Sechestru pe mari pachete ale statului român la companiile strategice Nuclearelectrica și Conpet în favoarea fraților Micula

Nuclearelectrica (SNN) și CONPET Ploiești (COTE) au anunțat la Bursă că s-a pus sechestru pe mari pachete de acțiuni ale statului în favoarea companiilor fraților Micula, pentru executarea deciziei Centrului Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID).

ICSID a obligat România, în 2013, să plătească circa 85 de milioane dolari despăgubiri fraților Micula și companiilor acestora, pentru retragerea aplicării unei scheme de încurajare a investițiilor prin facilități fiscale. Dobânzile și penalitățile au ridicat această datorie la 395 de milioane de euro.

Cele două pachete de acțiuni asupra cărora s-a pus sechestru valorează circa 2 miliarde de lei , potrivit cotațiilor SNN și COTE de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Astfel s-a instituit sechestru pe 26,9% din acţiunile deţinute de stat la Nuclearelectrica (SNN) în urma litigiului dintre companiile fraţilor Micula şi statul român, în urma căruia guvernul trebuie să plătească 395 de milioane de euro, potrivit unui raport SNN trimis la Bursa de Valori Bucureşti.

„Nuclearelectrica(SNN) a primit de la Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoresti “Mazilu şi Asociaţii” procesul verbal de sechestru emis în data de 25.11.2019 în Dosarul de executare nr. 22/2014, creditori fiind Micula Ioan şi societăţile Multipack SRL şi Starmill SRL, prin care s-a declarat sechestru definitiv asupra unui număr de 67.071.301 acţiuni deţinute de Statul Român la SNN, cu o valoare nominală de 10/actiune, actiuni administrate prin Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri”, se spune în raportul citat.

Pe de altă parte, Nuclearelectrica anunță și că Ministerul Finanţelor Publice a notificat compania în data de 27.11.2019 „cu privire la faptul că, la acest moment, executarea care face obiectul dosarului susmenționat este suspendată provizoriu prin încheierea de ședință din 26.11.2019 pronunțată de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, în dosarul nr. 27749/302/2019, până la soluționarea cererii de suspendare a executării”.

Totodată, aceeaşi firmă de executori a anunţat Conpet Ploieşti (COTE) că s-a pus sechestru pe toate acţiunile statului, în proporție de 58,71% din totalul capitalului operatorului sistemului național de conducte de transport al țițeiului și produselor petroliere.

Istoricul cauzelor descris de Tribunalul UE

• Reclamanții, European Food SA, Starmill SRL, Multipack SRL și Scandic Distilleries SA, în cauza T‑624/15, domnul Ioan Micula, în cauza T‑694/15, domnul Viorel Micula, European Drinks SA, Rieni Drinks SA, Transilvania General Import‑Export SRL și West leasing International SRL, în cauza T‑704/15, au fost desemnați în Decizia (UE) 2015/1470 a Comisiei din 30 martie 2015 privind ajutorul de stat SA.38517 (2014/C) (ex 2014/NN) pus în aplicare de România – Hotărârea arbitrală în cauza Micula/România din 11 decembrie 2013 (JO 2015, L 232, p. 43, denumită în continuare „decizia atacată”) ca fiind beneficiarii despăgubirilor acordate printr‑o hotărâre arbitrală (denumită în continuare „hotărârea arbitrală”) pronunțată la 11 decembrie 2013 în cauza ARB/05/20 Micula și alții/România de un tribunal arbitral (denumit în continuare „tribunalul arbitral”) constituit sub egida Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la investiții (ICSID).
• Domnii Ioan și Viorel Micula, cetățeni suedezi cu reședința în România, sunt acționarii majoritari ai European Food and Drinks Group (EFDG), ale cărui activități constau în producția de alimente și de băuturi în regiunea Ștei‑Nucet, județul Bihor, în România. European Food, Starmill, Multipack, Scandic Distilleries, European Drinks, Rieni Drinks, Transilvania General Import‑Export și West leasing International aparțin EFDG.

 Reglementarea română și investiția reclamanților

• Acordul european de stabilire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și România, pe de altă parte (JO 1994, L 357, p. 2, denumit în continuare „Acordul european”) a intrat în vigoare la 1 februarie 1995. În temeiul articolului 64 alineatul (1) litera (iii) din acesta, orice ajutor public care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri este declarat incompatibil cu funcționarea corespunzătoare a Acordului european, în măsura în care acesta poate afecta schimburile comerciale dintre Comunitățile Europene și România. În temeiul articolului 64 alineatul (2) din Acordul european, orice practică ce contravine articolului menționat trebuie să fie evaluată „pe baza criteriilor care decurg din aplicarea normelor prevăzute la articolele 85, 86 și 92 din Tratatul [CEE, în prezent articolele 101, 102 și 107 TFUE]”. În plus, articolele 69 și 71 din Acordul european obligau România să își armonizeze legislația națională cu acquis‑ul comunitar.
• Pentru a‑și respecta obligația de armonizare prevăzută de Acordul european, România a adoptat în anul 1999 Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2000. Această lege, care includea aceeași definiție a ajutoarelor de stat ca și cea vizată la articolul 64 din Acordul european și în dreptul Uniunii Europene, a desemnat Consiliul Concurenței (România) și Oficiul Concurenței (România) drept autorități naționale însărcinate cu supravegherea ajutoarelor de stat, competente pentru a evalua compatibilitatea ajutoarelor de stat acordate de România întreprinderilor.
• La 2 octombrie 1998, autoritățile române au adoptat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/1998 (denumită în continuare „OUG 24”) prin care se acordau anumitor investitori din regiuni defavorizate o serie de stimulente, printre care în special facilități precum scutirea de la plata taxelor vamale și a taxei pe valoarea adăugată pentru mașini și restituirea taxelor vamale pentru materiile prime, precum și scutirea de la plata impozitului pe profit pe durata desemnării zonei relevante drept regiune defavorizată.
• Guvernul român a decis ce regiuni ar trebui să fie desemnate drept regiuni defavorizate și a stabilit durata acestei desemnări la cel mult zece ani. Prin hotărârea din 25 martie 1999, cu aplicare din 1 aprilie 1999, guvernul român a declarat zona minieră Ștei‑Nucet, județul Bihor, regiune defavorizată, pentru o perioadă de zece ani.
• La 15 mai 2000, Consiliul Concurenței a adoptat Decizia nr. 244/2000 prin care a stabilit că mai multe dintre stimulentele acordate în temeiul OUG 24 trebuiau considerate ajutoare de stat în scopuri de exploatare care conduc la denaturarea concurenței și care trebuiau, așadar, eliminate.
• La 1 iulie 2000 a intrat în vigoare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2000 (denumită în continuare „OUG 75”) care a modificat OUG 24 (denumite în continuare, împreună, „OUG”).
• Consiliul Concurenței a contestat la Curtea de Apel București (România) faptul că, în ciuda adoptării OUG 75, decizia sa nr. 244/2000 nu a fost pusă în aplicare. Această cerere a fost respinsă la 26 ianuarie 2001 pentru motivul că OUG 75 trebuia să fie considerată o măsură legislativă, iar nu administrativă, și că, prin urmare, legalitatea sa nu putea fi contestată de Consiliul Concurenței în temeiul Legii nr. 143/1999. Această decizie a fost confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție (România) la 19 februarie 2002.
• Pe baza unor certificate de investitori permanenți, obținute la 1 iunie 2000 de European Food și la 17 mai 2002 de Starmill și de Multipack, acestea au făcut anumite investiții în zona minieră Ștei‑Nucet.
•  În luna februarie a anului 2000, România a început negocierile de aderare la Uniune. În contextul acestor negocieri, Uniunea, în Poziția comună din 21 noiembrie 2001, a constatat că existau în România „o serie de scheme de ajutoare existente, precum și scheme de ajutoare noi incompatibile, care nu [fuseseră] aliniate la acquis”, inclusiv „facilități acordate în temeiul [OUG]”.
• La 26 august 2004, specificând că, „[î]n vederea îndeplinirii criteriilor prevăzute de normele comunitare privind ajutoarele de stat și, de asemenea, în vederea finalizării negocierilor din cadrul capitolului nr. 6 (Politica în domeniul concurenței), [era] necesar să se elimine toate formele de ajutor de stat din cadrul legislației naționale care [erau] incompatibile cu acquis‑ul comunitar în acest domeniu”, România a abrogat toate stimulentele acordate în temeiul OUG, cu excepția facilității pentru impozitul pe profit. Această abrogare a intrat în vigoare la 22 februarie 2005.
• La 1 ianuarie 2007, România a aderat la Uniune. Nici OUG 24, nici OUG 75 nu sunt menționate la punctul 1 din titlul 2, „Politica în domeniul concurenței”, din anexa V la Actul privind condițiile de aderare a Republicii Bulgaria și a României și adaptările tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană (JO 2005, L 157, p. 203, denumit în continuare „Actul de aderare”) ca măsuri de ajutor care ar fi considerate ajutoare existente la momentul acestei aderări.

