10 martie, 2020

Grupul de Comunicare Stategică a anunțat marți opt noi cazuri de infectare cu noul coronavirus. Toate cele opt persoane sunt din Capitală și s-au infectat, direct sau indirect, de la un polițist în rezervă internat la Spitalul MAI, pacientul cu numărul 17.

Dosare penale pentru cei care nu respectă măsurile stabilite

Un număr de 26 de persoane sunt cercetate penal în 19 dosare, fiind acuzați de „zădărnicirea combaterii bolilor”, întrucât nu au declarat la intrarea în țară că vin din zone aflate în carantină sau nu au respectat autoizolarea de 14 zile, după ce au venit în România din așa-numitele „zone roșii”, au declarat oficiali ai MAI într-o conferință de presă organizată marți.

Cele 29, din prima situație, intră sub incidența art/352 din Codul Penal:


Zădărnicirea combaterii bolilor

(1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

Sancțiunile sunt între 10.000 și 20.000 de lei.

Dosar penal pentru cei care au acuzat MAI că a ascuns informații în cazul Gerota

Spitalul MAI, Dimitrie Gerota, a intrat în carantină, timp de 14 zile, cu tot personalul și cu toți pacienții aflați în unitate luni, când a fost confirmat un caz de coronavis la un bărbat de 60 internat pe 5 martie. Acesta este pensionar MAI și lucrează la ADP Sector 4.


Marți au fost confirmați bolnavi cu Covid-19 și fiul, nora și nepotul acestuia, dar este probabil să urmeze și alte diagnosticări, întrucât fostul polițistul a intrat în contact cu peste 100 de persoane, a împărțit mărțișoare pe 1 și 8 Martie etc.

Presa a descoperit că fostul polițist, despre care autoritățile spuneau că nu a fost în străinătate, s-a întors la sfârșitul lui februarie din Israel și a acuzat MAI că ascunde informații.

Comunicatul de luni al Grupului de Comunicare Strategică:

Bărbatul a fost internat în data de 5 martie, având o simptomatologie total diferită faţă de definiţia de caz pentru pacienţii infectaţi cu noul coronavirus.

La câteva zile după internare, pacientul a dezvoltat o simptomatologie pulmonară foarte agresivă, fapt ce i-a determinat pe medicii care îl aveau în observaţie să solicite efectuarea testului pentru COVID-19.

Bărbatul este ofiţer în rezervă al MAI, are 60 de ani şi prezintă o stare generală stabilă.

Pacientul afirmă că nu a călătorit recent în niciun stat din zonele considerate de risc maxim.

Oficialii MAI au explicat marți că informația privind călătoria în Israel a bărbatului a ajuns la Grupul de Comunicare Strategică după transmiterea comunicatului.

Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI, a anunțat marți că s-a deschis un dosar penal pentru răspândire de date false, împotriva celor care au susținut că ministerul a ascuns informații legate d eacest caz.

Măsuri suplimentare pentru a împiedica nerespectarea măsurilor

  • controale sistemice în punctele de frontieră
  • echipe de polițiști pentru identificarea celor care transportă ilegal persoane în străinătate sau din străinătate
  • intensificarea comunicării cu structurile altor state europene pentru identificare locului de unde vin cu adevărat cei intrați în țară
  • monitorizarea, cu ajutorul autorităților locale, a revenirilor din Italia și alte state cu zone în carantină, pentru a-i identifica pe cei care au venit din astfel de țări dar au dat declarații false

Dintre ultimele incidente înregistrate a fost confirmat cazul unui autocar cu 28 de persoane (plus doi șoferi) venit din Italia, dar pe rută ocolită, prin Grecia, depistat la punctul de trecere a frontierei Giurgiu.

Autocarul a fost însoțit de poliție până la centrul de carantină din județul Giurgiu.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: