30 august, 2023

Încredrea consumatorilor germani va scădea în septembrie, din cauza reducerii anticipațiilor privind nivelul veniturilor și disponibilitatea de face noi achiziții, arată rezultatele studiului prezentat marți de Institul GfK, transmite Reuters.

Indicele calculat de GfK reflectă încrederea consumatorilor din Germania corelată cu evoluția consumului privat în următoarea lună.

Institutul se aşteaptă ca în septembrie indicele privind încrederea consumatorilor să scadă la minus 25,5 puncte, de la minus 24,6 puncte luna precedentă, şi sub estimările analiştilor intervievaţi de Reuters, de minus 24,3 puncte.


„Şansele ca încrederea consumatorilor din Germania să se redreseze semnificativ înainte de finalul anului se micşorează din ce în ce mai mult”, spune expertul Ralf Buerkl de la GfK. Acesta spune că inflaţia ridicată şi dobânzile mari împiedică orice îmbunătăţire a încrederii consumatorilor.

În condiţiile în care în următoarele luni încrederea consumatorilor va rămâne probabil la un nivel scăzut, consumul privat nu va avea o contribuţie pozitivă la creşterea economiei germane în acest an, ci va fi mai curând o frână la adresa perspectivelor de creştere, se arată în raportul GfK.

Un indice peste zero indică o creştere anuală a consumului privat, în timp ce o valoare sub zero arată un declin comparativ cu perioada similară a anului precedent. Conform GfK, o modificare de un punct a indicelui corespunde unei modificări anuale de 0,1% a consumului privat.

„Disponibilitatea de a face cumpărături” este un indicator care reprezintă balanţa dintre răspunsurile pozitive şi cele negative la întrebarea: „Credeţi că acum e un moment potrivit pentru a cumpăra articole majore?”.


Sub-indicele privind aşteptările legate de venituri reflectă aşteptările privind evoluţia finanţelor gospodăriilor în următoarele 12 luni.

Stagnare în T2 2023, după o scurtă recesiune tehnică

Economia Germaniei a stagnat în T2 2023, comparativ cu primul trimestru, au arătat datele publicate vineri de Oficiul federal de statistică. Teoretic cea mai mare economiei europeană a ieșit din recesiunea tehnică, după ce PIB-ul Germaniei scăzuse cu 0,4% în T1 2023 și cu 0,1% în ultimul trimestru al anului trecut. Însă rezultatul rămâne dezamăgitor și nu exclude o scădere a economiei pe întreg anul.

Printre cauzele stagnării se află încetinirea economiei globale – care a dus la declinul exporturilor Germaniei, scăderea semnificativă a activităţii în industrie şi reducerea cheltuielilor de consum, din cauza inflaţiei ridicate şi a majorării agresive a dobânzilor.

Consumul gospodăriilor a înregistrat o creştere zero în perioada aprilie-iunie 2023, în timp ce cheltuielile guvernamentale au urcat cu 0,1%. Investiţiile au urcat cu 2,1%, în timp ce exporturile au scăzut cu 1,1%.
În ritm anual, economia Germaniei s-a contractat cu 0,2% în trimestrul doi din 2023.

Luna trecută, FMI avertiza că Germania va fi singura economie majoră care se va contracta anul acesta, chiar dacă şi economia globală va avea o evoluţie slabă, în contextul majorării dobânzilor şi al inflaţiei ridicate. 

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: