România, pe locul 5 în UE la inflația din iulie – mai degrabă, prețurile industriale rămân o problemă

În pofida creșterii prețurilor semnificativ peste nivelul anticipat la începutul anului în curs, România s-a situat în luna iulie doar pe locul 5 între statele membre UE la acest indicator, potrivit datelor publicate de Eurostat.

Cu un nivel al IAPC, indicele armonizat care permite comparații internaționale între state, de 3,8%, ne-am poziționat semnificativ sub cele 4,7% consemnate în Ungaria și Polonia, dar peste cota de 2,7% din Cehia, aceasta din urmă foarte aproape de media UE (2,5%).

Am făcut trimitere la statele din fostul bloc estic care au ales să utilizeze un regim de flotare a cursului de schimb, adică cele din Europa Centrală, pentru a avea un reper în condiții comparabile în condițiile în care stabilitatea este inerent mai mare pentru țările din Zona Euro, unde dobânda de politică monetară este mai redusă.

În context, ar fi de remarcat valorile destul de ridicate în două dintre cele țări baltice care au adoptat moneda unică în urmă cu câțiva ani, la un nivel de dezvoltare similar cu cel pe care îl avem noi acum: Estonia 4,9% și Lituania 4,3%. Precum și faptul că tonul de creștere a prețurilor a fost dat exact de statele care beneficiază de cele mai reduse dobânzi negative la împrumuturile pe termen mediu și lung, Germania și Luxemburg (care se poziționează sistematic undeva la 0,3-0,4 procente SUB zero).

În ce ne privește, reamintim că valoarea de 4,95% anunțată recent de INS este cea a IPC, indicatorul utilizat în politicile social-economice naționale și calculat pe baza anchetei în gospodării pe trei grupe mari (produse alimentare, nealimentare și servicii), în timp ce nivelul de 3,8% provine din consumul efectiv al rezidenților și nerezidenților, agregat după un model mai detaliat, de 12 clase de produse și servicii, pe model european.

Dat fiind că Germania, Ungaria și Polonia sunt printre țările poziționate în topul celor care ne aduc deficite comerciale în schimburile externe iar produsele acestora ocupă o bună parte din rafturile magazinelor, o parte semnificativă din majorarea prețurilor a provenit la noi din import, în condițiile în care producția industrială nu a revenit nici măcar la nivelul din 2017 și în pofida unei producții agricole care se anunță a fi foarte bună.

Dacă este să facem trimitere și la revenirea economică de +2,5% în termeni T2 2021 la T2 2019, față de +2,0% în cazul Poloniei și Ungariei, datele Eurostat arată că România a obținut o creștere în condiții de inflație mai redusă decât în aceste două țări, tendința de creștere a prețurilor fiind altminteri de așteptat în cazul unui avans economic (este și motivul pentru care Cehia, care nu a reușit să revină la nivelul din 2019, fiind departe de acesta cu -3,8%, a avut o inflație mai ponderată, dar relativ ridicată dacă e corelată cu performanța economică).

În fine, ar fi de subliniat că majorarea prețurilor la energie, inclusiv prin efect de bază după scăderea de la începutul pandemiei, a afectat toate statele europene și nu a fost un factor care să le diferențieze major pe partea de inflație. Mai degrabă, ar trebui să fim foarte atenți la evoluția rapidă a prețurilor producției industriale, ajunse la noi la 11,8% la mijlocul anului, și care se vor transmite treptat (fie și atenuat) către indicele prețurilor de consum, fie al armonizat sau nu.

Așadar, linia se va trage în partea a doua anului 2021, cu potențiale reașezări în clasamentul creșterilor de prețuri. Atunci vom vedea din nou cum ne poziționăm față de statele central-europene și în context mai general european, ceea ce impune o gestiune financiară prudentă, inclusiv pe partea de venituri ale populației.