8 mai, 2021

Amnesty International a anunţat sâmbătă că îi va acorda din nou statutul de ”prizonier de conştiinţă” lui Alexei Navalnîi, pe care i l-a retras în 24 februarie din cauza unor afirmaţii din trecut ale disidentului rus în care acesta instiga la ură, transmite Reuters.

Organizația își cere scuze față de impactul pe care decizia greșită din februarie l-a avut asupra lui Navalnîi, dar și a activiștilor din întreaga lume.

”În urma unei evaluării atente, Amnesty International a decis să îl redesemneze pe Alexei Navalnîi drept un <prizonier de conştiinţă>. Amnesty International a luat (în 24 februarie- n. red.) o decizie greşită şi cere scuze pentru impactul negativ pe care aceasta l-a avut asupra lui Aleksei Navalnîi personal şi asupra activiştilor din Rusia şi din restul lumii care fac campanie neobosit pentru eliberarea lui”, indică ONG-ul internaţional într-o declaraţie pe e-mail trimisă agenţiei de presă britanice.


Alexei Navalnîi a fost criticat pentru declaraţii împotriva imigraţiei ilegale şi pentru participarea la un marş al naţionaliştilor în urmă cu câţiva ani, iar Amnesty International precizează că în continuare consideră inacceptabile o serie de declarații anterioare făcute de disidentul rus.

”Unele dintre declarațiile anterioare ale lui Navalny sunt condamnabile și nu le acceptăm. În calitate de organizație pentru drepturile omului, Amnesty International va continua să lupte împotriva rasismului și a tuturor formelor de discriminare oriunde ar exista.

Aceasta înseamnă că, prin confirmarea statutului lui Navalny de prizonier al conștiinței, nu susținem programul său politic, dar subliniem nevoia urgentă ca drepturile sale, inclusiv accesul la îngrijiri medicale independente, să fie recunoscute de autoritățile ruse.

Alexei Navalny nu a fost închis pentru nicio infracțiune recunoscută, ci pentru că a cerut dreptul la o participare egală în viața publică pentru el și pentru susținătorii săi și pentru că a cerut un guvern care nu este corupt. Acestea sunt acte care ar trebui recunoscute ca atare.


În schimb, președintele Putin și guvernul rus restricționează libertatea politică și acționează printr-o reprimare brutală a oricui care caută răspundere și justiție”, mai susține organizația.

Alexei Navalnîi a fost arestat în ianuarie, imediat după ce s-a întors în țară, iar în prezent este încarcerat într-o colonie penală. Alexei Navalnîi a anunțat că a încetat greva foamei, după o perioadă de peste 3 săptămâni. Navalnîi a precizat că medicii săi i-au spus că a mers prea departe cu protestul său și că în curând ei nu ar mai putea să-l salveze.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: