Curtea Penală Internaţională (CPI) a deschis biroul la Kiev, „cel mai mare” în afara celui de la Haga și care va avea misiunea de a-i pune sub acuzare pe liderii ruși și de a ancheta crimele comise de ruși în Ucraina după invadarea acestei țări.
„Biroul extern al CPI şi-a deschis porţile în Ucraina”, a declarat procurorul general ucrainean, Andrii Kostin (foto, stânga), citat de AFP, citat de Agerpres, asigurând că aceasta reprezintă o „etapă decisivă în parcursul nostru spre restabilirea justiţiei”.
Ucraina anunţase în martie apropiata deschidere a unui birou al CPI pentru „a ancheta mai complet asupra crimelor internaţionale comise în Ucraina”.
„Contrar regimului rus criminal, Ucraina nu are nimic de ascuns”, a asigurat Andrii Kostin, promiţând că ţara sa va fi „transparentă” şi va permite experţilor CPI să acceadă la „scene ale crimelor, la probe şi la mărturii”.
„Noi facem tot posibilul pentru a ne asigura ca experţii CPI să poată vedea cu proprii lor ochi consecinţele crimelor agresorului şi să tragă concluzii independente”, a spus el.
„Împreună cu întreaga lume civilizată, noi suntem uniţi printr-un obiectiv – să asigurăm ca agresorul să fie tras la răspundere pentru crimele comise”, a adăugat procurorul.
Primul pas pentru constituirea unui tribunal special pentru judecarea agresiunilor îmăptriva Ucrainei
În paralel, un birou internaţional însărcinat să ancheteze asupra crimei de „agresiune” împotriva Ucrainei s-a deschis la Haga la începutul lunii iulie, ceea ce constituie, potrivit Kievului, un prim pas „istoric” spre crearea unui tribunal special.
Acest Centru internaţional pentru urmărirea crimei de agresiune împotriva Ucrainei (ICPA) grupează procurori ai Kievului, ai Uniunii Europene, SUA şi CPI.
(Citește și: „Proiect rezoluție ONU – Tribunal internațional pe modelul Nürnberg pentru crimele de război comise de Rusia în Ucraina„)
CPI, cu sediul la Haga, a emis de altfel în martie un mandat de arestare împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin pentru presupusa deportare de copii ucraineni, aminteşte AFP.
CPI l-a acuzat pe Vladimir Putin din cauza răpirii unor copii ucraineni de către trupele rusești. Curtea îl consideră responsabil pe președintele rus „de crima de război de deportare ilegală a populației (copiilor) și de cea de transfer ilegal al populației (copiilor) din zonele ocupate ale Ucrainei în Federația Rusă”.
Kremlinul a calificat demersul drept scandalos, dar nul din punct de vedere juridic, deoarece Rusia nu este semnatară a tratatului care a creat CPI.
Preşedintele Vladimir Putin poate fi arestat „imediat” în „aproape 130 de ţări”, a declarat luni Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, după ce Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis mandatul pe numele liderului de la Kremlin.
****