 Procedura arbitrală

• Tratatul bilateral de investiții încheiat la 29 mai 2002 între Guvernul Regatului Suediei și Guvernul României privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor (denumit în continuare „TBI”) a intrat în vigoare la 1 iulie 2003. Acest tratat prevedea pentru investitorii din fiecare dintre cele două țări (inclusiv pentru investițiile încheiate înainte de intrarea în vigoare a TBI) anumite măsuri de protecție atunci când investitorii dintr‑o țară investeau în cealaltă țară. Articolul 2 alineatul 3 din TBI prevede, printre altele, că „[f]iecare parte contractantă va asigura întotdeauna un tratament just și echitabil investițiilor investitorilor celeilalte părți contractante și nu va afecta, prin măsuri nerezonabile sau discriminatorii, managementul, întreținerea, folosința, posesia sau înstrăinarea acestora [de către investitorii respectivi]”. În plus, articolul 7 din TBI prevede că diferendele dintre investitori și statele semnatare sunt soluționate în special de un tribunal arbitral constituit sub egida ICSID.
• La 28 iulie 2005, ca urmare a revocării stimulentelor pentru investiții prevăzute de OUG, cinci dintre reclamanți, și anume domnii Ioan și Viorel Micula, European Food, Starmill și Multipack (denumiți în continuare „reclamanții din procedura arbitrală”), au solicitat instituirea unui tribunal arbitral în conformitate cu articolul 7 din TBI.
• Prin decizia din 24 septembrie 2008, tribunalul arbitral a considerat că solicitările reclamanților din procedura arbitrală erau admisibile. Reclamanții din procedura arbitrală solicitaseră inițial restabilirea stimulentelor pentru investiții care fuseseră revocate. Ulterior, aceștia și‑au retras parțial cererea și au solicitat, în schimb, despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de revocarea stimulentelor respective. Reclamanții respectivi au susținut că, prin eliminarea stimulentelor, România a încălcat încrederea legitimă a investitorilor care credeau că acele stimulente urmau să fie disponibile în esență până la 1 aprilie 2009. Prin urmare, potrivit reclamanților din procedura arbitrală, România nu și‑a respectat obligația de a le aplica un tratament corect și echitabil investitorilor suedezi, în conformitate cu articolul 2 alineatul 3 din TBI.
• În cursul procedurii arbitrale, Comisia Europeană a intervenit în calitate de amicus curiae. În intervenția sa din 20 iulie 2009, aceasta a susținut că stimulentele acordate în temeiul OUG 24 erau „incompatibile cu normele comunitare privind ajutoarele regionale”, subliniind, în particular, că „stimulentele nu respectau cerințele dreptului comunitar în ceea ce privește costurile eligibile și intensitățile ajutorului [și că] facilitățile [constituiseră] un ajutor de exploatare, care nu [era] permis în temeiul normelor privind ajutoarele regionale”. Comisia a susținut astfel că „[o]rice hotărâre care reinstituie privilegiile anulate de România sau care acordă compensări reclamanților din procedura arbitrală pentru pierderea acestor privilegii ar constitui un nou ajutor care nu ar fi compatibil cu Tratatul [FUE]” și că „executarea [oricărei hotărâri prin care se impune României să restabilească schemele de investiții care fuseseră declarate incompatibile cu piața internă pe parcursul negocierilor de aderare] poate, așadar, să nu aibă loc dacă ar contraveni normelor politicii Uniunii Europene privind ajutoarele de stat”.
• Prin hotărârea arbitrală, tribunalul arbitral a acordat reclamanților din procedura arbitrală despăgubiri din partea României în cuantum de 791 882 452 de lei românești (RON) (aproximativ 178 de milioane de euro). Tribunalul arbitral a concluzionat după cum urmează:

