16 martie, 2021

Să plecăm de la știre: Germania, Franța, Italia, Spania opresc vaccinarea cu produsul AstraZeneca. Alte țări vestice anunță sistarea temporară a folosirii acestui vaccin.
Un alt fapt: totul a pornit de la rostogolirea în media europeană a unor cifre: la circa 17 milioane de doze de vaccin făcute, s-au înregistrat 40 cazuri de pacienti care au făcut tromboze – sau, ”aproape 40 de cazuri” – cum își smulgea luni seară părul în studio dl. Prelipceanu. Punct.

Ca să nu rămânem în zona cifrelor pe care mințile netede nu reușesc să le pună într-un context, să întrebăm niște medici (exceptionali diagnosticieni și știutori experimentati de carte) – în afara celor care, cu jumătate de gură, explică la televizor că cifrele nu reprezintă niciun pericol:

”O incidentă de 40 de cazuri de tromboze la 17 milioane de vaccinări nu însemană absolut nimic – e chiar mai jos decât incidența în rândul populației generale” – mi se răspunde.

”Populației generale”: adică, vaccinati sau nu, oamenii fac tromboze de când e lumea lume, într-o incidentă mai mare decât a celor vaccinați. Astfel că e de mirare că cifrele rostogolite în media europeană vorbesc de tromboze, și nu spun și câți dintre vaccinați au luat gonoree după data facerii vaccinului, câți au avut accidente de circulație, sau câti au făcut operații de apendicită.

În ciuda faptului că statele europene au, toate, pe lângă instituțiile de avizare și monitorizare a vaccinurilor și vaccinaților, o întregă galerie de medici respectabili și buni comunicatori care să explice asta, statele europene n-au ales această soluție aflată la îndemână:

Ele au luat decizia politică de-a opri vaccinarea cu AstraZeneca – în ciuda opiniei generale a medicilor că cifrele tocate în spațiul public reprezintă o prostie:

Avem, deci de-a face cu unul din acele momente în care decizia politică a ajuns să contravină nu doar bunul simț, ci și argumentului științific și vocilor care vin din lumea științei: să fie vorba, deci, de o altă problemă a marii revoluții de inoculare mondială?

Celelalte fapte din spatele ”emoției publice”

Privită de sus, întreaga afacere pare un simplu episod în războiul comercial pe uriașa piață mondială a vaccinurilor – o piață care nu se va rezuma doar la imunizarea actuală, ci va cuceri toți anii deceniului care urmează.

Problema este maniera în care se poartă acest război comercial, cine îl duce, care sunt autorii deciziilor politice care ignoră sau, după caz, invocă știința, și – mai ales – care e muniția folosită pentru purtarea ostilităților. Să le luăm la rând. Și să mai punem pe masă niște fapte:

O știre apărută concomitent cu rostogolirea cifrelor privind numărul de vaccinuri și pacienții care au făcut tromboză pune lucrurile într-un context foarte diferit de cel privind grija politicienilor europeni față de sănătatea publică sau de menajarea ”emoției publice”:

Luni, 15 martie, fondul suveran rus RDIF (care a finanțat dezvoltarea si fabricarea vaccinului rusesc) anunță, potrivit agenției Reuters, că vaccinul Sputnik V va fi produs în Italia, Germania, Spania și Franța (exact statele care au luat decizia radicală de-a renunța la AstraZeneca), iar investitorii așteaptă cu nerăbdare omologarea vaccinului de către Agenția Europeană a Medicamentului (EMA).
Într-o UE care tocmai și-a creat legislație pentru a-și proteja piața de ingerințele investiționale pe sectoarele strategice, niciun politician din statele menționate de fondul de invesitii rusesc NU dezminte informația. Așa cum probabil că multi au ghicit deja, e vorba exact de aceiași politicieni care NU au dezmințit, alături de oamenii de știință, absurditatea pericolului pe care l-ar reprezenta, pe baza cifrelor stupide rostogolite de media europeană, vaccinarea cu AstraZeneca.

Dar UE n-are a avea nicio emoție la gândul că, de fapt, îi calcă pe urme lui Viktor Orban – atât de blamat la Bruxelles și Strassbourg – dar căruia toti se grăbesc mereu să-i dea dreptate ca unui vizionar: premierul ungar s-a vaccinat cu un vaccin chinezesc și și-a setat politica de imunizare pe Sinopharmul Chinei și Sputnikul rusesc.

