Deficitul de cont curent al României a depășit pragul de 20 miliarde de euro după primele nouă luni din acest, un nivel record înregistrat de România, arată datele Băncii Naționale a României (BNR).
În aceeași perioadă a anului trecut, deficitul de cont curent se situa la 12,64 miliarde de euro, ceea ce înseamnă o creștere de aproape 60%, având în vedere că la 30 septembrie contul curent al balanţei de plăţi înregistra un minus de 20,181 miliarde de euro.
Deficitul de cont curent după primele nouă luni din 2022 este mai mare cu 3 miliarde decât cel raportat pe întreg anul trecut (16,95 miliarde euro), și dublu față de cel înregistrat înainte de pandemie, la 31 decembrie 2019, (10,4 miliarde euro).
Deficit major la bunuri
Conform datelor BNR, în structura acestuia, balanța bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 7,4 miliarde euro, de la 16,43 miliarde de euro, în primele nouă luni din 2021, la 23,78 miliarde de euro la 30 septembrie 2022.
(Citește și: „Importurile la 9 luni ating recordul de 94 mld. euro: deficit comercial de 25 mld. euro”)
Pe mărfuri generale, deficitul este și mai mare, BNR raportând un nivel de aproape 24 miliarde de euro (23,94 miliarde de euro).
Un semnal de alarmă este și deficitul înregistrat la veniturile primare, unde s-a înregistrat o creștere de 86% în primele nouă luni, față de aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, deficitul veniturilor primare a urcat de la 3,54 miliarde euro, nivel raportat la 30 septembrie 2021, la 6,16 miliarde de euro, cea mai mare contribuție la creșterea deficitului având-o veniturile din investiții.
În ceea ce privește balanța veniturilor secundare, aici a fost înregistrat un excedent de 1,5 miliarde de euro, aproape dublu față de cel raportat la 30 septembrie anul trecut.
Totodată, excedent a fost înregistrat și la balanța serviciilor, unde soldul pozitiv a urcat la 8,6 miliarde de euro, în creștere cu 2,14 milioane de euro.
O influență negativă au avut-o aici serviciile din turism, al căror sold negativ a crescut de la 1,27 miliarde euro la circa 2 miliarde de euro.
Investițiile străine directe au crescut cu aproape 15%
Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 7,265 miliarde euro în primele nouă luni din acest an, comparativ cu 6,344 miliarde euro în perioada ianuarie – septembrie 2021, mai arată datele BNR.
Participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 6 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 1,263 miliarde euro, potrivit sursei citate.
Datoria externă totală a crescut după primele nouă luni din 2022 cu aproape 5 miliarde de euro, până la circa 141,4 miliarde euro.
În structură:
- datoria externă pe termen lung a însumat 94 131 milioane euro la 30 septembrie 2022 (66,6 la sută din totalul datoriei externe), în scădere cu 3,5 la sută față de 31 decembrie 2021;
- datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 septembrie 2022 nivelul de 47 278 milioane euro (33,4 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 21,1 la sută față de 31 decembrie 2021.
Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 16,3% în perioada ianuarie – septembrie 2022, comparativ cu 17% în anul 2021. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 30 septembrie 2022 a fost de 4,2 luni, în comparaţie cu 4,9 luni la 31 decembrie 2021.
Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 septembrie 2022 a fost de 72,7%, comparativ cu 79,4% la 31 decembrie 2021.
***