„[P]rin abrogarea stimulentelor prevăzute de OUG nr. 24 înainte de 1 aprilie 2009, România nu a acționat în mod nerezonabil sau cu rea‑credință (cu excepția faptului că [aceasta] a acționat în mod nerezonabil prin menținerea obligațiilor investitorilor după eliminarea stimulentelor). Cu toate acestea, tribunalul [arbitral] a concluzionat […] că România a încălcat încrederea legitimă a reclamanților [din procedura arbitrală] care credeau că aceste stimulente vor fi disponibile, în esență în aceeași formă, până la 1 aprilie 2009. În plus, România nu a acționat în mod transparent prin faptul că nu i‑a avertizat pe reclamanții [respectivi] în timp util că regimul se va încheia înainte de data expirării sale declarate. În consecință, tribunalul constată că România nu a reușit să «asigure un tratament corect și echitabil al investițiilor» reclamanților [din procedura arbitrală] în sensul articolului 2 alineatul 3 din TBI.”

• Tribunalul arbitral a acordat reclamanților din procedura arbitrală despăgubiri repartizate după cum urmează:

–      85 100 000 RON pentru revocarea facilităților pentru materiile prime și costul sporit al zahărului care a urmat;

–      17 500 000 RON pentru creșterea costului altor materii prime;

–      18 133 229 RON pentru pierderea capacității de stocare a zahărului la prețuri mai mici;

–      255 700 000 RON pentru pierderea de profit care rezultă din vânzările de produse finite care nu au fost realizate;

–      în plus, tribunalul arbitral a impus României să plătească dobânda, calculată începând cu 1 martie 2007 în ceea ce privește costul sporit al zahărului și al altor materii prime, începând cu 1 noiembrie 2009 în ceea ce privește pierderea capacității de stocare a zahărului și începând cu 1 mai 2008 în ceea ce privește beneficiile nerealizate.

• La 18 aprilie 2014, România a sesizat un comitet ad‑hoc în vederea anulării hotărârii arbitrale în temeiul articolului 52 din Convenția pentru reglementarea diferendelor relative la investiții între state și persoane ale altor state, încheiată la 18 martie 1965 (denumită în continuare „Convenția ICSID”). În acest cadru, comitetul ad‑hoc a anulat, la 7 septembrie 2014, suspendarea executării hotărârii arbitrale, pe care o aprobase într‑o primă fază, întrucât România, după ce a consultat Comisia cu privire la acest subiect, nu a fost în măsură să furnizeze, astfel cum îi solicita comitetul respectiv, angajamentul necondiționat în sensul că va executa hotărârea arbitrală, chiar dacă acest lucru ar implica o încălcare a obligațiilor care îi revin în temeiul, printre altele, al dreptului Uniunii și indiferent de orice decizie adoptată de Comisie.
• La 15 octombrie 2014, Comisia a prezentat comitetului ad‑hoc o cerere de intervenție voluntară accesorie ca terț neimplicat în diferend în cadrul procedurii de anulare. Cererea de intervenție a fost admisă de comitetul ad‑hoc la 4 decembrie 2014, iar la 9 ianuarie 2015, Comisia a transmis observații cu titlu de amicus curiae în cadrul acestei proceduri. La momentul adoptării deciziei atacate, procedura de anulare a hotărârii arbitrale era încă în curs.

 Acțiunile introduse de reclamanții din procedura arbitrală în fața instanțelor naționale în vederea recunoașterii și executării hotărârii arbitrale

