România se apropie rapid de o periculoasă intersecție între nivelul veniturilor din impozite și contribuții sociale și cheltuielile cu salarii bugetare plus beneficii sociale (în cea mai mare pensii, dar și diverse ajutoare).
Datele calculate de specialiștii Comisiei Europene arată că aplicarea întocmai a legislației deja adoptate inclusiv majorarea cu 40% a pensiilor) ar conduce spre un nivel de avarie al cheltuielilor statului, care ar rămâne, practic, fără bani pentru dezvoltare.
Concret, vă prezentăm evoluția raportului dintre cele mai importante cheltuieli și venituri ale statului din 2015 încoace. Pentru a avea o referință, am adăugat și valorile istorice calculate pentru anii 1995, 2000, 2005 și anul aderării 2007, precum și pe cele din precedenta criză economică, de acum un deceniu.
Observație esențială, raportul optim între salarii bugetare + cheltuieli pentru protecție socială și veniturile din taxe și contribuții pare a fi de circa 65%, valoare consemnată în 2015 dar și în preajma aderării la Uniunea Europeană (2005 și 2007). Și regăsită ca practică în toată Europa civilizată, cu economii de piață stabile. Cei care au de obiectat să se uite că românii au trăit în 1995 sau 2000, adică în urmă cu doar o generație, și sub pragul de 60%, la un PIB/locuitor mai mic de jumătate din cel actual.
De reținut, în 2015, România a reușit performanța notabilă de a avea un deficit bugetar de doar -0,6% din PIB, se încadra în toate criteriile de la Maastricht, necesare trecerii la euro, și era premianta clasei în materie de îndeplinirea cerințelor de deficit structural. Din păcate, echilibrele macroeconomice s-au erodat sistematic prin deciziile luate, de relaxare fiscală simultan cu majorarea beneficiilor sociale.
Astfel s-a ajuns cu raportul analizat peste cota periculoasă de 80%, traversată anterior doar în 2009 și 2010, și urmată de o ajustare dureroasă. Combinația de tăiere cu 25% a salariilor din sectorul public și majorare cu 5% a TVA, la care s-au adăugat disponibilizările în masă din economia privată fiind devastatoare pentru nivelul de trai a milioane de salariați. De remarcat, în trecere, că pensionarii au beneficiat de o decizie discutabilă a justiției iar cheltuielile sociale au stat în acei ani la peste 12% din PIB.
(Citiți și: ”Moment istoric pentru finanțele României: În 2021, salariile bugetarilor + pensiile vor depăși, în premieră, veniturile fiscale ale țării”)
Cotă de 12% de unde au mai scăzut doar prin combinația prin înghețarea punctului de pensii timp de trei ani și refacerea treptată a rezultatului economic din 2008 (venit după supraîncălzirea economiei și proiectat prin inducție incompletă – eroare recunoscută în matematică – pentru anul următor). Și pe care am atins-o din nou în 2020, pentru a risca, în cazul aplicării majorării de 40% să ne ducem „în bălării”, respectiv spre 16% în 2021.
Revenind însă la rețeta lui 65%, am avut un raport cheltuieli/venituri ca pondere în PIB de genul 18%/28% în 2015, respectiv 19%/29% în 2007. Diferența fiind numai la împărțirea sumelor între salarii și pensii, ca să simplificăm tabloul financiar. Repartizarea celor 18% – 19% din PIB ar fi cam 40% salarii bugetari + 60% protecție socială (cam 8% +10 și ceva %, prin efect remanent al tăierii salariilor cu menținerea pensiilor) în 2015, respectiv 50% salarii + 50% protecție socială în 2007 (cam 9 și ceva % + 9 și ceva %, când repartizarea era mai echilibrată).
De reținut, trecerea de la 65% la 80% s-a făcut cu sacrificarea majorității investițiilor iar revenirea de la 80% la 65%, reușită între 2010 și 2015, ar fi necesară pentru a putea cofinanța proiectele cu bani europeni și a dezvolta țara cu orientare spre viitorul constituit din școli, spitale și autostrăzi la standarde occidentale.
Practic, pentru a atinge rata optimă de 65%, chiar și dacă încasările ar crește înapoi spre 28%-29%, salariile și pensiile ar trebui să mai stea pe loc. Practic (și dacă nu ne place) în mod normal pentru condiții de pandemie și recesiune, pensiile nu trebuiau să fie majorate deloc iar salariile ar fi trebuit păstrate la fel în 2020, dacă vroiam să vedem mai curând indexări anuale.
