ştiinţe medicale „vor putea ocupa până la vârsta de 70 de ani funcţii de conducere în spitalele publice şi în serviciile publice de ambulanţă”.
Parlamentarii USR şi Forţa Dreptei au invocat în sesizarea depusă la CCR încălcarea mai multor prevederi constituţionale, printre care:
- încălcarea principiului bicameralismului: „Concret, în timp ce la Senat dezbaterea s-a axat pe cadrul legal prin care să fie asigurat accesul nediscriminatoriu al pacienţilor cu autism la serviciile conexe actului medical, la Camera Deputaţilor dezbaterea s-a axat pe ocuparea funcţiilor de conducere în unităţile sanitare. După cum se poate observa, amendamentele aduse de PSD şi PNL la Camera Deputaţilor nici măcar nu au legătură cu obiectul de reglementare al propunerii legislative”,.
- încălcarea principiului legalităţii, în condiţiile în care modificările privind ocuparea funcţiilor de conducere „nu au fost deloc justificate sau fundamentate”.
****