Finanțele publice, între supraviețuire și dezvoltare. Pentru ce împrumută România 10% din PIB anual

Cu toate că 2022 este, cel puțin conform datelor oficiale privind evoluția PIB-ului, un an de revenire și de creștere economică, necesarul de finanțare al statului este similar cu nevoile din 2020 – an de debut al pandemiei, în care deficitul bugetar a explodat la aproape 10% din PIB pentru a acomoda cheltuielile suplimentare generate de criza din sănătate și de schemele de sprijinire a angajaților și companiilor.

România trebuie să împrumute în 2022 suma de 148,6 miliarde de lei, cu doar 0,4 miliarde mai puțin decât în 2020 și de peste două ori mai mult decât în urmă cu un deceniu. Statul are nevoie să împrumute acești bani pentru a acomoda două mari tipuri de cheltuieli:

• deficitul bugetar, respectiv diferența dintre veniturile pe care le va încasa în acest an și cheltuielile mai mari pe care preconizează că le va avea; din estimările oficiale, Ministerul Finanțelor Publice (MFP) trebuie să împrumute 80,2 miliarde de lei pentru acoperirea deficitului din 2022.
• rostogolirea datoriei publice, respectiv împrumuturile luate în anii anterior pentru a acoperi deficitele publice, împrumuturi care sunt înlocuite de noi credite în momentul în care ajung la scadență; din calculele MFP, în 2022 trebuie ”rostogolite” împrumuturi în valoare de 68,5 miliarde de lei, nivel record absolut.

Suma aproape record pe care statul trebuie să o împrumute în acest an este rezultatul unui deficit bugetar ridicat, estimat să ajungă la 5,8% din PIB până la sfârșitul anului, dar – mai îngrijorător – a suprapunerii tot mai multor împrumuturi vechi care ajung la scadență și trebuie refinanțate, în ciuda eforturilor Finanțelor de a ”lungi” maturitatea portofoliului prin accesarea cât mai multor împrumuturi pe termen lung.

(Citiți și: ”Cum a ratat România deceniul banilor ieftini. Își începe marile proiecte în deceniul banilor (foarte) scumpi”)

Statul trebuie să împrumute în acest an peste o zecime din ce produce economia locală (10,8% din PIB). Nivelul necesarului de finanțare este relevant deoarece piața locală nu poate susține orice sumă. Ieșirile pe piețele financiare internaționale devin astfel obligatorii, ceea ce înseamnă că statul trebuie să acomodeze și riscul valutar ce rezultă din împrumuturile în euro sau dolari (leul se poate deprecia așa încât statul ar putea plăti mai mult la scadență).

Deficitele tot mai mari, motorul creșterii necesarului de împrumuturi

Din datele aferente ultimului deceniu se poate observa o creștere accelerată a valorii deficitelor bugetare, sume care se adaugă anual datoriei publice a României.

Dacă în 2013 ponderea deficitului bugetar în necesarul total de finanțare al României era de 21,6% (linia din graficul de mai jos), scăzând chiar sub 20% în următorii doi ani, ani de consolidare fiscală, în 2020 aceasta s-a apropiat de 70%. Dacă 2022 se va încheia cu deficitul anticipat de Guvern, ponderea acestuia în necesarul de finanțare va fi de peste 50%.

Creșterea împrumuturilor statului este periculoasă și din cauza costurilor pe care le presupune. Dacă în anii anteriori, caracterizați de dobânzi foarte mici și chiar negative în zona euro, povara costurilor de finanțare era relativ redusă, scăzând la 1,1% din PIB în 2019, aceasta este așteptată să crească semnificativ în anii ce urmează. ”Era banilor ieftini” s-a încheiat aproape peste tot în lume, din cauza avansului inflației, iar acest lucru afectează și costurile la care se împrumută statul român. Dobânzile aferente împrumuturilor statului sunt plătite anual de la bugetul general consolidat și sunt incluse în calculul deficitului.

Acestea sunt oricum printre cele mai mari din UE, de 8,14% în medie, pe termen lung, la nivelul lunii august, de trei ori peste media europeană. Nu este același lucru să plătești anual, de exemplu, 8,14% din 71 de miliarde de lei, cât a împrumutat România în 2013, sau 8,14% din aproape 149 de miliarde de lei, cât va împrumuta în acest an.

Dezvoltare sau supraviețuire

Foarte puține state din lume au excedente bugetare. Cele mai multe guverne funcționează ”pe deficit”, însă economiștii atrag atenția că este preferabil ca aceste deficite să fie rezultatul dezvoltării, o consecință a realizării de investiții publice mai mari și nu a acumulării unor cheltuieli bugetare toxice.

(Citiți și: ”A conduce o țară / a conduce o firmă: cum s-a întors România în criza de acum 10 ani”)

În primele opt luni din 2022, România a plătit deja dobânzi în valoare de 1,4% din PIB, cât în tot anul de debut al pandemiei. Investițiile publice finanțate exclusiv de la bugetul general consolidat, respectiv cheltuielile de capital, au fost de doar 1,2% din PIB.

Deși ”era banilor ieftini” a permis statului să facă economii tot mai mari la capitolul dobânzi în ultimul deceniu, acest lucru nu s-a regăsit într-o creștere semnificativă a investițiilor. Abia când deficitul bugetar a depășit 9% din PIB au trecut și investițiile de 3%. De atunci însă, ponderea a revenit pe o traiectorie descendentă și nici 2022 nu se prezintă prea promițător.

***