Vânzarea Moldomin, compania aflată în lichidare de 10 ani, a fost adjudecată odată cu toate bunurile necesare exploatării rezervei de cupru din zăcământul Moldova Nouă, în urma licitației organizate de firma lichidatoare, RTZ & Partners, potrivit informațiilor furnizate de aceasta.
„La licitația din 1 martie a fost depus un dosar de participare și a fost declarat un adjudecatar, o companie din minerit, dar nu putem da mai multe detalii până la finalizarea trazacției, care va avea loc în următoarele 45 de zile”, a declarat Claudiu Balog, practicianul în insolvență de la RTZ&Partners, la solicitarea cursdeguvernare.ro.
Vânzare la secret – sursele spun că ar fi o firmă turcească
Firma câștigătoare este firma Eti Bakir din Turcia, potrivit unor surse apropiate procesului de licitație consultate de cursdeguvernare.ro.
Eti Bakir este cea mai importantă companie minieră din Turcia și face parte din grupul Cengiz Holding.
În 2019, compania turcă de consultanță și management Sintek s-a arătat interesată de o eventuală asociere cu Cuprumin și Moldomin.
Practicianul în insolvență de la RTZ a spus că urmează o procedură în mai multe etape, care înclude și acordul creditorilor, dar nu a vrut să dea alte detalii nici în privința procedurii, invocând confidențialitatea regulamentului de desfășurare a tranzacției.
(Citiți și:”Atenție la ”V”: Economia – și România odată cu ea – își revine la valoarea din 2019, dar la o cu totul altă calitate. Au apărut CRONICILE 90 – titlurile și autorii”)
„Adjudecarea bunurilor menționate (în oferta de oportunitate, n.r.) conduce automat la acordarea unui drept de preemțiune al adjudecatarului, în condiții egale de preț, în situația vânzării bunurilor imobile ale debitoarei Moldomin care se vor vinde individual ulterior”, se spune în anunțul de oportunitate al firmei lichidatoare.
Moldomin are al doilea cel mai mare zăcământ de cupru din România
Moldomin are valabilă, până în 14 mai 2022, licența de exploatare a celui de-al doilea cel mai mare zăcământ de cupru din România, potrivit anunțului de oportunitate al RTZ & Partners, al treilea din ultimele 3 luni.
Rezervele de cupru ale companiei, concentrate în zona Moldova Nouă, sunt estimate la circa 200 de milioane de tone, ceea ce ar însemna circa 30% din rezervele naționale, potrivit datelor făcute cunoscute de-a lungul celor 10 ani de când durează istoria lichidării companiei.
Valoarea minelor și a rezervelor de cupru era estimată la circa un miliard de euro acum 10 ani, potrivit unei declarații a lui Răzvan Zăvăleanu, managing partner al RTZ & Partners, pentru ziarul Bursa. Acum, firma invocă secretul camerei de date.
Printre imobilele scoase la vânzare „se regăsește și Portul Industrial – teren extravilan de 106.316 mp”
Tentativa rusească de preluare – eșuată
Moldomin se află în faliment din 4 noiembrie 2010, iar în septembrie 2011 lichidatorul, RTZ & Partners, anunța că firma Mineco AG, înregistrată în Elveția dar legată de interese rusești, va prelua producătorul de cupru din Moldova Nouă și va investi 150 de milioane de euro, potrivit Mediafax.
În 2013, ministrul Economiei de atunci, Varujan Vosganian, anunța din nou că o companie elvețiană este interesată de Moldomin.
(Citiți și: „Ministrul Economiei: O firmă elvețiană este interesată de Moldomin”)
Un fost director general al Moldomin a fost apoi condamnat în mai 2016 la 4 ani şi 6 luni de închisoare de Curtea de Apel Bucureşti pentru că a permis accesul unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.
Cu patru ani mai înainte, procurorii DIICOT l-au oprit pe Aeroportul Otopeni pe geologul rus Mikhail Orlov, colaborator al firmei Mineco, iar asupra lui anchetatorii au descoperit mai multe documente clasificate.
Tot în 2016, guvernul a trebuit să preia costurile pentru stoparea poluării transfrontaliere cauzate de un iaz de decantare al Moldomin, care punea în pericol Dunărea.
Curtea de Justiție a UE o hotărâre de condamnare prin care s-a constatat neîndeplinirea obligațiilor de mediu.
Un răspuns
amatori..uitati’va la pretul pe tona de cupru,a crescut de 10 x din 2017