Astfel că nici China nu trebuie să aibă emoții pe o piață de zeci de miliarde care tocmai i se deschide la picioare – în ciuda faptului că Turcia și Serbia, care se  raportează efecte secundare cam cum raportează medicii români infectiile nosocomiale din spitale, ceva aproape de puritatea vidului:

mai ține cineva minte Acordul semnat de UE și China pe 30 decembrie (exact, noi facem scandal în România pentru legislația produsă între Crăciun și Anul Nou departe de atenția publică)? Va fi nevoie de ani buni să aflăm care sunt, de fapt înțelegile scrise și nescrise făcute în urmă cu 2 luni jumate –

Și va fi nevoie de tot atâția ani să înțelegem cum s-a produs ruptura în interiorul sistemului social de pe ambele maluri ale Atlanticului: în timp ce SUA li se zâmbește de la Bruxelles ca unui frate de ”valori comune”, liderii europeni se pipăie pe sub masă cu Rusia și China.

(Citiți și:”Cristian Grosu / Sexul îngerilor și sexul Europei. Despre dușmanul paraideologic din miezul UE”)

De altfel, măiestria loviturii pe care a dat-o China ”Occidentului civilizat” nu constă în faptul că i-a dăruit virusul, ci că a scăpat și de paternitatea lui:

A spune că e greu de crezut în coincidența că virusul chinezesc a apărut la Whuan tocmai în orașul în care China are unul din cele mai mari centre de cercetare a virusurilor – și că de aia chinezii au ascuns probele chiar și la ultima misiune a OMS –  e ”teoria conspiratiei”.
Exact cum e socotită ”teorie a conspiratiei” redenumirea viruslui chinezesc în funcție de locuri din lumea largă: ”tulpina britanică”, ”tulpina sud-africană”, ”tulpina braziliană” și, mai nou (e recentă, e de luni, 15) ”tulpina bretonă” – cum a declarat-o Franța macroniană.

Și totul, absolut totul, pe baza emoției populare.

Pentru că, dacă până aici faptele ne arată configurarea unei ”reașezări” comerciale pe piața vaccinurilor din UE (atenție: vaccinul va deveni obligatoriu de facto pentru cei care vor să călătorească și să se bucure de libertatea de mișcare înscrisă în Constitutiile europene), se cuvine să rezumăm și marele pericol – mult mai mare decât însuși Covid 19 și ”efectele adverse” ale vaccinării:

Maniera de lucru a noii generații de lideri europeni:

Problema pe care o ridică ”Dosarul AstraZeneca”: De la Bruxelles la Moscova și la Beijing

Mai întâi:
E de așteptat ca joi, 18 martie, Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) să declare că nu e absolut nicio problemă cu cifrele rostogolite în spațiul public privind afectele adverse ale vaccinului AstraZeneca.

(Citiți și:”Cristian Grosu / Istoria și-a aruncat buzduganul în poarta de la Est: Măcar acum se trezește România?”)

Vor rămâne, însă, nu doar săptămâna pierdută pe ”frontul imunizării”, și, mai ales, emoția publică referitoare la un vaccin sau altul – azi, AstraZeneca, mâine, cine mai știe cine. Va rămâne FRICA:

Produsă de tăcerea liderilor europeni în fața acestui scandal bazat pe interpretarea absurdă și profund neștiințifică a cifrelor, precum și tocarea acestor fake-news pe sub nasul liderilor noștri politici, cărora le convine, din punct de vedere al calculelor comerciale, situația:

Adică manipularea grosolană – prin campanii de presă sau pur și simplu prin neimplicare și nedezmințirea organizată – ca instrument în tranșarea disputelor comerciale:
FRICA cetățeanului european, tolerată sau chiar cultivată de liderii săi politici, folosită ca muniție rafinată în acest război comercial care e abia la început.

