20 februarie, 2017

Centrul de Politici și Reforme din Republica Moldova a transmis luni unor înalți reprezentanți occidentali o opinie cu privire la modificarea sistemului electoral din Republică.
Centrul atrage atenția că Partidul Democrat din Republica Moldova (PDM) ”urmărește obținerea unei majorități simple în Parlamentul Republicii Moldova, numirea guvernului în afara oricăror coaliții parlamentare, legitimizarea și menținerea controlului politic și financiar-economic al Republicii Moldova.”

Reformarea legislației electorale la inițiativa PDM, un partid politic cu rating de 2.7% și lideri de partid implicați în cele mai mari scandaluri de corupție și spălare de bani transfrontalieră, inclusiv fiind învinuiți de faptul că au coordonat operațiunile de furt al banilor din rezervele Băncii Naționale, precum și că sunt beneficiarii acestuia, indiferent dacă această reformă presupune implementarea unui sistem electoral mixt sau oricărui alt sistem, nu este o reformă credibilă și este menită să favorizeze PDM în următoarele alegeri parlamentare.

Deși nu excludem beneficiile unui sistem uninominal sau a unui sistem mixt pentru o democrație funcțională, și anume responsabilitatea aleșilor față de cei care i-au ales, în condițiile Republicii Moldova acest sistem poate avea consecințe devastatoare, menținând sistemul oligarhic și conservarea clasei politice compromise.


Republica Moldova are nevoie de politicieni integri, care se bucură de o încredere a populației și care activează în interesul public, nu privat. Considerăm că actuala clasa politică aflată la guvernare acționează contrar interesului public, este nereprezentativă și lipsită de legitimitate.
Până la inițierea oricăror discuții cu privire la modificarea sistemului electoral, Republica Moldova are nevoie de implementarea unor acțiuni-cheie, și anume:

  • asigurarea unei transparențe reale a procesului de finanțare a partidelor politice și reducerea considerabilă a pragului maxim per donație;
  • demonopolizarea și depolitizarea mass-media și a pieței de publicitate;
  • scoaterea justiției de sub controlul oligarhiei și politicului;
  • asigurarea protecției efective a tuturor forțelor de opoziție, condamnarea și neutralizarea tentativelor de denigrare a acestora

Considerăm că PDM promovează această reformă cu un singur scop – de a obține majoritatea mandatelor în Parlamentul Republicii Moldova și de a legitimiza controlul politic și financiar-economic al Republicii Moldova, or această reformă contravine intereselor statului Republica Moldova și cetățenilor săi și pune în pericol orice speranță de luptă cu corupția, deoligarhizare și asigurare a unui parcurs democratic al acestui stat.

Prin prezenta opinie, îndemnăm partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova să descurajeze orice inițiativă de modificare a sistemului electoral de către coaliția de guvernare sau Partidul Democrat din Moldova și în continuare să susțină edificarea statului de drept, pluralismul politic, libertatea și independența mass-media în Republica Moldova, transmit membrii CPR.

Scrisoarea (care poate fi citită integral AICI-LINK) a fost transmisă către:

  • Ambasadorului Pirkka Tapiola, Şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova
  • Jose Luis Herrero, Şeful Oficiului Consiliului Europei în Republica Moldova
  • Alex Kremer, Şeful oficiului Băncii Mondiale în Republica Moldova
  • Armine Khachatryan, Reprezentant permanent a FMI în Republica Moldova
  • Dimitri Gvindadze, Şeful oficiului berd din Chişinău
  • Karen Hillard, Director al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională
  • Ambasadele SUA și Marea Britanie la Chișinău

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: