La Bursa de Valori Bucureşti (BVB) încep marți tranzacțiile cu noua serie de obligațiuni ale retailerului Elefant Online, emise în urma unui plasament privat de aproape 17,47 de milioane de lei, realizat în 23 noiembrie.
Obligaţiunile se vor tranzacționa Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al Bursei sub simbolul ELF26 și pornesc de la datele emisiunii, de 100 de lei valoare nominală și o rată anuală fixă a cuponului (dobânda) de 9%, plătită semestrial, potrivit Memorandumului pentru admiterea la tranzacționare.
În urma listării, cei 122 de investitori care au participat la plasamentul privat vor putea să-și vândă obligațiunuile cumpărate mai devreme de maturitatea lor de 5 ani.
Plasamentul privat şi listarea obligaţiunilor au fost susținute de casa de brokeraj Tradeville, potrivit BVB.
A doua emisiune de obligațiuni
Este a doua emisiune de obligaţiuni a companiei Elefant Online care se listează la Bursa de Valori Bucureşti, după cea din anul 2018.
Valoarea obligațiunilor emise atunci a fost de peste 7,65 milioane de lei, în aceiași termeni de valoare nominală și dobândă ca acum.
Obligaţiunile au fost răscumpărate integral la termen scadența din 27 septembrie 2021.
Elefant Online SA a raportat pierderi nete de 3,8 milioane de lei din afaceri de 104 milioane de lei în primul semestru din 2021 şi pierderi nete de 3,8 mil. lei. În prima jumătate din 2020, compania reușise un profit net de 430.000 de lei din afaceri de 102 milioane de lei.
Veniturile au crescut cu peste 39% în 2020, până la mai mult de 239 de milioane de lei,
McKinsey & Company a numit elefant.ro drept singura stea in devenire in Romania in „Digital Challengers in the Next Normal in Central and Eastern Europe” din octombrie 2020, potrivit Memorandumului de admitere la Bursă.
Compania este controlată de firma Millennium Gold Resources Limited înregistrată în Cipru printr-o deținere de peste 60% din acțiuni, iar în spatele acesteia s-ar afla omul de afaceri Ion Sturza, fost premier al Republicii Moldova, potrivit ZF.
A doua cea mai mare participaţie, de 29,4%, este cea a vehiculului olandez de investiţii Olif. Un pachet minoritar, de 9,92%, este deţinut şi de fondul de investiţii Catalyst România, care a intrat în companie în 2014.