*
Pentru că viața de huzur pe care am dus-o mi-a înfundat 70% din țeava cea groasă de la inimă și o păcălesc cu tot felul de pastile, medicul de familie a decretat că prezint risc la virusul chinezesc și m-a înscris pe lista ”cronicilor”:

m-am vaccinat luni, 15 martie, cu AstraZeneca – în plin scandal al interpretării absurde a cifrelor de către media europeană –

și a mers totul atât de simplu și rapid, încât singurul ”efect secundar” a fost că m-am enervat pe maniera în care acești puțoi care asigură leadershipul statelor europene – inși făcuți din cerneală și businessplan-urile corporațiilor – pe care noi credem că-i trimitem să-i înfrunte pe Xi Ping și pe Putin (sau, mai periculos, pe cine va urma după războiul de succesiune de la Moscova) – sunt în stare să ia democrația în bășcălie.
Cum au procedat ei în ”Dosarul AstraZeneca”, exact așa procedează Putin în Rusia și Xi Ping în China – bazându-și politicile pe manipularea si spaimele popoarelor lor. 
Angela Merkel a făcut pasul lateral, ultima fărâmă de luciditate și cunoaștere a reversului medaliei iese din joc și vom rămâne să aștetăm o altă generație de politicieni care să știe cum să-l privească pe diavol în ochi.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

13 răspunsuri

  1. Excelent comentariu ! dar va putea deschide el ochiicuiva intr-o Romanie in care tot mai putini sunt aceia care invata si stiu matematici elementare si, cu atat mai putzin stiu sa interpreteze statistic corect niste date numerice ? Si cum sa nu fie doar niste „putzoi” cei ce deseneaza si hotarasc politica UE de vreme ce, de exmplu, o sumara analiza a potentei intelectuale a celor trimsi de Romania la Bruxelles nu ne aduce deloc vreo incantare ? Oare ce viitor ne astepta ca adepti ai unie „democratii” de grup de 27, care e din ce in ce mai gripata ?

    1. Oficialitatile romane n-au sistat administrarea vaccinului AstraZeneca, dimpotriva. Meritul lor.
      Oricum, dubiile raman din moment ce niciun stat care a sistat vaccinarea nu a argumentat ca exista statistici care atesta ca acest vacciv este mai periculos ca celelalte; toti asteapta studii de confirmare.

  2. Traind departe de Romania si de politica locala si trecand prin experienta ultimul an, am descoperit cu stupoare ca multe probleme – de ideologie, coruptie, cinism, minciuna blatanta a autoritatilor publice – pe care Romania s-a luptat de la Revolutie incoace sa le rezolve si in unele cazuri chiar le-a rezolvat! au aparut sau au iesit la lumina abia acum in occident. Romania post revolutie a fost o scoala politica foarte buna pentru noi. Experienta actuala e similara cu vizionarea unui film pentru a doua oara. Nicio intorsatura in scenariu nu mai poate impacta cunoasterea finalului. Pacat.
    Cat despre articol, foarte bun!

  3. Cand am vazut preturile vaccinurilor am si avut o „fereastra” lamuritoare intre nori de suspiciune Cand am aflat de vaccinul rusesc lamurirea a devenit definitiva. Bun articol. Gasca de la Bruxelles trebuie upgradata.

  4. Ca sa adaug: Vad multi romani ca dau vina pe Bruxelles pentru toate neajunsurile. Si pe buna dreptate, in unele privinte. Ceea ce se uita este pe cine trimitem noi acolo de 30 de ani.

  5. Fratili meu, se vede de la o posta ca te oftici pt.ca nu ai prins si tu un Pfizer. Da’ cu eficacitatea de 62% ce zici?
    Io nu prea înțeleg cum vini trebusoara asta, cum adicatelea iuropenii își boicoteaza propriul vaccin si vor unul rusesc sau chinezesc?
    Mata cred ca ar trebui să scrii rubrica despre ozn- uri din revista Magazin!
    Altfel, bine ca ai facut vaccinul, însă, mai trebuie sa te rogi la Șeful cel mare sa nu pici in jumătatea nasoală(38%)!
    Io zic sa nu mai obosesti cu rapelul,mai bine încearcă un ‘Absolut”
    Succes pt la anu’, poate prinzi un ser din Lumea Noua!
    Hai Liberare!

  6. Decizie politica!
    Bineînțeles, trebuia cumva mascată incompetența crasa a celor responsabili cu vaccinările, nu-i așa? Ce dacă or sa crape de covid „aproape” câteva sute ori mii de cetățeni europeni care n-or sa apuce sa se vaccineze? Ei or sa iasă curați, apretati și călcați, ba chiar cu niscaiva voturi în plus de pe la antivaxeri.

  7. Austria, Danemarca si Norvegia au oprit primele vaccinarea AZ, cu o săptămână înaintea celor 4 țări amintite.

    Asa ca ura autorului pentru occidentul UE e mai puternica decat argumentele evocate.

    Decizia e evident o aberație politica, dar ideea cum ca anumite țări fac asta pentru a facilita vaccinul rusesc e de-o raræ stupiditate care arată niste frustrări personale descalificante

    1. Marii dușmani ai UE, ai democratiei din UE, ai valorilor UE si ai unității UE sunt Rusia și China:

      or asta-i galeria de lideri produsă de UE si scoasă la înaintare în fața acestor necruțători dusmani. Cine iubește cu adevărat UE nu poate să nu observe slaba calitate la care a ajuns leadeshipul european – care a ajuns să manipuleze proriile popoare pentru a tranșa chestiuni de economie și influență în interiorul UE.

      Dar poate că dvs. vă simțiți reprezentat de acesti lideri.
      (mai vorbim peste fix un an..)

      (apropo: vedeti primul intertitlu, sunt ”prostii” de la FRankfurter Allgemeine Zeitung:
      https://www.faz.net/aktuell/astrazeneca-impfungen-gestoppt-sorgen-vor-dritter-corona-welle-17247197.html )

  8. Toate bune și frumoase.
    1- De ce UE atît de iubitoare de industrii verzi ( unde pompează peste 1.000 miliarde euro ) nu a găsit de cuviință să finanțeze cu vreo 10 miliarde ( un mizilic la nivel comunitar) cercetarea europeană în domeniul unui vaccin anti Covid ?
    ( USA a finanțat imediat cu 10 miliarde casele autohtone, Anglia cu 1,5 miliarde. Diferența e vizibila. Ei au vaccinuri , UE nu le are. )
    2- Chiar și așa, contractele făcute cu Pfizer, Moderna și AstraZeneca au același păcat elementar , de ageamii. Lipsa capitolului „penalități”. Obligatoriu , fundamental în oricare contract internațional. Habarniști dar bine plătiți ? Reciclați care la prova faptelor au etalat adevărata valoare profesionala ?
    3- Cît cintareste in războiul vaccinurilor AZ decizia italiană de a confisca 250.000 doze produse de o firmă locală pentru AZ și destinate exportului in Australia ?
    4- Vinde AstraZeneca un vaccin defectuos ? Nu cred din moment ce e principalul vaccin folosit in Anglia.
    5- Ne livrează niste loturi ” rebut” ca pedeapsa pentru blocarea exportului ? Nu cred. Nu suntem în comunism unde marfă buna la export și rebutul la intern.

    Nu vom ști niciodată adevăratele decizii și logică lor. Dar e mai presus de oricare îndoială, suspiciune că Comisia UE în frunte cu doamna Ursula sunt necorespunzători profesional . Politic , in totalitate sunt pe funcții exclusiv în urma unor trocuri politice inconfesabile. SI DIN ACEST MOTIV , comunitatea europeană nu va reuși veci să țină pasul cu restul competitorilor planetari. USA , China, Rusia. Noi cu Greta in frunte , biciclete și trotinete electrice ( majoritar made in China ), alții cu finanțări masive în cercetarea strategică de baza. Care va face diferența în următorii 10 ani între învinși și învingători. Neimportant. Doamna Ursula va fi pensionata de lux pina atunci , toți comisarii UE la fel , multi europarlamentari identic. Contează prezentul , leafa , escorta cu girofar, decontare a cheltuielilor extra. Viitorul UE ? Un continent green 😃 da rămas tot mai puternic în urma. Inconfesabil , de neadmis. Timpul trece , leafa merge.

  9. Cât a durat să fie de vină trolii ruși? E cam bătută și răs-bătută tema, tot ce e rău în Rrromânia e din cauza agenților ruși infiltrați în mintea oamenilor, ei finanțează miscarea anti-mască, anti-vaccin. Tot ei probabil sunt de vină și că agenții de propagandă ai big-pharma sunt cretini și lacomi.

  10. Spune-mi cu ce/dacă te vaccinezi, ca să-ți spun cine ești.
    Vaccinarea ca armă geopolitică într-un război global care nu e al nostru.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: