26 ianuarie, 2023

Economia Germaniei, care a crescut cu 1,8% în 2022, este de așteptat să înregistreze un avans doar cu 0,2% din PIB în acest an, potrivit unei previziuni guvernamentale prezentate de ministrul Economiei, Robert Habeck (foto), informează Euractiv.

Reflectând asupra situației de anul trecut, Habeck a spus că „țara a reușit să evite o criză economică profundă” datorită acțiunii guvernamentale, inclusiv renaționalizarea companiilor de gaze, achizițiile publice de gaze și scurtarea procedurilor de aprobare pentru dezvoltarea de noi infrastructuri, cum ar fi terminalele de GNL.

„Desigur, criza nu s-a încheiat, nu am scăpat de ea, dar am putut preveni cele mai rele scenarii”, a adăugat el.


În vara anului trecut, unele prognoze indicau o contracție economică de 12% din PIB în cazul în care Rusia ar fi întrerupt livrările de gaze către Germania, lucru care s-a întâmplat până la urmă, a subliniat Habeck.

Totuși, economia germană a crescut cu 1,9% în 2022.

„Am arătat că Germania poate fi rapidă, că poate fi puternică, că poate face multe. Voința politică și, dacă pot spune așa, disciplina multora a fost cea care a făcut această situație controlabilă”, a spus Habeck.

În ceea ce privește inflația, guvernul se așteaptă ca aceasta să scadă la 6% în 2023, după ce a ajuns la 7,9% în 2022.


***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: