Când Necesitatea bate Munca: Venitul impozabil a crescut de șase ori mai repede decât salariul minim. De la 1 iulie, plata lunară minimă pe economie este de 601 lei

De la 1 iulie, cota efectivă de impozitare a salariului minim pe economie a urcat la 10%, ca urmare a neindexării deducerii personale de la introducerea regimului fiscal de cotei unică de impozitare. La cei 800 lei venit înscris în cartea de muncă, corespund 418 lei venit impozabil, din care se achită 67 de lei impozit.

Reamintim că un salariat beneficiază de o deducere de 250 lei care se scade din venitul impozabil. Acesta se stabilește după ce statul își prelevează impozitele către bugetele de asigurări sociale, sănătate și șomaj. Ori, suma totală aferentă acestora este de 132 lei (16,5% din salariul brut). Cert este că, la final, suma pe care o încasează efectiv un angajat cu salariul minim pe economie este de 601 lei.

Aceasta este și suma pe care ar trebui să o avem în vedere atunci când se face comparația cu pensiile sub 740 lei, care nu sunt impozitate în nici un fel. Așadar, deși salariul minim brut și pensia medie sunt comparabile ( pensia medie pe luna mai 2013 a fost de 812 lei), angajatul cu salariul minim pe economie câștigă cu peste 25% mai puțin decât primește un beneficiar de pensie.

Dacă ne uităm la evoluția salariului minim brut începând cu anul 2000, se poate observa că acesta a crescut de opt ori în termeni nominali ( valorile de dinainte de iulie 2005 au fost convertite în lei noi) și de 3,6 ori exprimat în euro, adică peste ritmul de creștere al PIB în aceeași perioadă de timp.

De reținut că, sub guvernarea Tăriceanu, deducerea personală nu doar că nu a fost indexată, dar a fost chiar redusă progresiv pentru veniturile impozabile de peste 1.000 lei brut, pentru a fi eliminată în cazul salariilor de peste 3.000 lei. Pe această cale, statul român a câștigat mai mulți bani din impozite, dar a afectat și mai mult ca rezultat efectiv așa-zisa cotă ”unică” de impozitare.

Dacă am fi avut și aceleași cote de impozitare din prezent în anul 2005, atunci un salariat ar fi plătit drept impozit doar 1 leu și jumătate, deoarece valoarea impozabilă ar fi fost de 9 lei.

Din cauza faptului că, pe parcursul ultimilor opt ani nu s-a făcut nici o indexare a deducerii personale, suma impozabilă a crescut nu de opt ori precum salariul nominal brut, ci de 48 de ori.

În schimb, puterea de cumpărare a sumei stabilite acum opt ani drept deducere personală s-a diminuat considerabil. Inflația consemată oficial prin indicele prețurilor de consum pe perioada ianuarie 2005 – mai 2013 ( pentru care avem date disponibile) a fost de 61,2%, ceea ce duce la o pierdere de 38% a protecției sociale oferite salariaților cel mai slab plătiți prin stabilirea unei deduceri personale.

Așadar, după ce a uitat să indexeze o componentă esențială a sistemului de asigurări sociale, pe de o parte, statul câștigă din supraimpozitarea relativă a salariilor mici iar, pe de alta, trebuie să plătească sume mai mari în cazul ajutoarelor ce se acordă după criteriul venitului mediu net pe membru de familie. Adică nu face altceva decât să ia cu o mână și să dea cu două mâini.

În fapt, filosofia corectă a sistemului de protecție socială ar fi avantajarea muncii și nu a necesității. Adică cea mai bună protecție socială să fie deținerea unui loc de muncă. În loc să perceapă impozite mari pe salarii mici, pentru ”a scoate ochii” cu ajutoare sociale, statul ar trebui să lase mai mulți bani pe calea unor deduceri. Dacă nu sporite în termeni reali, măcar indexate față de valoarea inițială de pornire.

Ceea ce ar duce nivelul deducerii personale undeva peste 400 de lei lunar, dacă se face indexarea cu evoluția prețurilor, sau spre 750 de lei, dacă se face trimiterea spre filosofia de minimă taxare a veniturilor mici, așa cum a fost ea prezentată la momentul introducerii cotei unice de impozitare. Și cum ar presupune legătura cu un coș de minimă subzistență la prețurile actuale.