Diferenţele de dezvoltare între regiunile României s-au accentuat de la data aderării la UE, cu şase dintre cele opt diviziuni ale ţării de nivel 2 conform uzanţelor europene în pierdere relativă faţă de media naţională, una cvasistabilă şi zona Capitalei cu cea mai mare creştere a PIB/locuitor, potrivit datelor publicate atât de Comisia Naţională de Straegie şi Prognoză cât şi celor oferite de Eurostat.
Oarecum surprinzător din perspectiva percepţiei publice, regiunea Centru ( care include judeţele Braşov, Sibiu, Alba, Mureş, Harghita şi Covasna) a înregistrat cea mai mare scădere (peste nouă puncte procentuale) în raport cu media naţională şi este singura care a trecut de deasupra ei sub pragul de 100%.
Deşi pierderile în puncte procentuale au fost net diferite, regiunile Vest şi Nord-Est au pierdut pe parcursul a zece ani în termeni procentuali cam 7% din valoarea de referinţă din 2007.
Ele au evoluat de fapt sincron, deşi pe paliere net diferite, situate la captele spectrului de dezvoltare al provinciei.
Cifrele s-au deteriorat ceva mai puţin pentru pentru regiunile de Nord-Vest ( de la 93,2% la 88,3% din media pe ţară), Sud-Vest Oltenia (de la 80,2% la 76,4% din media pe ţară) şi Sud Muntenia (de la 81,6% la 79,7% din media pe ţară), pe o dispunere care nu a dat modificări în clasamentul regional al PIB/locuitor dar a „rarefiat” valorile faţă de Capitală.
Ce spun datele Eurostat
Această evoluţie centrifugă este confirmată de datele publicate de Eurostat ( PIB-ul se recalculează succesiv şi rămâne definitiv la doi ani după realizarea lui ) pentru perioada 2006 – 2016. Pentru relevanţa procesului de convergenţă în adâncimea teritoriului naţional am ales prezentarea valorilor regionale raportate la media europeană în condiţii de preţuri comparabile (PPS).
(Citiți și: ”Noi și grecii: (In)eficiența transferurilor sociale pentru combaterea sărăciei. România în context european”)
Doar cele două regiuni reliefate şi de datele CNSP au performat faţă de avansul mediu la nivel naţional, din nou Sud-Estul, cu un modic +54% faţă de nivelul general de +51% şi Bucureşti-Ilfov, care a crescut cu 66% şi a ajuns la un impresionant 139% faţă de media UE. Adică foarte mult în afara valorilor de 36% – 60% consemnate în restul ţării.
Eurostat, Regional Yearbook 2009, chapter 4, date definitive privind PIB/locuitor calculate pe regiuni de dezvoltare NUTS2, publicate la 17 august 2018 şi date definitive privind PIB/locuitor pe statele membre, 1 iunie 2018
Avansul zonei Capitalei a fost mai mult decât triplu faţă de restul ţării în puncte procentuale ( 55 pp faţă de 11pp – 17pp în celelalte regiuni) , ceea ce indică o situaţie de dezvoltare dezechilibrată în profil teritorial. Desigur, se va face trimitere la libertatea de a investi capitalurile după dorinţă, la modalitatea de cuantificare a PIB dată de raportarea la sediul social şi la situaţia similară din ţări precum Cehia sau Slovacia, unde Praga şi Bratislava s-au detaşat clar de restul ţării dar parcă ceva nu e în regulă.
Pe această traiectorie, nu vom ajunge cu regiunile ţării unde era Bucureştiul în 2007 nici măcar prin 2027 sau chiar în 2037 dacă facem trimitere la axa sărăciei naţionale Nord-Est – Sud-Vest, care sugerează destul de clar tăierea politicii de convergenţă internă în timp ce alergăm după convergenţa externă.
De pildă, din perspectiva intrării în Zona Euro, ideea este că încercăm să ne convingem că ar fi suficientă o raportarea pe hârtie a unei medii care nu se regăseşte, practic, „de nici o culoare” în realitate pe marea întindere a ţării. Medie ce rezultă statistic dintr-o Capitală suficient de dezvoltată şi o provincie aflată în mare suferinţă, cu excepţia câtorva centre urbane ( care, la rândul lor, concentrează bogăţia la nivel regional aşa cum o face şi Bucureştiul la nivel naţional).
Şi cum s-a reflectat evoluţia economiei în câştigurile salariale
Totuşi, de ce nu se resimte la nivel individual această evoluţie a inegalităţilor în materie de PIB/locuitor la nivel regional ? Paradoxal, dacă se face trimitere la evoluţia disparităţii veniturilor se poate vedea că nu există nicio corelaţie certă între evoluţia PIB/locuitor şi nivelul veniturilor din salarii.
Patru dintre cele şase regiuni care au regresat ca PIB/locuitor faţă de media naţională au consemnat pe parcursul aceloraşi zece ani creşteri ale câştigului salarial mediu net lunar tot raportat la media naţională iar în Sud-Est, care avea singurul mic avans relativ al PIB/locuitor în afara Capitalei, a apărut o scădere de peste opt procente a venitului salarial.
De altfel, în pofida avansului considerabil luat de indicatorul de PIB/locuitor, Capitala şi-a îmbunătăţit poziţia relativ la media naţională cu doar 0,6%, aceeaşi valoare ca în Nord-Est. Ceea ce a păstrat raportul de venituri exact unde era la integrare şi a consfinţit încremenirea în decalajele la nivel individual, indiferent de rezultatele din economie.
Interesant, avansul nesemnificativ al veniturilor situate la extremele regionale pentru România a fost mult sub valorile din regiunile de Vest (+4,9%) şi Nord-Vest (+4,1%), stimulate de dispunerea unor noi investiţii (marea majoritate străine) în apropierea unor căi de transport utilizabile în condiţii de eficienţă.
Căi ce lasă pe dinafară la acest criteriu exact sudul ţării, unde salariaţii plătesc indirect cel mai clar lipsa de investiţii în infrastructură, angajatorii având costuri mai mari cu transporturile, mutate spre salarii ceva mai reduse decât s-ar fi putut da în condiţiile în care se puteau trece Carpaţii la modul rezonabil.
Urmărește-ne pe Google News
