14 octombrie, 2021

Dacă în majoritatea economiilor de la nivel mondial, măsurile de sprijin implementate în contextul pandemiei vor continua să țină pe linia de plutire companiile, România se numără printre statele emergente unde numărul de insolvențe este așteptat să crească în acest an, reiese dintr-o analiză realizată de Euler Hermes.

Retragerea măsurilor de sprijin pentru companii pune bazele unei normalizări treptate a insolvențelor în afaceri, punctează analiștii, care se așteaptă ca indicele lor global să înregistreze o creștere de 15% anul viitor, după doi ani de declin: -11% în 2020 și o estimare similară și în acest an. Asta în condițiile în care din calculele lor, șocul economic global generat de pandemie ar fi trebuit să ducă la o creștere cu 40% a numărului de insolvențe.

Dar, din moment ce 2020 s-a încheiat cu o scădere a insolvențelor cu -12%, înseamnă că intervențiile masive ale statului și extinderea ulterioară a politicilor de tipul ”orice e nevoie” au împiedicat mai mult de 35% din insolvențe la nivel global, cel puțin temporar.


”Intervenția masivă a statului a contribuit la prevenirea uneia din două insolvențe în Europa de Vest și una din trei în SUA, rezultând o scădere globală de -12% în 2020. Privind în viitor, ne așteptăm la o retragere ajustată a sprijinului pentru gestionarea presiunii asupra lichidității și solvabilității companiilor pe fondul poziției de politică în general permisive a autorităților monetare”, se arată în analiză.

Insolvențele vor crește mai repede în statele emergente

Mai multe țări europene și piețele emergente ar putea constata o revenire mult mai repede decât SUA și părți din Asia. În fața unei succesiuni de blocaje și a unui sprijin politic mai puțin generos, insolvențele din Europa Centrală și de Est vor depăși nivelurile pre-Covid-19 anul viitor.

Europa de Vest va prezenta tendințe mixte: Spania și Italia vor vedea probabil o recuperare semnificativă a insolvențelor până în 2022 datorită ponderii mai mari a sectoarelor sensibile la restricțiile Covid-19. În schimb, în Germania, Franța, Belgia și Țările de Jos va dura mai mult timp pentru a reveni la nivelurile dinaintea crizei din cauza pachetelor mari de sprijin și / sau a extinderii măsurilor de sprijin.

Sursă: Euler Hermes

În cazul României, cele mai recente date Euler Hermes indică o creștere a insolvențelor în acest an, de 11% în primele șapte luni față de aceeași perioadă din 2020.


”Primele cifre disponibile pentru iulie și august indică faptul că tendința nivelurilor scăzute de insolvență persistă. Acest lucru a menținut numărul actual de insolvențe sub cifrele anului 2020 în majoritatea țărilor din toate regiunile, cu excepția Africii, unde atât Marocul, cât și Africa de Sud se confruntă deja cu o revenire semnificativă a insolvențelor, precum și în Hong Kong și India în Asia, Polonia și România în Europa de Est și Columbia în America Latină”, se arată în raport.

De altfel, o analiză FMI arăta că România a oferit printre cele mai modeste pachete de sprijin financiar în contextul pandemiei. Cu măsuri fiscale de doar 2,3% din PIB, România se află pe locul 118 la nivel mondial în ceea ce privește dimensiunea pachetului de sprijinire directă a economiei.

Cinci factori vor stabili tonul pentru calea de urmat:

  • Impulsul global al revenirii economice: majoritatea economiilor avansate ar trebui să vadă o creștere a PIB peste 1,7% necesară stabilizării insolvențelor în 2021-2022.
  • Ritmul de retragere a sprijinului de stat, ce va influența și dinamica folosirii numerarului de companii.
  • Multe companii fragile vor fi în continuare cu un risc ridicat de neplată, în special „zombii” pre-Covid-19 ținuți pe linia de plutire de măsuri de urgență și companiile slăbite de îndatorarea suplimentară din criză.
  • Deteriorarea situației financiare a companiilor, care se adaugă problemelor de sustenabilitate a datoriilor.
  • Recuperarea rapidă a creării de afaceri, deoarece creșterea numărului de întreprinderi va influența pozitiv baza pentru insolvențe potențiale, în special în sectoarele în care noile businessuri sunt strâns legate de satisfacerea nevoilor care decurg din pandemie (livrarea la domiciliu), dar cu viabilitate incertă.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: