Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu a cerut, vineri, ministrului Sănătăţii, Ladislau Ritli, ca noua formă a proiectului legii sănătăţii să intre în dezbatere publică la finalul lunii aprilie, pentru a putea fi introdusă apoi în dezbaterea parlamentară, în actuala sesiune.
Conform unui comunicat al Executivului, primul-ministru Mihai-Răzvan Ungureanu s-a întâlnit vineri cu conducerea Ministerului Sănătăţii pentru o trecere în revistă a principalelor provocări pe termen scurt si mediu cu care se confruntă ministerul în această perioadă.
„În cursul discuţiei, s-a analizat stadiul elaborării noii legi a sănătăţii. Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu a solicitat conducerii Ministerului Sănătăţii ca noua formă a proiectului legii sănătăţii să intre în dezbatere publică la finalul lunii aprilie, pentru a putea fi introdusă apoi, în actuala sesiune, în dezbaterea parlamentară”, se arată în comunicatul Guvernului.
De asemenea, în urma discuţiei, s-a stabilit că în perioada imediat următoare Ministerul Sănătăţii trebuie să-şi dezvolte divizia de control, atât în ceea ce priveste auditul, cât si în ceea ce priveste verificarea modului în care se aplică politicile de sănătate publică.
Totodată, se impune o lărgire a cadrului legal de desfăsurare a controlului, pentru a preîntâmpina utilizarea ineficientă a fondurilor pentru sănătate ţi pentru o mai bună utilizare a banilor publici, a menţionat Guvernul.
La discuţie premierul şi conducerea Ministerului Sănătăţii au avut în vedere că pentru cresterea calităţii serviciilor medicale este nevoie de o utilizare mai bună a fondurilor existente, iar pe termen mediu, de o reformare a întregului sistem medical.
La întâlnire au mai participat secretarii de stat din Ministerul Sănătăţii Cristian Irimie, Vasile Cepoi, Adrian Streinu Cercel, precum şi subsecretarul de stat Raed Arafat.