Comisia Europeană a decis că ajutorul de stat acordat companiei CFR Marfă în 2013 a fost ilegal, iar statul român va trebui să recupereze circa 400 de milioane de euro. Anunțul a fost făcut luni de către Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
”Ştim că decizia este scrisă şi va fi comunicată până la finele anului. Compania a primit un ajutor în vederea privatizării, în 2013, când s-au şters datoriile. Ea nu şi-a revenit nici acum, nici privatizată nu a fost, a continuat să facă pierderi, evident că situaţia nu este sustenabilă”, a spus Chiriţoiu.
Potrivit acestuia, o variantă recomandată şi în trecut de Consiliul Concurenţei este mutarea la CFR SA a activelor care se leagă de infrastructură, precum terenuri, depouri, instalaţii de încărcare-descărcare.
„Noi am recomandat CSAT, încă de când se discuta de privatizare, din 2012, pentru că privatizarea a fost aprobată în CSAT, să ceară mutarea acestor active de la CFR Marfă la CFR Infrastructură. Poziţia noastră a rămas aceeaşi: da, are sens să mute anumite active de la CFR Marfă la CFR SA”, a spus Chiriţoiu.
Un alt model de urmat este cel pus în practică şi în cazul Oltchim, adică divizarea şi preluarea activelor viabile de către un investitor.
„Compania spune că are active de 1 miliard de euro. Ar trebui să poată acoperi suma care va trebui recuperată, care va fi mult mai mică. Este vorba de anularea ştergerii de datorii din 2012. CFR Marfă avea datorii pentru utilizarea infrastructurii către CFR SA, iar, în momentul în care va fi emisă decizia, ANAF va prelua aceste creanţe, apoi vom vedea exact modalitatea specifică prin care se va face preluarea”, a continuat oficialul concurenţei.
O privatizare eșuată în dosare penale
CFR Marfă a trecut printr-un proces controversat de privatizare, din care au rămas două dosare penale:
- unul în care Gruia Stoica, patronul companiei care voia să cumpere CFR MArfă a fost condamnat penru că a mituit un avocat să-i spună prețul de pornire a licitației;
- și altul în care conducerea CFR Marfă a fost acuzată că a vândut la fier vechi și preț subevaluat 2.450 de vagoane.
(Citiți și: „GFR, firma lui Gruia Stoica, devine lider de piață. Cu de 3 ori mai puțini angajați, a depășit cifra de afaceri a CFR Marfă”)
„În cazul CFR Marfă, investigaţia Comisiei Europene este la final. Ştim că decizia este scrisă şi va fi comunicată până la finele anului. Compania a primit un ajutor în vederea privatizării, în 2013, când s-au şters datoriile. Ea nu şi-a revenit nici acum, nici privatizată nu a fost, a continuat să facă pierderi, evident că situaţia nu este sustenabilă”, a spus Bogdan Chiriţoiu.