Corina Popescu a fost desemnată în funcţia de director general al companiei Electrica, începând cu data de 1 februarie 2019, pentru un mandat de 4 ani, potrivit unzui comunicat emis de companie vineri.
Societatea Energetică Electrica (EL) este principalul furnizor de energie electrică din ţară, prin filialele sale Transilvania Nord, Transilvania Sud şi Muntenia Nord, iar oferta publică de acţiuni , din vara anului 2014, a fost cel mai răsunător succers al unei privatizări prin Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
Peste 51,2% din acţiunile EL au trecut atunci în posesie privată pentru 1,95 de miliarde de lei (peste 444 milioane de euro. Totuşi, administrarea societăţii a fost dificilă , statul ţinând să-şi păstreze influenţa pe care o avea ca acţionar majoritar.
Valoarea de piaţă a Electrica (capitalizarea bursieră) este de peste 3,42 miliarde de lei, cu aproape 11% mai mică decât cea de dinainte de apariţia proiectului „ordonanţei Vîlcov – Teodorovici” (114/2018) prin care companiile energetice sunt taxate cu 2% din afaceri.
„Avem un plan de dezvoltare pe 10 ani, dar suntem blocați în dezvoltarea unor priecte care fac parte, implicit din strategia energetică”, declara Corina Popescu, în mai 2017, când era membru al directoratului operatorului de transport și sistem energetric Transelectrica.
Transelectrica nu este favorizată de statutul de companie de stat: „când transpunem în viață proiectele avem probleme cu avizările, care ar dura mai puțin la companiile private. Într-o companie de stat lucurile devin mai complicate. Când în sfârşit te apuci să construieşti, vezi ca nu mai ai autorizația valabilă”, spunea atunci Corina Popescu, la conferinţa cursdeguvernare.ro privind strategia energetică a României.
Corina Georgeta Popescu s-a format profesional la Electrica. Din 2007 a ocupat funcţii importante în sectorul privat, în grupului E.ON România şi la Grupul OMV.
Între decembrie 2015 – februarie 2017, a fost secretar de stat în Ministerul Energiei şi, totodată, membru al consiliului de administraţie al Electrica SA. Începând cu 1 mai 2017, a fost numită în Directoratul Transelectrica, iar în perioada iunie 2017 – aprilie 2018 a fost preşedintele Directoratului Transelectrica.
„Experienţa în domeniu, personalitatea, integritatea şi calităţile de lider sunt, în opinia noastră, foarte importante pentru companie, într-o perioadă complicată, cu multe provocări, a declarat Valentin Radu, preşedintele consiliului de administraţie al Electrica SA, potrivit comunicatului companiei.
„Am o mare responsabilitate, având în vedere faptul că piaţa de energie din România trece printr-o perioadă de transformare profundă, iar pentru Grupul Electrica este esenţial să răspundă rapid noilor provocări. (…) Va trebui să găsim un echilibru între schimbările aduse de ultimele modificări legislative, inclusiv ale cadrului de reglementare, şi asigurarea unor rezultate financiare sustenabile pentru acţionari, în condiţiile îmbunătăţirii calităţii serviciilor oferite clienţilor noştri”, a spus Corina Popescu.
Prioritatea mandatului Corinei Popescu este „optimizarea activităţilor rămân o prioritate pentru noi atât pe segmentul de distribuţie, cât şi pe aria de furnizare, la fel şi modernizarea infrastructurii de distribuţie”, potrivit oficiaului Electrica.