Grecia trebuie să recupereze ajutorul de stat ilegal „dăruit” unor companii ce au fost, probabil, afectate de incendii de vegetație în 2007, scrie Euractiv, citând un purtător de cuvânt al Comisiei Europene. Atena a fost obligată să recupereze ajutoarele ilegale de la firmele beneficiare, însă, de teama percusiunilor politice, guvernul conservator a decis anularea acestor obligații.
„În urma deciziei Comisiei din 7 octombrie 2019, Grecia trebuie să recupereze ajutorul incompatibil, plus dobânzile, acordate în contextul incendiilor din 2007”, a spus purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.
În 2007, fără consultarea prealabilă a Comisiei Europene, Grecia a luat măsuri pentru a sprijini financiar întreprinderile ce își desfășoară activitatea în prefecturile afectate de incendiile forestiere masive din 2007.
Șapte ani mai târziu, în 2014, executivul UE a lansat o investigație asupra ajutorului primit de firma Soya Hellas SA , iar în 2016 ancheta a fost extinsă asupra tuturor companiilor agroalimentare care au primit ajutor de stat din cauza incendiilor.
Investigațiile au fost finalizate în octombrie 2019, concluzionandu-se că ajutorul de stat din 2007 a fost ilegal și incompatibil cu regulile pieței interne ale UE, iar Grecia a fost obligată să recupereze ajutorul, de la beneficiari, în termen de patru luni de la notificarea deciziei.
De teama consecințelor politice, guvernul conservator a scutit firmele respective de la obligația de a returna banii
Guvernul conservator elen (PPE) a ignorat hotărârea Comisiei și Ministerul Finanțelor a anunțat că firmele respective „sunt eliberate de obligația de a returna statului grec, și chiar cu dobândă, ajutorul pe care l-au primit cu mulți ani în urmă”.
Decizia a fost luată de teama costurilor politice enorme, mai scrie Euractiv. l
Comisia somează Atena să recupereze ajutoarele acordate ilegal
Purtătorul de cuvânt al UE a explicat că odată ce a fost luată o decizie de recuperare, „statele membre trebuie să implementeze și să asigure recuperarea integrală a ajutorului ilegal și incompatibil, în conformitate cu legislația și procedurile lor naționale”.
„Comisia este în contact cu autoritățile elene cu privire la punerea în aplicare a deciziei Comisiei de recuperare. Nu putem comenta conținutul unor astfel de contacte”, a adăugat oficialul UE.
Tribunalul UE a respins cererea Greciei de anulare a deciziei Comisiei
După adoptarea deciziei de recuperare a Comisiei, Grecia a introdus o acțiune în anulare împotriva acesteia.
La 19 octombrie 2022, Tribunalul a respins acțiunea în anulare, printre altele, pe motiv că nu erau îndeplinite cele două condiții ale articolului 107 alineatul (2) litera (b) TFUE, și anume legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și incendiile provocate, pe de o parte, și, pe de altă parte, calculul prejudiciului pentru a evita supracompensarea.
Cazul se află acum în fața Curții de Justiție, ca urmare a unui recurs suplimentar introdus de Grecia.
****