• La 18 martie 2014, patru dintre reclamanți (European Food, Starmill, Multipack și domnul Ioan Micula) au inițiat o procedură în justiție, în România, în vederea executării hotărârii arbitrale în temeiul articolului 54 din Convenția ICSID, solicitând plata a 80 % din suma restantă datorată și dobânzile aferente.
• La 24 martie 2014, Tribunalul București (România) a autorizat executarea hotărârii arbitrale, considerând că, în temeiul articolului 54 din Convenția ICSID, hotărârea arbitrală era un act executoriu și trebuia să fie tratată ca o hotărâre definitivă pronunțată la nivel național, excluzând, așadar, procedura de recunoaștere a hotărârii respective în temeiul Codului de procedură civilă român. La 30 martie 2014, un executor a inițiat procedura de executare a hotărârii arbitrale, stabilind un termen‑limită de șase luni până la care Ministerul Finanțelor român trebuia să efectueze plata a 80 % din suma datorată celor patru reclamanți, în conformitate cu hotărârea arbitrală, majorată cu dobânzi și alte costuri.
• România a contestat executarea silită a hotărârii arbitrale la Tribunalul București și a solicitat adoptarea unor măsuri provizorii, și anume o suspendare temporară a executării până la pronunțarea pe fond a acestui tribunal în cauza respectivă. La 14 mai 2014, Tribunalul București a suspendat temporar executarea hotărârii arbitrale până la pronunțarea unei hotărâri pe fond referitoare la acțiunea în contestare introdusă și la solicitarea de suspendare a executării silite. La 26 mai 2014, Comisia a intervenit în această procedură în conformitate cu articolul 23a alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului [108 TFUE] (JO 1999, L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41). Aceasta a invitat Tribunalul București să suspende cauza și să anuleze executarea silită a hotărârii arbitrale și să adreseze două întrebări preliminare Curții de Justiție a Uniunii Europene în conformitate cu articolul 267 TFUE.
• La 23 septembrie 2014, Tribunalul București s‑a pronunțat în cauza privind măsura provizorie, revocând suspendarea și respingând cererea României de suspendare a executării hotărârii arbitrale pentru motivul că comitetul ad‑hoc al ICSID anulase suspendarea executării acestei hotărâri arbitrale la 7 septembrie 2014 (a se vedea punctul 20 de mai sus). La 30 septembrie 2014, România a introdus o acțiune împotriva hotărârii din 23 septembrie 2014. La 13 octombrie 2014, Tribunalul București a respins cererea privind trimiterea unor întrebări preliminare Curții de Justiție a Uniunii Europene. La 17 octombrie 2014, în urma deciziei Comisiei din 1 octombrie 2014 de a deschide procedura oficială de investigare, prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE, în cauza aflată pe rolul Tribunalului București, România a solicitat din nou adoptarea unor măsuri provizorii sub forma unei suspendări a executării silite a hotărârii arbitrale.
• La 24 noiembrie 2014, Tribunalul București a respins contestația la executare introdusă de România împotriva ordinului de executare din 24 martie 2014, inclusiv cererea de măsuri provizorii din 17 octombrie 2014. La 14 ianuarie 2015, România a declarat apel împotriva acestei hotărâri.
• La 24 februarie 2015, Curtea de Apel București a anulat hotărârea pronunțată de Tribunalul București la 23 septembrie 2014 și a suspendat executarea silită până la pronunțarea unei hotărâri în acțiunea formulată împotriva hotărârii aceluiași tribunal din 24 noiembrie 2014. Comisia a decis să solicite autorizarea de a interveni în cadrul acestui apel în temeiul articolului 23a alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999.
• Domnul Viorel Micula a introdus mai multe cereri de recunoaștere a hotărârii arbitrale în cadrul unor proceduri de exequatur sau ex parte la instanțele din Belgia, Franța, Luxemburg, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și din Statele Unite ale Americii. Domnul Ioan Micula, European Food, Starmill și Multipack au introdus de asemenea o cerere de recunoaștere a hotărârii arbitrale în cadrul unei proceduri ex parte în Statele Unite ale Americii. În cadrul fazei scrise a procedurii în fața Tribunalului, aceste proceduri erau încă în curs de desfășurare.

 Executarea hotărârii arbitrale, procedura oficială de investigare și decizia atacată