Dar până când să luăm o pauză de indexări ? Până când se va aduce într-o zonă suportabilă raportul dintre cheltuielile cu salarii și protecția socială și veniturile din taxe și contribuții sociale. Ceea ce nu prea se poate întâmpla decât dacă ne mulțumim cu indexarea de 14% a pensiilor și așteptăm anul 2023, fie și în cel optimist scenariu de revenire economică și reluare a unui ritm robust de creștere. Experiența ajustării fiscale din precedenta criză ar trebui să fie elocventă în acest sens.
Fără ajustare fiscală, riscăm să ieșim complet din toate regulile de execuție bugetară responsabilă, să îndatorăm țara pentru câteva generații și să spunem adio pe termen lung adoptării euro. Cu riscurile de rigoare în privința cursului de schimb (reamintim că deficitul de cont curent ar trebui să ajungă la cel mult 4% din PIB) și cu acumularea unor plăți an de an imense, în contul datoriilor trecute de pragul de 60% din PIB.
Deja ne-am ocupat aproape jumătate din deficitul maxim de -3% permis la nivel european cu dobânzile la ce am apucat să împrumutăm. După o majorare cu 80% a datoriei ca pondere în PIB în decurs de doar trei ani și pe fondul majorării dobânzilor la care ne vom mai putea finanța în cazul pierderii ratingului investițional, vom ajunge să plătim an de an trei procente de PIB doar pentru un consum forțat înainte de vreme și de mult uitat.
Desigur, se pot concepe diverse scenarii de îmbunătățire a colectării, de la informatizarea efectivă și eficientă a Fiscului, până la lărgirea bazei de impozitare cu eliminarea variatelor forme în care taxarea standard este făcută „șvaițer” și chiar, cu riscul politic aferent, majorarea întrucâtva a unor taxe ridicol de mici la noi cum sunt, de pildă cele pe proprietate.
Dar această întreprindere, cu discursul aferent, seamănă izbitor cu un film pe care l-am mai văzut în urmă cu un deceniu și care s-a terminat în „coadă de pește”. Adică fără să reușim să reducem semnificativ nici evaziunea (sau, dacă vreți, evitarea) fiscală și nici, de pildă, discrepanța între TVA de colectat și TVA real adus la visterie. Dacă am reuși să adăugăm două puncte procentuale din PIB la venituri ar fi încă bine, dar insuficient dacă tot visăm indexări.
Cert este că, sub amenințarea pierderii instant a ratingului investițional venită sec din partea a două mari agenții de specialitate, care ne-au menținut la limită calificativul de țară pe sistem „on probation”, ar cam trebui să luăm măsuri hotărâte „aici și acum”. Pentru a ajusta cât se mai poate de optim politica de venituri la posibilitățile reale ale economiei.
Procentajele cu roșu din primul tabel și tendințele negative ale tuturor indicatorilor critici de deficit și datorie publică vorbesc de la sine. Exact cum ar fi trebuit să fim atenți ceva mai devreme la avertismentele medicilor epidemiologi, prin proiecția de infectări și decese, în scenarii confundate pe alocuri cu emisiunile de divertisment, tip „cu mască” sau „fără mască”.
Așa cum nu prea mai e niciun divertisment acum în valul doi de Covid, după ce am neglijat avertismentele timpurii, așa nu va fi nicio surpriză să intrăm forțat într-o curbă de austeritate dictată de piață, dacă ne mai jucăm cu legile implacabile ale execuției bugetare. În urmă cu un deceniu am ieșit „șifonați” la mal, oarecum în termenii noștri, dar acum rămâne de văzut.
Urmărește-ne pe Google News
2 răspunsuri
Buna seara,
Ca unul care am apucat sa lucrez aproape trei ani si in comunism si care a prins toate „tranzitiile”ulterioare, schimbarile de optica ale guvernelor si nu numai, avertismentele timpurii si tardive cu privire la „falimente” succesive ale economiei romanesti de cite ori se modifica semnificativ o taxa sau un impozit in sensul cresterii sau descresterii, as avea de facut urmatoarele comentarii :
a. care este scopul primar al unei administratii (= guvern)? Acela de a imbogati partidul / partidele la putere (cum a fost pina acum, indiferent de partidele care s-au succedat la putere) ? Sau acela de a aduce imbunatatiri unei paturi cit mai largi din populatia tarii ? Declarativ, orice politruc cocotat in vreun scaun guvernamental va sustine sus si tare a doua varianta atita timp cit se afla in opozitie. Cind ajunge la „borcanul cu miere”, situatia se schimba radical : mai vedem, luam in considerare, sa vedem ce putem lua de la coana UE ca noi nu avem niciodata suficienti bani – placa mult prea cunoscuta. Ce s-ar putea totusi face ?? Diminuarea aparatului bugetar este exclusa a-priori – orice se reduce din „dusmani” este inlocuit imediat de „prieteni” care au la rindul lor „mai multi prieteni”. Ar ramine deci pensionarii. Pensiile nominale nu pot fi diminuate, dar pot fi erodate prin inflatie. Plus alte artificii legale(anul iesirii la pensie etc.) Se mai asteapta si cresterea PIB-ului care, inflatat sau deflatat, va asigura setul de indicatori pe care il asteapta asa-zisii „ciini de paza” – stapinii rating-urilor de tara si nu numai. Sa nu uitam ce chix au dat marii „seniori” ai rating-urilor la criza precedenta. Dar si-au revenit – este totusi nevoie si de niste „destepti” utili care sa ii sperie pe necunoscatori (marea majoritate) si pe care sa fie aruncata o oarecare vina in caz de improbabil „default”. Deci, ca o concluzie, orice deficit bugetar va fi reglat prin pensii – capitol important al bugetului, mai ales avind in vedere ca pensionarii nu pot face (si nu au de ce sa faca) greva, iar protestele lor sunt de multe ori rizibile si inutile (cu ce pot ameninta un guvern ? – ca nu isi mai ridica pensiile si mor de foame in marea lor majoritate ?). Sigur, singura problema pentru guverne este ca si ei voteaza. Dar daca le arunci un 14% in loc de propusul 40%, multi vor zice ca am luat totusi ceva si in loc sa voteze contra guvernului poate nu se vor mai duce la vot (solutie logica in vreme de pandemie, dar citi pensionari mai sunt logici in aceste vremuri ?)
b. viata merge oricum inainte (si a mers intotdeauna asa). Ca vei dubla procentul de datorie publica raportat la PIB in doar 3 ani, ca vei da 14% la pensionari sau 40%, ca vei lua sisteme de armament extrem de scumpe si pe care in mod normal nu ti le poti permite in loc sa aloci bani pentru spitale si pentru educatie (dar ce nevoie ai de oameni sanatosi si educati cind tu de fapt ai nevoie de sclavi indatorati la banci pe 30 de ani care sa aprobe pe nerasuflate orice gogoasa le prezinti), viata va merge INAINTE. Cu crize periodice (mai dese sau mai rare), cu explicatii mai savante sau mai puerile, cu majoritati tacute si minoritati foarte zgomotoase, viata va merge INAINTE.
Crede cineva ca totul se va opri in loc daca bugetul nu va avea bani pentru plata salariilor bugetarilor si a pensionarilor ? Exista imprumuturi !! Ca nu vor mai fi bani pentru plata dobinzilor ? Haida-de !! Pentru prima data in viata se va face o prioritizare a platilor, cu dobinzile cap de lista. Ca vom pleca cu totii din Romania ?? Ma indoiesc.
In final as mai avea un singur comentariu : ce rost are acest reply ? Sincer, nici unul. La fel, si articolul mega motivat de mai sus nu are nici o noima. Cunoscatorii stiau lucrurile expuse de multa vreme, iar necunoscatorii degeaba citesc un astfel de articol. Concluzia : feriti-va de coronavirus ! Cu masca, cu tuica, cu indiferenta, fiecare dupa cit il duce capul. Sistemul medical romanesc (atit cit poate fi numit sistem) nu ne poate ajuta decit sa dam coltul mai repede daca intram pe mina lui sau a COVID-ului. Cit despre salariile bugetarilor si majorarea pensiilor, mai vorbim in 2025. Aia care scapa ! Pentru ceilalti, articolul de mai sus este o frectie la picior de lemn. Poate si pentru aia care scapa !
Ce a zis Domnul Citu ?
Necesar de finanțare în 2021, 138 miliarde lei. 11,5 miliarde lunar.Un mizilic. De rostogolit vechea datorie crescută masiv și în 2020 + deficitul de vreo 80 miliarde din anul următor.
Cireașa de pe tort , declarația primului ministru : nu vom mari taxe , impozite anul următor. De parcă digitalizarea ANAF va umple sacii împreună cu ” o mai buna colectare”.
In viața reală abisul românesc e fara egal.
De o parte o femeie la 84 de ani cu 15 lei ( cincisprezece) pensie urmas și de alta parte un milițian ajuns procuror , pensionat din tinerețe cu 80.000 lei / lunar. Nu am habar să existe o țară cu așa discrepante colosale dar să stăm liniștiți. Se rezolva în timp. Ușa FMI e mereu deschisă țărilor falite .