România cu două viteze

” Preşedintele României s-a poziţionat ferm împotriva ideilor vehiculate în ultimul timp cu privire la o Europă cu mai multe viteze – o Uniune a cercurilor concentrice. În opinia sa, asemenea formule de reconfigurare a Uniunii ar putea conduce la dezintegrarea proiectului european. Şeful statului a subliniat că România se pronunţă pentru o Europă puternică, consolidată, unitară şi incluzivă„, a anunţat miercuri Administraţia Prezidenţială.

Să încercăm să rescriem paragraful la nivel local, aşa, doar ca să vedem cum ar suna pentru românii care ar vrea să se simtă integraţi în Europa cu integrarea în chiar ţara lor:

” Preşedintele s-a poziţionat ferm împotriva ideilor vehiculate în ultimul timp cu privire la o Românie cu mai multe viteze – o Românie a cercurilor concentrice. În opinia sa, asemenea formule de reconfigurare a României ar putea conduce la dezintegrarea statului naţional. Şeful statului a subliniat că se pronunţă pentru o Românie puternică, consolidată, unitară şi incluzivă„.

De ce am făcut o paralelă ce sare imediat în ochi dacă vrem să fim consecvenţi cu logica măcar acolo unde depinde de noi şi nu de Germania sau Franţa ? Pentru că franco-germanii de la Bucureşti, Cluj, Timişoara sau Iaşi par a se comporta la fel cu strategii occidentali, amatori de mai multe viteze.

E de notorietate că zona Bucureşti-Ilfov are un nivel de trai cuantificat în PIB/locuitor cam de patru ori mai mare decât ce a mai rămas din Moldova adevărată ( mai puţin Vrancea şi Galaţiul ) după ce a împărţită şi rebotezată la stânga Prutului. Adică ori te duci de la Vaslui în Capitală, ori de la Bucureşti la Londra e cam acelaşi lucru.

De altfel, nici nu e nevoie să ajungi prea departe de sărăcia în care se zbat multe comunităţi de pe cuprinsul României. Adevărata discrepanţă nefiind doar INTERregională dar şi INTRAregională. Fiecare regiune botezată de dezvoltare ( dezvoltarea cui, a centrului în detrimentul periferiei sau fără antrenarea ei ?) având două trei judeţe mai răsărite şi două, trei sau patru ca vai de mama lor după standardele europene.

Paradoxal ( sau nu ?) exact acolo unde sărăcia e mai mare, şi opulenţa celor care ”au reuşit în viaţă” este mai mare, ceea ce slăbeşte structura socială şi înmoaie ţesătura morală a ceea ce a mai rămas din apartenenţa la această ţară. Apelul la low-cost cu relocarea mai la vest a devenit pentru mulţi oameni care ar fi putut dezvolta România singura ieşire fezabilă din această situaţie.

Cheia combinată o constituie investiţiile masive şi rapide în infrastructură şi crearea de locuri de muncă. Pentru a creea culoarele radiale care să echilibreze presiunea în cercurile concentrice. Care se constituie neîncetat dintr-un motiv simplu: capitalul este în căutare de eficienţă maximă şi se concentrează la nivel local, în mod natural, acolo unde o găseşte.

Din păcate, tot acolo se găseşte şi sursa de extragere de profit personal pentru cei care nu sunt competitivi pe piaţa liberă ci pe piaţa politică. Şi care nu au interes să sustragă substanţă dintr-un mediu economic cu bunăstare difuză, relativ independent de centru. Ei preferă să se alimenteze din câteva concentrări locale de bunăstare, de care să depindă restul ”asistaţilor”, reduşi la rolul de masă de manevră.

Adică avem şi noi franco-germanii noştri pe post de despoţi luminaţi, care ştiu cum trebuie făcut şi ne vor binele. Doar că unii dintre români, mai conectaţi la subtilităţile economiei şi nostalgici cu ideea de ţară în care vor să trăiască, nu şi-l lasă luat.

Atunci când şomajul scade la 4,8% după metodologia naţională şi 5,5% după cea internaţională pare a fi de bine. Doar că, simultan, proporţia celor indemnizaţi de stat pentru a căuta un loc de muncă şi a se înregistra ca atare drept şomeri s-a prăbuşit până la 21,5% ( doar puţin peste una din cinci persoane care se mai încumetă să facă actele şi să parcurgă procedurile de şomaj).

În schimb, pensia minimă garantată în plată se majorează cu 30%, până la 520 de lei. Sumă semnificativ plasată la exact 51% din salariul minim net pe economie de 1.025 lei (1.450 lei e suma de PR politic, varianta brută pentru cei care nu au timpul şi pregătirea necesară să facă diferenţa între brut şi net, mai cunoscut drept ”bani în mână”).

Aşa se face că, în timp ce rata şomajului este printre cele mai mici din UE ( 5,5% faţă de 8,5% media UE) , rata de ocupare este tot printre cele mai mici din UE (61% faţă de 65% media UE la grupa de vârstă 15 – 64 de ani). Ocuparea redusă duce la producţie redusă faţă de potenţialul uman, încasări relativ mici la buget şi lipsuri în toate serviciile publice.

De aici vin evaziunea cât cuprinde, pe sistemul scapă fiecare cum poate, şi corupţia aferentă, omniprezentă în sănătate, învăţământ şi administraţie. Dar interesul nu este pentru o Românie ”puternică, consolidată, unitară şi incluzivă”, pentru că de acolo nu se poate extrage la fel de uşor renta politică a celor două viteze cu care se dezvoltă societatea.

Configuraţia de tipul 120% din media europeană la centru şi 40% la periferie poate să dea 60% per total ca o medie abstractă a unei Românii care, de fapt nu se regăseşte în realitate. Dar nu va permite nici stabilizarea ţării şi nici traversarea pragului de împotmolire pe la 80% din media europeană spre care au atins asimptotic portughezii şi din care au ricoşat grecii după ce l-au forţat, tentative întreprinse, desigur, cu două viteze diferite.

Ideea e că, dacă vrem să fim credibili în discursul pentru exterior şi să evităm poziţia de periferie de consum second-hand care ni se pregăteşte, poate că ar trebui, mai întâi, să dovedim aceeaşi preocupare şi să luăm măsuri în consecinţă la nivel intern. Asta ca să nu ajungem la reclamaţii similare celor din sectorul comercial unde pe etichetă se lăfăie atractiv o aceeaşi Mărie occidentală dar, pentru uz local, se livrează cu o pălărie orientală. Cum ar spune turcul, ”interesul poartă fesul”.