• La 31 ianuarie 2014, serviciile Comisiei au informat autoritățile române că orice punere în aplicare sau executare a hotărârii arbitrale ar constitui un ajutor nou și ar trebui să facă obiectul unei notificări adresate Comisiei.
• La 20 februarie 2014, autoritățile române au informat serviciile Comisiei cu privire la plata parțială a despăgubirilor pe care tribunalul arbitral le acordase reclamanților din procedura arbitrală, prin compensarea taxelor și impozitelor datorate autorităților române de unul dintre reclamanți (European Food). Datoria fiscală astfel compensată se ridica la suma de 337 492 864 RON (aproximativ 76 000 000 de euro). În plus, România a solicitat clarificări suplimentare din partea serviciilor Comisiei cu privire la posibilitatea de a plăti suma restantă unei persoane fizice (domnilor Viorel și Ioan Micula sau oricărei alte persoane fizice căreia i se putea cesiona creanța).
• La 12 martie 2014, serviciile Comisiei au solicitat informații suplimentare din partea României cu privire la măsurile avute în vedere pentru punerea în aplicare sau executarea ulterioară a hotărârii arbitrale. România a furnizat aceste informații în scrisoarea din 26 martie 2014.
•  Prin scrisoarea din 1 aprilie 2014, serviciile Comisiei au atras atenția autorităților române asupra posibilității de emitere a unui ordin de suspendare de către Comisie pentru a se asigura că nu se plătește niciun alt ajutor de stat incompatibil și au solicitat României să prezinte observații cu privire la acest subiect. În scrisoarea din 7 aprilie 2014, România a declarat că nu dorește să prezinte observații cu privire la această posibilitate.
• La 26 mai 2014, Comisia a adoptat Decizia C(2014) 3192 prin care îi solicita României, în temeiul articolului 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999, să suspende imediat orice acțiune care ar putea duce la punerea în aplicare sau la executarea hotărârii arbitrale, pentru motivul că o astfel de acțiune apărea ca fiind un ajutor de stat ilegal, până în momentul adoptării de către Comisie a unei decizii finale cu privire la compatibilitatea ajutorului de stat respectiv cu piața internă.
• Prin scrisoarea din 1 octombrie 2014, Comisia a informat România în legătură cu decizia sa de a deschide procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE în ceea ce privește executarea parțială de către România a hotărârii arbitrale la începutul anului 2014 (a se vedea punctul 30 de mai sus), precum și în ceea ce privește orice punere în aplicare sau executare ulterioară a hotărârii arbitrale. În această decizie, care a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 7 noiembrie 2014, Comisia a invitat părțile interesate să își prezinte observațiile.
• La 31 octombrie 2014, executorul judecătoresc desemnat de Tribunalul București a emis un ordin de poprire a conturilor Ministerului Finanțelor român și a solicitat executarea a 80 % din hotărârea arbitrală. La momentul adoptării deciziei atacate, conturile deschise de Ministerul Finanțelor român la trezoreria statului și la societăți bancare erau blocate.
• La 26 noiembrie 2014, România și‑a transmis observațiile cu privire la decizia de deschidere a procedurii oficiale de investigare prevăzute la articolul 108 alineatul (2) TFUE. Reclamanții au prezentat observații în calitate de parte interesată la 8 decembrie 2014, după ce Comisia le‑a refuzat cererea de prelungire a termenului pentru prezentarea observațiilor. Observațiile reclamanților au fost transmise României, căreia i s‑a oferit posibilitatea de a răspunde la acestea. Observațiile României cu privire la observațiile reclamanților au fost depuse la 27 ianuarie 2015.
• De asemenea, reclamanții au solicitat accesul la toată corespondența dintre Comisie și România, depusă la dosarul acestei cauze. Cererea a fost respinsă la 19 decembrie 2014, iar refuzul a fost confirmat la 2 martie 2015.
• La 5 ianuarie 2015, un executor judecătoresc a executat suma de 36 484 232 RON (aproximativ 8 100 000 de euro) de pe conturile Ministerului Finanțelor român. Acesta a transferat ulterior 34 004 232 RON (aproximativ 7 560 000 de euro), în părți egale, către trei dintre cei cinci reclamanți din procedura arbitrală și a păstrat suma rămasă drept onorarii. Între 5 și 25 februarie 2015, executorul judecătoresc a mai executat un total de 9 197 482 RON (aproximativ 2 000 000 de euro) de pe conturile Ministerului Finanțelor român. La 9 martie 2015, ministerul menționat a transferat voluntar diferența de sumă datorată în temeiul hotărârii arbitrale, în cuantum de 472 788 675 RON (aproximativ 106 500 000 de euro, incluzând cheltuielile pentru executarea silită, și anume 6 028 608 RON), într‑un cont blocat deschis pe numele celor cinci reclamanți din procedura arbitrală. Beneficiarii contului pot retrage sumele numai dacă Comisia decide că ajutorul de stat acordat în temeiul hotărârii arbitrale este compatibil cu piața internă.
• Prin scrisorile din 9 și 11 martie 2015, autoritățile române au informat Comisia cu privire la executările silite efectuate între 5 și 25 februarie 2015 și cu privire la plata voluntară într‑un cont blocat deschis pe numele celor cinci reclamanți din procedura arbitrală, reprezentând diferența de sumă datorată în temeiul hotărârii arbitrale.
• Potrivit autorităților române, hotărârea arbitrală a fost implementată integral.